|
||
|
Cicoarea este o specie vegetală de 40-150 cm înălţime, cu rădăcina pivotantă, lungă şi subţire (20-150 cm lungime, 1-3 cm grosime) de culoare deschisă. Frunzele bazale ale acestei plantei sunt lanceolate, crestate, dispuse în rozetă. Tulpina cicorii este fibroasă, ramificată purtând frunze mici şi rare. La bifurcaţiile tulpinale se formează mici stipele cu limbul întreg şi cu vârful ascuţit. Inflorescenţele la cicoare (calatidiile) poartă flori ligulate, albastre, mai rar roze sau albe. Florile ligulate sunt matinale şi se strâng către prânz, în zilele călduroase şi însorite (vezi fotonastiile). Prof. Simionescu, în "Flora României" (1939), scria despre cicoare: "De cum se arată primele suliţi aurii la răsărit, între 5-6 ceasuri, ele (florile) se deschid; în schimb se închid de vreme, iar la amiază stau toate ca veştejite". Fructul la cicoare este o achenă pubescentă. Elementele vegetale ale acestei plante se pot vedea în imaginea 1 şi imaginea 2. |
||
|
Cicoarea este o specie vegetală larg răspândită la noi. Creşte în locuri deschise, cu lumină directă, pe păşuni, fâneţe, la marginea drumurilor, prin şanţuri, pe lângă culturile agricole şi pe terenuri necultivate. Planta se întâlneşte de la câmpie până în zona premontană. |
||
|
Din cicoarea spontană omul a creat diverse forme cultivate, ca: - andivele (Cichorium endiva), - cicoarea pentru frunze (Cichorium intybus var. foliosus), - cicoarea cultivată pentru rădăcină (Cichorium intybus var. sativus). În ţara noastră, Cichorium intybus var. sativus se cultivă pe cca. 2000 ha, exclusiv în Depresiunea Bârsei, fabrica de prelucrare fiind la Braşov (Ioan Borcean, 1995). |
||
|
Cicoarea se foloseşte în alimentaţie, dietetică, fitoterapie, în industria alimentară şi în industria farmaceutică. La specia spontană, rădăcina, care se colectează toamna sau primăvara cu ajutorul cazmalei, poartă denumirea de RADIX CICHORII, iar părţile aeriene nelignificate, care se recoltează vara (iulie-august) în timpul înfloritului, se numesc ştiinţific HERBA CICHORII. Din rădăcina cicorii cultivate (Cichorium intybus var. sativus) se extrage inulina sau se fabrică un înlocuitor de cafea (surogat) cu gust plăcut. Inulina se foloseşte în farmaceutică ori se utilizează pentru obţinerea alcoolului etilic sau a fructozei. Frunzele varietăţilor cultivate (Cichorium endiva, Cichorium intybus var. foliosus) se consumă sub formă de salate de crudităţi. |
||
|
În "Flora României", o preţioasă carte din 1939, profesorul Simionescu, citează utilizarea cicorii ca plantă magică : "Pe vremuri, aiurea, era o plantă foarte căută în vrăjitorie, mai ales rarele varietăţi cu florile albe. Rădăcina ei scoasă cu un corn de cerb, pusă sub cap, avea darul de a arăta omului în vis pe tâlharul care l-a furat". |
||
|
La cicoare, rădăcinile conţin: apă (75-80%), glucide (mai mult de 18%), protide (1-2%), provitamine şi vitamine, rezine, taninuri, uleiuri volatile, săruri minerale. Principala glucidă din rădăcinile de cicoare este inulina (15% din greutatea rădăcinii). Pe lângă inulină, în părţile subterane ale plantei se mai găsesc şi alţi carbohidraţi ca rafinoza, fructoza şi glucoza. În latexul din rădăcini se formează substanţe triterpenice amare (lactucina, lactupicrina, intibina). Rădăcinile mai conţin colină şi lactuceroli. În tulpini, frunze şi flori se sintetizează substanţe ca: glucide (inulină, fructoză), acizi organici (acid cicoric, aminoacizi), antociani cu agliconii lor antocianoidici (cianodina), vitamine (colină, vitamina C, vitamine P), substanţe minerale (fier, potasiu, fosfor, calciu, mangan). O bună parte din fierul din cicoare este legat de glicozizi, sub formă bivalentă, lucru rar întâlnit în lumea vegetală. De aceea fierul din părţile aeriene ale cicorii se absoarbe mai uşor decât cel provenit din alte surse vegetale. În cicoare există substanţe, cu structura încă neelucidată, care acţionează asupra sistemului endocrin, în special asupra hipotalamusului şi a glandelor suprarenale, precum şi asupra sistemului nervos. În frunzele verzi (proaspete) ale cicorii sălbatice şi a varietăţilor cultivate se găsesc vitamine, enzime, aminoacizi, substanţe amare, minerale şi fibre. Dintre aminoacizi, predomină acidul aspartic şi aspargina (cei doi aminoacizi se distrug prin încălzire sau uscare), care prezintă proprietăţi antiazotemice, hepatoprotectoare şi revigorante. Datorită compoziţiei complexe, cicoarea este recomandată în diferite cure (vezi cicoarea ca plantă medicinală). |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Cicoarea (Cichorium intybus)
|
|||
|
POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
|
|
MEDIA
|
|
ARTICOLE
|
|
|
|
CUVINTE CHEIE
|
