|
||
|
Formele de brebenel care cresc spontan în ţara noastră, sunt plante ierboase, perene, de talie modestă. În ciuda faptului că sunt mici, brebeneii impresionează prin eleganţă, în special în timpul înfloritului. |
||
|
Plantele genului Corydalis aparţin familiei Fumariaceae. În trecut brebeneii erau încadraţi în cadrul familiei Papaveraceae, de unde ulterior s-au desprins, formând împreună cu speciile de fumăriţă o familie distinctă. |
||
|
Brebenelul este o plantă ierboasă, de 10-30 cm, cu tulpina verticală şi glabră, care înfloreşte primăvara. La noi, se întâlnesc mai des trei forme, pe care le vom descrie mai jos. • Brebenelul sau brebenelul bulbos (Corydalis bulbosa; sin. Corydalis cava, Corydalis bulbosa ssp. bulbosa) Această specie de brebenel, întâlnită foarte frecvent în toate pădurile de la noi, se caracterizează prin prezenţa unui organ subteran mare şi globulos (bulb) care prezintă o cavitate centrală (I. Iancu). De la extremitatea inferioară a bulbului subpământean, se dezvoltă rădăcinile firave şi filiforme. Frunzele la brebenelul bulbos sunt în număr de două, fiind lung peţiolate, compuse, dublu divizate, cu foliolele întregi, oval-lanceolate, libere, individual peţiolate. Florile sunt albe, roz, purpurii sau liliachii, zigomorfe, cu 4 petale - dintre care una este transformată în pinten şi cu 2 stamine ramificate. Florile sunt adunate în inflorescenţe racemoase terminale. Seminţele sunt negre şi lucitoare (I. Iancu). Florile brebenelului sunt frumoase, gingaşe şi interesante, atrăgând imediat atenţia, prin distincţia faţă de alte flori de primăvară. Ele sunt alcătuite din două învelişuri a câte două petale, cele din exterior fiind mai lungi (cea superioară prelungită mult în spate sub forma unui pinten) şi răsfrânte în afară, iar cele din interior mai scurte, învelind staminele. Înăuntrul florii, spre capătul pintenului, se află o glandă nectariferă. Prin această conformaţie florală, brebenelul, are parte de o polenizare temeinică, căci albina, pentru a ajunge la nectar, este nevoită să se căznească, timp în care se umple de polen din cap până-n picioare. Deşi brebenelul este o plantă hermafrodită, polenizarea este doar facultativ autogamă, ceea ce însemnă că gineceul fiecărei flori, are nevoie de polen străin (provenit de la alt brebenel) pentru a se reproduce. Albinele, asigură, în cantitate îndestulătoare, transportul polenului de la o flore la alta, realizându-se astfel reproducerea speciei. Fructul, la brebenel, este o capsulă. Sămânţa, de asemenea prezintă particularităţi interesante, menite să asigure răspândirea şi perpetuarea speciei. Ele au într-un capăt o parte cărnoasă, care le palce mult furnicilor. Aceste insecte, târând seminţele pe sol, rămân după un timp doar cu partea cărnoasă, sămânţa propriu-zisă desprinzându-se. Astfel, faţă de planta mamă, viitoarele fiice vor creşte la o oarecare depărtare. Acest caracter interesant este întâlnit şi la o altă plantă de primăvară; toporaşul (Viola odorata). |
||
|
||
|
• Brebenelul (Corydalis solida; sin. Corydalis bulbosa ssp. solida) |
||
|
||
|
||
|
• Brebenelul galben (Corydalis marschalliana)
|
||
|
||
|
||
|
Brebeneii europeni (există şi specii asiatice) sunt plante specifice centrului şi estului Europei. Mai apar în unele regiuni din Caucaz şi în Asia Mică. La noi brebeneii sălbatici cresc prin pădurile luminoase, în poieni, la marginea codrilor, în livezi precum şi în tufărişuri, de la câmpie la munte. Din speciile spontane de brebenei s-au creat diferite varietăţi şi forme decorative, care se cultivă în spaţii deschise, prin parcuri şi grădini. |
||
|
||
|
Deşi are o valoare meliferă mediocră, brebenelul poate asigura albinelor o parte din nectarul şi polenul necesar, mai ales în luna aprilie, când majoritatea plantelor melifere nu au dat încă în floare. Extractele de brebenel pot fi utilizate în agricultura ecologică, ca insecticide şi nematocide naturale. Aceste efecte se datorează coridalinei din compoziţia brebenelului, care prezintă efecte anestezice asupra nevertebratelor, în special a larvelor, viermilor şi a nematozilor. Brebenelul, indiferent de specie prezintă valoare oficinală, dar ca o consecinţă a toxicităţii se utilizează restrâns în fitoterapie. În schimb, culturile de brebenei, pot asigura substanţe active de mare valoare industriei framaceutice. |
||
|
Întreaga plantă conţine alcaloizi, aceşti compuşi concentrându-se mai mult în bulbul brebenelului. Concentraţia în alcaloizi a bulbului de brebenel este de 4-6%. Dintre alcaloizii din bulb, se remarcă bulbocapnina şi coridalina. - Bulbocapnina prezintă efect anestezic asupra păsărilor, mamiferelor şi omului, provocând imobilitate catatonică (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun), prin paralizarea reversibilă a centrilor motorii (sunt blocaţi receptorii de adrenalină din creier). - Coridalina prezintă efecte narcotice, însă numai asupra animalelor cu sânge rece (C. Pârvu). În cantităţi mai mici, apar şi alţi alcaloizi, ca glaucina, izocoridina şi coridina, substanţe care stimulează secreţia de adrenalină. |
||
|
Prin prezenţa masivă a bulbocapninei, părţile subterane ale plantei, posedă proprietăţi depresive asupra sistemului nervos (în nici un caz nu stimulente). Din acest motiv, medicina populară, întrebuinţa brebenelul, ca plantă medicinală, în tratarea durerilor . Astăzi, brebenelul, prin toxicitatea sa, nu se mai utilizează în terapeutică, decât sub forma unor extracte precis dozate, care se administrează în caz de: boala lui Parkinson, tremurături de origine centrală, stări de agitaţie psiho-motorie, paralizii spastice, colici, dureri menstruale. În medicină, medicamentele pe bază de brebenei, de obicei preparate cu bulbocapnină, în doze de 0,05-0,2g pe zi, se administrează pentru tratarea parkinsonismului, paraliziilor însoţite de stări de agitaţie, hemiplegiilor, tulburărilor nervoase de origine vestibulară (C. Pârvu). Extractele farmaceutice pe bază de coridalina prezintă efecte antihelmintice. |
||
|
||
|
Doar în doze foarte precis alcătuite alcaloizii din brebenel sunt curativi. Chiar şi depăşirea minoră a cantităţilor tolerate prezintă efecte neurotoxice şi hepatotoxice. În doze mici, administrarea brebenelului, deja poate provoca dereglaje nervoase (tremur, spam). În cantităţi cu ceva mai mari, alcaloizii din plantă produc imobilitate catatonică ("comă vigilentă"). Deoarece bulbocapnina anulează sensibilitatea celulelor la adrenalină, tensiunea arterială după administrarea necontrolată, scade sau chiar se prăbuşeşte. Dacă doza creşte, chiar şi puţin, poate survenii moartea prin colaps sau prin paralizia unor centrii cerebrali vitali. |
||
|
Tratamentul sau autotratamentul cu brebenel, în afara administrării unor produse în care se regăsesc extracte precis dozate, este deosebit de riscant, şi în consecinţă contraindicat, punând viaţa pacientului în pericol. De asemenea, trebuie să se înţeleagă că indicaţiile medicinii tradiţionale şi culte chineze, se referă la alte specii mai puţin toxice care nu cresc la noi şi care prezintă alte proprietăţi (brebenelul asiatic prezintă efecte stimulente nervos-centrale, pe când brebenelul de la noi este anestezic nervos-central). În traduceri superficiale şi adaptate contextului românesc, apar indicaţii cu referire la brebenelul autohton (fiind vorba de fapt de specii asiatice) şi virtuţile sale, care dacă sunt urmate, pot provoca adevărate tragedii. Oricum şi speciile asiatice de brebenel sunt periculoase, prin faptul că pot creşte, după administrare, necontrolat tensiunea arterială. |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Brebenelul şi speciile înrudite (Corydalis sp.)
|
|||
|
POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
|
|
MEDIA
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
CUVINTE CHEIE
|
|
|
|
|