APROFUNDAT INDEX ENCICLOPEDIC INDEX BOTANIC B BUJORUL DE GRĂDINĂ (PAEONIA OFFICINALIS, P. LACTIFLORA) imaginebioterapi

BUJORUL DE GRĂDINĂ (PAEONIA OFFICINALIS, P. LACTIFLORA)

Comentează

Specia comună de bujor de grădină (Paeonia officinalis) este o plantă ierboasă, perenă, cultivată, decorativă chiar şi înafara perioadei de înflorire, foarte apreciată pentru eleganţa sa. Pe lângă bujorul comun, prin grădini se cultivă şi alte specii înrudite, de origine europeană sau asiatică.

Sistematică

  Bujorul de grădină aparţine familiei familiei Paeoniaceae .
Există mai multe subspecii şi varietăţi horticole de bujor, care se diferenţiază între ele în special prin culoarea florilor. La noi, cel mai des se cultivă forme ale Paeonia officinalis ssp. eufeminea. Un bujor foarte asemănător (Paeonia officinalis ssp. banatica), cunoscut sub numele de bujor bănăţean se întâlneşte, ca specie spontană rară în sud-vestul ţării.
  Alături de Paeonia officinalis ssp. eufemine, care se cultivă frecvent ca specie decorativă, în România, deşi mai rar, apar prin grădini şi alte specii horticole de Paeoniaceae, unele europene, altele asiatice, ca:
  - Paeonia peregrina var. typica,
  - Paeonia daurica,
  - Paeonia mascula,
  - Paeonia lactiflora (specia este descrisă mai jos), ş.a..

Descriere

Paeonia officinalis are o înălţimea de 60-85 cm (mai rar 100), fiind o plantă vivace, tufoasă, glabră, cu o rădăcină cărnoasă, tuberizată. Tuberiziaţiile apar alungite, uneori confluând (vezi imaginea 1).

Rădăcina şi aspectul general al bujorului de grădină

  Tulpina la bujorul de grădină este dreaptă, neramificată sau ramificată (de la bază sau începând de mai sus). Pe ea se inseră, în partea inferioară şi mediană frunze multe şi mari, opuse, lucioase, compuse, adânc sectate sau penat-lobate. În etajul superior, frunzele sunt sensibil mai mici, simple sau compuse, scurt peţiolate sau sesile.
  Frunzele la bujorul de grădină sunt alterne, de 2-3 ori ternate, cu foliolele îngust lanceolate, cu nervuri proeminente şi ascuţite la vârf (C. Pârvu).
  În vârful tulpininale ale bujorului, apar la sfârşitul primăverii şi la începutul verii flori mari, parfumate, solitare, actinomorfe, hermafrodite, roşii sau vişinii compuse din 5 sepale, persistente, 5-10 petale obovate libere, mari (5-6 cm), dispuse pe două rânduri şi din numeroase stamine care formează un cerc în centrul florii, în jurul gineceului.

Din forma tipică horticolă de bujor Paeonia officinalis ssp. eufeminea, omul a creat multe varietăţi horticole de bujori bogaţi, care astăzi predomină în grădini, cu flori "bătute" , având numeroase petale (transformate din stamine) ce merg până spre centul florii şi care se acoperă una pe alta (vezi imaginea 2).

Floarea la bujorul tipic şi floarea la bujorul bogat

De asemenea, horticultorii au creat, în ceea ce priveşte culoarea petalelor, numeroase varietăţi coloristice (albe, roz, roşii, galbene) (vezi imaginea 3).

Varietăţi coloristice la bujorul de grădină

Fructul la bujor este o foliculă dens păroasă, care avînd firicele foarte scurte, capătă un aspect catifelat.
Seminţele sunt mari, ovate, negre-albăstrui (C. Pârvu).

Înflorire

Înflorirea bujorului are loc în V-VI. Există şi varietăţi horticole cu înflorire mai tardivă (vezi imaginea 4).

Ecologie

La noi, această specie de bujor creşte doar cultivată, rezistând ani buni în aproape toate condiţiile climatice specifice climatului din România. Uneori, planta se poate întâlnii sălbăticită, pe lângă localităţile în care apare frecvent prin grădini.

Specii asemănătoare

În grădini, pe lângă specia comună (Paeonia officinalis), mai apare şi Paeonia lactiflora, specie de origine chineză (bujor chinezesc), care se caracterizează printr-o înălţime mai mare (75-180 cm), prin foliole frunzelor cu aspect dinţat, şi printr-o ramificare abundentă care începe doar din partea superioară (vezi imaginea 5).

De asemenea, luată cu mulţi ani în urmă în cultură din flora spontană, astăzi se întâlneşte - ca formă horticolă, specia Paeonia peregrina (bujorul de pădure).
Ca endemism , în flora spontană a ţării noastre, se poate întâlni o varietate a speciei Paeonia officinalis şi anume Paeonia officinalis var. banatica (bujorul bănăţean).

Compoziţie

În plantele de bujor s-au identificat substanţe ca: glicozizi (peoniflorina), tanin, uleiuri eterice (peonina), mucilagii, săruri minerale.
Ca substanţe colorante, mai ales în petale, apar antocianii.

Toxicitate

Toate organele vegetale ale bujorului de grădină, mai puţin petalele, sunt toxice. Copii mici, trebuiesc supravegheaţi când se află în apropierea acestor plante, ca nu cumva, din curiozitate, să înghită anumite părţi vegetale. De asemenea autotratamentul cu bujor poate să se dovedească primejdios, recomandându-se îndrumare competentă.
Ingestia plantei sau a extractelor imprecis dozate şi administrate, provoacă intoxicaţii care se manifestă prin dureri abdominale, colici, diaree, vomă, convulsii ale muşchilor feţei, dificultăţi în respiraţie.

Utilizări

  Bujorul de grădină este larg utilizat în scopuri decorative, cultivându-se adesea în parcuri şi grădini. Prin portul său tufos-frunzos şi prin eleganţa florilor, bujorul este una dintre cele mai îndrăgite specii ornamentale de la noi.
  Petalele florilor de bujor au fost utilizate încă din vechime pe post de coloranţi alimentari naturali.
  Florile şi rădăcinile bujorului de grădină s-au utilizat şi se utilizează în fitoterapia umană şi veterinară.

Bujorul ca plantă medicinală

Specia Paeonia officinalis, în rădăcinile, petalele şi seminţele sale, conţine principii active curative pentru om (mai multe).

BIOTERAPII ® este o marcă înregistrată la OSIM. Toate drepturile rezervate 2006 - 2016. Utilizarea acestui site, impune respectarea unor termeni şi condiţii (mai multe).

ACASĂ

DESPRE NOI

CĂUTARE

COMPUŞI BIO

TERAPII

VEGETALE

ALIMENTAŢIE