|
||
|
Postat în 14.05.2010 |
||
|
Ca orice fiinţă vie, omul depinde de natură, care-i oferă aer, apă şi hrană. Cu toate acestea, puţini conştientizează faptul că însăşi viaţa lor atârnă de elementele care circulă prin grija naturii. De aceea, din ignoranţă, lăcomie sau din nesimţire, numeroşi semeni de-ai noştri, agresează natura, poluând-o sau schilodind-o, fără să înţeleagă că de fapt, îşi dărâmă încet dar sigur, propriul lor cămin sau cel al urmaşilor. Judecând după marile schimbări climatice prognozate, care deja îşi arată prezenţa, apare o întrebare îngrijorătoare:copii sau nepoţii noştri, vor mai avea norocul să găsească ceea ce noi am distrus cu atâta uşurinţă; o natură ospitalieră? Nu sunt mulţi aceia, care la zestrea celor 7 ani de acasă, au adăugat, prin grija părinţilor, dragostea şi respectul pentru natură, pentru mediul înconjurător. Nici formarea ulterioară nu prea reuşeşte să cultive aceste calităţi, judecând după numărul mare de tineri şi adulţi, care arată atâta dispreţ şi ostilitate faţă de natură şi faţă de vieţuitoarele sale. În ceea ce priveşte şcoala, desigur că este greu ca în cadrul unui program şcolar şi aşa supraîncărcat, să se facă loc şi pentru o educaţie veritabilă şi activă pro natură. Totuşi, ceva se poate face, judecând după rezultatele unor şcoli din ţara noastră, în scopul cultivării respectului şi înţelegerii faţă de mediu, faţă de viu. |
||
|
O şcoala cu tradiţie in activităţi ecologice
|
||
|
În Bistriţa, reşedinţa pitorescului judeţ Bistriţa-Năsăud, la Şcoala Generală "Avram Iancu", prin munca sârguincioasă a profesoarei de biologie Ileana Rus, elevii deprind respectul pentru natură. Dar nu este uşor. Nu este suficient doar să îţi predai materia şi, mai ales, nu poţi impune nimănui schimbarea conştiinţei. Este nevoie de implicare şi determinare, de organizarea unor activităţi atractive de tot felul - multe extraşcolare, de încredere, de entuziasm. "De unde atâta pasiune şi energie, la o leafă atât de mică?" - am îndrăznit să întreb. Răspunsul a venit imediat: "Am învăţat să nu aştept nicio răsplată. Consider că a lucra cu plăcere este foarte important pentru viaţa şi sănătatea omului. Cred ca ţine si de felul de a fi. Eu sunt o fire optimistă şi atrag copiii cu uşurinţă şi plăcere în activităţi". Totuşi, ne spune doamna profesor, schimbarea de mentalitate este greoaie, abordarea inerţială a lecţiilor în stilul clasic, devenind din ce în ce mai puţin atractivă pentru tineri "Lucrez cu elevii pe siteul scoalaV. Elevii preferă orele in care se foloseşte calculatorul şi internetul, în locul orelor desfăşurate în sălile de clasă". Doamna Rus nu este o tânără entuziasmată şi revoluţionară ieşită de curând de pe băncile facultăţii, aşa cum s-ar putea crede, ci este un vechi cadru didactic, aflat în pragul pensionării. Dar tinereţea sufletului, din fericire, nu la toţi se corelează cu vârsta. |
||
|
Agenda verde
|
||
|
O scurtă şi sumară agendă a activităţilor "verzi", care implică şcoala Generală "Avram Iancu" din Bistriţa, este redată mai jos, cu explicaţiile Doamnei Rus. Mulţi elevi bistriţeni se implică în activităţi de cunoaştere şi ocrotire a mediului. Şcoala noastră este una dintre şcolile participante la astfel de acţiuni. Este adevărat şi faptul că de multe ori rezultatele elevilor noştri au situat şcoala pe locuri fruntaşe. La noi în şcoala este o continua întrecere între clase, de fapt directorul şcolii, profesor Cecilia Precup se implică în proiecte pe tema mediului înconjurător, atrăgând în acţiuni şi alte cadre didactice. Inspectorul nostru de specialitate, profesor Elena Vartic, lansează o gama variata de proiecte în care antrenează şcolile, alături de alte organizaţii locale cum ar fi Agenţia de Protecţie a Mediului, dar şi Primăria. Am să menţionez doar câteva dintre acţiunile la care au participat elevii şcolii Avram Iancu din Bistriţa. • Ultima acţiune desfăşurata în şcoală este "Ziua porţilor deschise a laboratorului de biologie", cuprinsă în proiectul judeţean "Aplicabilitatea biologiei în viaţa comunitară". Aceasta a implicat activităţi de microscopie (vezi imaginea 1), acordarea primului ajutor (vezi imaginea 2) şi diferite experienţe (vezi imaginea 3). • În data de 5 iunie, de Ziua Mondiala a Mediului, şcoala noastră este gazda concursului "Micii biologi" la care participa echipaje ale şcolilor din judeţ. Echipajul susţine o proba teoretică de cunoaştere a mediului şi realizează un poster cu o anumita tema . De fiecare data concursul este urmat de Marşul Micilor biologi şi de premierea măştilor şi a costumelor inspirate din mediu. Aspecte ale echipajului nostru, din ediţia anterioară a competiţiei, sunt redate în imaginea 4, imaginea 5 şi imaginea 6. • Concursul "Steagul verde" care antrenează elevii bistriţeni si o parte a comunităţii oraşului se încheie după un an de activităţi de cunoaştere si de protecţie a mediului, cu premierea celor mai buni. Marele premiu; Steagul verde, a fost câştigat de echipajul şcolii noastre (vezi imaginea 7). • "Creează-ţi mediul" este proiectul care antrenează toţi elevii scolii in vederea conştientizării necesitaţii cunoaşterii mediului si a protejării lui. Echipajul şcolii (vezi imaginea 8) s-a clasat pe locul II la faza naţională, prezentând, din punct de vedere eco, "Lacul Colibiţa şi zona împădurită din jurul lui". • Elevii şcolii noastre sunt implicaţi în diverse activităţi de ecologizare (vezi imaginea 9). De asemenea, organizăm acţiuni care au scopul de a atrage atenţia comunităţii asupra mediului, asupra păstrării calităţii mediului (vezi imaginea 10). • Bicentenarul Darwin, a fost fost un moment important de informare asupra vieţii şi activităţii celui care a fost Ch. Darwin (vezi Wikipedia). Elevii şcolii noastre au iniţiat un proiect "Apel cetăţenesc", care cheamă copiii de pretutindeni la alcătuirea unor colecţii de plante şi animale în imagini, colecţie virtuală care să conţină numai fotografii făcute în natura şi care pot fi la îndemână pentru lecţiile de biologie. Scopul acestei colecţii se doreşte să fie unul de protecţie a speciilor de plante şi animale. Să nu se mai rupă plante pentru ierbare şi să nu se mai omoare vietăţi pentru insectare. În acelaşi timp elevul învăţă despre plante sau animale la ele acasă, în mijlocul naturii. Fotografiile se trimit pe site-ul www.scoalav.org la secţiunea Colecţii. Astfel elevii mai învăţa să utilizeze calculatorul în scopul învăţării, nu numai pentru divertisment şi în acelaşi timp devin responsabili şi învăţa să se implice în colectivitate. • Îmi amintesc de activităţile din anii anteriori, activităţi petrecute în şi pentru natură şi mă gândesc la una dintre cele mai frumoase, mai complexe şi cu mare responsabilitate din partea organizatorilor. Este vorba despre expediţiile organizate cu elevi de la ciclu gimnazial însoţiţi de salvamontişti din Bistrita, Mihai Schemel şi V. Berbecar, expediţii în Munţii Călimani (vezi Wikipedia). Atunci şi acolo am trăit momente unice în mijlocul naturii unde am învăţat cu toţii sa trăim altfel decât la mama acasă. Atunci am înţeles mai bine cât de minunată este natura, care oferă tot ce-i trebuie omului: adăpost, hrana, apa, medicamente, căldura, linişte şi pace sufleteasca. Foştii elevi ai şcolii care au bătut cărările Călimanilor marcând trasee turistice, s-au întors mai bogaţi spre casele lor. Sunt sigură că păstrează vie această amintire, chiar daca mulţi s-au depărtat de ţară şi trăiesc prin alte colţuri ale naturii-mame. Uitându-mă la o poză de acum veche, văd chipul copiilor de altădată care odată cu trecerea anilor au ajuns sa-şi realizeze visurile lor. Hanelore este chirurg în Munchen, Ioana este în Canada, Silvius - căpitanul expediţiei - este informatician şi lucrează în cercetare la o firma în Mountain View în California, Geanina în Belgia. Alina este medic chirurg în Cluj, Silvius dentist în Bistrita, Radu profesor de sport. Profesiile lor sunt parcă influenţate, în parte, de anii de şcoala, de atragerea lor în cunoaşterea vieţii. Visele au devenit realitate. Daca avem şi noi o cât de mica contribuţie la realizarea viselor celor pe care-i instruim şi educăm, poate că nu este lipsa de modestie când spunem ca ne-am făcut datoria. |
||
|
Orele de biologie
|
||
|
Când afirmăm că la şcoală ne-a plăcut o materie sau alta, de fapt spunem că ne-a plăcut dascălul, care a reuşit să însufleţească obiectul de studiu. O materie, oricât de complexă ar fi, rămâne ceva sec, dacă nu se reuşeşte să i se dea viaţă. Însă la Şcoala Avram Iancu din Bistriţa, orele de biologie se trăiesc, şi rezultatele nu se lasă aşteptate. "Rezultatele la concursurile şi olimpiadele şcolare - ne spune doamna Rus, cot în faţă elevii şcolii noastre. Ani la rând am ocupat primele locuri la olimpiada de biologie la faza judeţeana. În ultimii trei ani am obţinut locurile: I eleva Alexandra Pop; III prin eleva Iulia Costin şi locul I, elevul Emil Avram, care la faza naţionala s-a clasat pe un loc fruntaş şi a obţinut menţiune. Pe Emil îl cunoaşte acum toata şcoala. El este alintatul colegilor care cunosc efortul depus, renunţarea la timpul liber, munca neobosita necesara unui concurs de nivel naţional. Ca profesor cu experienţa, pot afirma ca este un copil deosebit cu o mare dorinţa de cunoaştere. Este mereu dornic de mai mult (vezi imaginea 11). Când eşti în mijlocul unor copii talentaţi şi harnici, dornici de cunoaştere, ca dascăl, trăieşti alături de ei, trăirile tale se amesteca cu ale lor şi indiferent de vârsta devii parte componenta a grupului, împrumuţi din entuziasmul şi tinereţea lor. Aşa simt eu aceasta frumoasa meserie. La orele de biologie dar şi la alte activitaţi ecologice elevii şcolii noastre au învăţat sa lucreze pe site-ul scoalaV, şcoala virtuala, un site al copiilor din România, care oferă posibilitatea de a-şi aduce contribuţia la lecţii alături şi împreuna cu profesorii lor, dar şi sa-şi facă cunoscute proiectele şi preocupările lor. Elevii şi profesorii au la dispoziţie lecţiile şi la şcoala şi acasă, lecţii în continua perfecţionare, care se realizează de noi toţi şi care utilizează cele mai moderne metode de predare care se bazează pe Internet şi utilizarea calculatorului. Ţin mult la acest site deoarece el va fi legătura mea ca profesor pensionar, cu viaţa şcolii de care nu ştiu daca îmi va fi uşor sa mă despart. Orele de biologie şi sa fiu intre copii au făcut parte din viaţa mea (vezi imaginea 12). Au fost, cred eu, ce am ştiut sa fac mai bine, a fost acel ceva care mi s-a potrivit". |
||
|
Ora de bilanţ
|
||
|
"Dacă tonul acestei intervenţii este unul melancolic, ar avea o explicaţie. Sunt ultimele săptămâni în care voi mai intra la clasa. Activitatea mea se încheie în scurt timp. Tocmai acesta a fost motivul pentru care simt nevoia sa arunc o privire asupra câtorva aspecte din ce a fost odată si sa împărtăşesc din experienţa mea. Mi se întâmpla pentru prima data. Plec eu, vin alţii. Ciclul continua şi este normal şi natural. Mă bucura nespus prezenta în şcoala a tinerei colege Garofiţa Angyalosi care este, pe cât de tânăra , pe atât de energica şi neobosita în mijlocul copiilor. Tradiţia Şcolii Generale Avram Iancu din Bistrita va fi dusa mai departe. Îi doresc succes şi realizări în activităţile pe care le planifica şi organizează cu atâta rigurozitate, migală, seriozitate şi pricepere". Nu este deloc uşor să îţi faci o imagine cu doamna Rus pensionară. Ai nevoie de ceva imaginaţie. Cu siguranţă însă, că energia şi tinereţea sufletească, nu-i vor da prea mult răgaz, angajând-o în continuare în diferite activităţi. Noi îi dorim sănătate şi ne exprimăm admiraţia. |
||
|
Autori:
Ileana Rus (explicaţii detaliate, imagini) Şcoala Generală "Avram Iancu" Florin Filipescu (interviu, redactare) www.bioterapi.ro Adrian Filipescu (concepţie grafică) www.bioterapi.ro |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Respectul pentru natură se învaţă la şcoală
|
|||
|
|
|
MEDIA
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
LEGĂTURI EXTERNE
|
|
CUVINTE CHEIE
|
|
|