|
CURPEN DE PĂDURE (CLEMATIS VITALBA)
|
||
|
Curpenul de pădure este o liană care se dezvoltă pe trunchiul şi coroană arborilor sau chiar pe sol, în lipsa unui suport. |
||
|
Sistematică
|
||
|
Descriere
|
||
|
Dintr-un rizom bine dezvoltat, în cazul acestei plante, se dezvoltă o tulpină lemnoasă, ramificată, lungă de 7-12 m (15-20 m - în Pădurea Letea din Delta Dunării), dar nu mai groasă de 6 cm. Scoarţa curpenului de pădure este caracteristică, prin faptul că se exfoliază în fâşii longitudinale. De asemenea, specia se recunoaşte uşor, chiar şi în afara perioadei de înflorire sau de formare a fructelor, prin lujerii verzi-cenuşii până la vişinii, cu 6 muchii rotunjite şi cu peri tari (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun). La curpenul de pădure, frunzele sunt compuse (imparipenate), opuse, lung peţiolate, fiind alcătuite din 3-5 foliole, diverse ca formă şi mărime, dar întotdeauna ascuţite la vârf şi păroase pe dos. Adesea peţiolurile se transformă în cârcei, care se lignifică treptat, având rolul de a ajuta planta "să se caţere" (vezi imaginea 1). Inflorescenţele cimoase ale curpenului, sunt formate din flori perigonale, actinomorfe, hermafrodite, cu patru elemente exterioare de culoare alb-gălbuie. Staminele sunt numeroase, galbene şi lungi. Floarea se evidenţiază, încă de la prima vedere, ca un organ cu multe elemente, învelişul floral, pe lângă cele 4 tepale exterioare, având spre interior şi numeroase piese filiforme, lungi, albe şi dispuse radial (vezi imaginea 2). Există varietăţi ornamentale de curpen cu flori violete sau portocalii. Fructele speciei sunt poliachene (vezi imaginea 3), cu stilele lânoase persistente pe carpele, ceea ce însemnă, că la formarea lor (carpogeneză), în urma fecundaţiei, participă nu doar ovarul gineceului, ci şi stilele. Toamna târziu şi iarna, când fructele sunt mature şi arborele suport este desfrunzit, aspectul lânos al poliachenelor de curpen, se observă cu uşurinţă în coroana speciei lemnoase tutore, dând impresia unui înflorit tardiv (vezi imaginea 4). |
||
|
Înflorire
|
||
|
Ecologie
|
||
|
Planta se întâlneşte relativ frecvent în arealele mai umede, cu soluri fertile, în care se dezvoltă specii lemnoase, cel mai des în pădurile luminoase sau la marginea acestora, dar şi în vii, livezi sau chiar pe garduri, de la câmpie, deal şi de la poalele munţilor. Curpenul creşte ca liană pe lemn, iar în lipsa unui suport, se târăşte pe sol. Specia poate produce pagube prin încovoierea şi ruperea arborilor (I. Iancu). Ca plantă cultivată în scopuri decorative, apare în parcuri şi grădini. Datorită temperamentul de lumină, curpenul se orientează spre exteriorul coroanei arborelui suport (fototropism pozitiv) [vezi imaginea 6], iar ca plantă căţărătoare, se orientează după specia tutore (tigmotropism) [vezi mişcările plantelor]. |
||
|
Specii şi varietăţi asemănătoare
|
||
|
La altitudini mai mari de 800 m, creşte pe stânci, mai rar pe molizi sau pe fagi curpenul de munte (Clematis alpina). • Curpenul de munte (Clematis alpina) Curpenul de munte este o liană asemănătore curpenului de pădure, dar mai mică, şi cu foliolele mai înguste şi dinţate pe margini, care creşte în făgetele şi în molidişurile din Munţii Carpaţi, mai ales pe stâncăriile umbrite (I. Iancu). Florile la Clematis alpina, sunt solitare, având 4 tepale exterioare de culoare albastră şi, spre interior, elemente ale învelişului floral, înguste şi de culoare albă. Staminele, centrate spre mijlocul florii, în jurul gineceului, sunt lungi şi galbene. Curpenul de munte, ca specie sălbatică, este relativ rară şi necesită ocrotire (vezi imaginea 7). • Curpenii ornamentali Ca liane ornamentale, apar cultivate în grădini şi parcuri, diferite varietăţi horticole de Clematis vitalba şi de Clematis alpina (vezi imaginea 8). De asemenea, în grădini se mai întâlnesc varietăţi ale speciilor americane de curpen (Clematis florida, Clematis patens, Clematis jackmanii), precum şi forme ale speciilor asiatice (Clematis tibetana tangutica, Clematis parviloba, etc.). • Alte specii ale genului Clematis Genul Clematis, mai cuprinde şi plante ierboase, desigur diferite prin faptul că nu sunt liane, dintre care la noi creşte luminoasa (Clematis recta) şi dosnica vânătă (Clematis integrifolia). |
||
|
Importanţă
|
||
|
Curpenul de pădure, deşi produce pagube unor specii vegetale lemnoase valoroase, poate aduce şi beneficii omului. Planta este meliferă, iar ramurile se folosesc la împletirea coşurilor. De asemenea, lăstarii de curpen au întrebuinţări oficinale. Curpenul de munte, reprezintă o specie de o mare importanţă ecologică. Speciile horticole de curpen, prin portul lor decorativ, se cultivă prin parcuri şi grădini, ca plante ornamentale. |
||
|
Conţinut
|
||
|
Curpenul de pădure conţine, îndeosebi în sevă, substanţe revulsive, ca: protoanemonină, anemonină şi anemonol (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun şi I. Iancu). Protoanemonina este substanţa principală, sub aspectul principiilor active, care conferă valoare oficinală acestei specii. De asemenea, planta este bogată în taninuri greu hidrolizabile. |
||
|
Valoare fitoterapeutică
|
||
|
Prin conţinutul în compuşi bioactivi, curpenul este folosit în fitoterapie (vezi curpenul de pădure ca plantă medicinală). |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Curpen de pădure (Clematis vitalba)
|
|||
|
MEDIA
|
|
POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
|
|
|
|
|
