|
||
|
Cornul este o specie vegetală lemnoasă care se poate întâlnii relativ frecvent în pădurile de foioase de la noi, precum şi ca plantă ornamentală, prin parcuri şi grădini. |
||
|
Componentele vegetale ale cornului pe care le vom descrie mai jos, pot fi observate în imaginea 1. În flora spontană a ţării noastre, cornul apare ca arbust, mai rar ca arbore. Această specie lemnoasă indigenă, are o talie de 4-8 m, recunoscându-se după scoarţa cenuşie care se exfoliază în plăci (vezi imaginea 2). Frunzele la corn, sunt opuse, simple, întregi, peţiolate, eliptice, pubescente pe ambele feţe, ascuţite la vârf şi îngustate la bază, cu nervuri curbe. Culoarea lor este mai intensă pe faţă şi mai atenuată pe dos (I. Iancu). Frunzele cornului, spre toamnă, se colorează într-o nuanţă arămie, ele odinioară fiind folosite, în acest stadiu, pentru extragerea unei vopsele naturale. Florile sunt mici, actinomorfe, galbene, cu patru petale, adunate în inflorescenţe terminale de tip dicaziu (cimă bipară). Fructele, denumite popular coarne, sunt drupe alungite, de cca. 2 cm, purpurii, lucioase, comestibile cu gust acrişor şi astringent. Deşi cornul înfloreşte foarte devreme, coarnele se coc doar toamna târziu. |
||
|
Cornul este o specie care se întâlneşte relativ frecvent prin pădurile de foioase din zonele de câmpie şi cele de deal, între 150 şi 800 m altitudine. Specia preferă zonele mai luminoase ale cvercetelor şi făgetelor, vegetând mai des prin luminişuri, liziere şi rarişti. Datorită înfloritului precoce, dar şi a esteticii sale deosebite, cornul apare din ce în ce mai des ca specie ornamentală cultivată prin grădini şi prin parcuri. |
||
|
Din punct de vedere ecologic, cornul prezintă importanţă, prin faptul că intră în componenţa arboretului periferic pădurii, care reprezintă atât o zonă de protecţie, cât şi un ecoton valoros. Fructele cornului (coarnele) [vezi imaginea 4] sunt comestibile, cu utilitate alimentară şi dietetică. Cu toate că specia este pretabilă pentru introducerea în cultură, îndeosebi pe solurile mai sărace, unde creşterea pomilor fructiferi nu reuşeşte, la noi în ţară, astfel de preocupări lipsesc cu desăvârşire, în ciuda faptului că avem poate cea mai bogată tradiţie în valorificarea acestor fructe. Coarnele pot reprezenta o alternativă naturală pentru industria alimentară (din aceste fructe se pot face sucuri, compoturi, gemuri, lichioruri, etc.), existând în acest sens, o experienţă populară îndelungată. Prin portul decorativ, cornul prezintă şi valoare ornamentală. |
||
|
Scoarţa, frunzele şi fructele de corn prezintă proprietăţi fitoterapeutice. Toate organele plantei conţin mult tanin şi un principiu amar (cornina). Fructele sunt bogate în pectine şi în malat de calciu (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun). Drupele roşii (coarnele) sunt plăcute la gust şi au valoare dietetică. Fructele mature sunt dulci-acrişoare, acidulate, astringente şi uşor aromate. Ele conţin: apă (90%), glucide, (cca. 8%), acizi organici (malic, citric, ş.a.), vitamine (multă vitamină C, cantităţi mari de caroten), pigmenţi vegetali, pectine, tanin, celuloză şi săruri minerale. Datorită principiilor active existente întreaga parte aeriană a plantei, cornul poate fi folosit în fitoterapie. |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Corn (Cornus mas)
|
|||
|
POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
|
|
MEDIA
|
|
ESENŢIAL
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
|
