|
||||||||||||
|
Dediţeii, întâlniţii şi sub denumirea de sisinei, Floarea Paştelui, floarea ursului sau floarea vântului, sunt plante spontane, perene, ierboase, care înfloresc primăvara devreme. În flora spontană a Românei se întâlnesc trei specii de dediţei: - Pulsatilla montana, - Pulsatilla vulgaris (Pulsatilla pratensis), - Pulsatilla alba (Pulsatilla alpina ssp. alba). |
||||||||||||
|
||||||||||||
|
Sistemul radicular la dediţei este alcătuit dintr-un rizom lung, vertical sau oblic, scvamos, în formă de ţăruş, de la care pornesc numeroase rădăcini adventive.
Încă de la nivelul coletului se dezvoltă frunze. Aceste frunze bazale sunt lung peţiolate şi compuse (de 3 ori penat sectate). Frunzele de pe tijele florale ale dediţeilor sunt palmate, cu foliolele alungite. |
||||||||||||
|
||||||||||||
|
Florile dediţeilor execută mişcări orientate, urmărind soarele pe bolta cerească. Seara, în zori, noaptea sau pe vreme mohorâtă, partea apicală a tijei florale îşi pierde turgescenţa şi florile se apleacă (mişcare neorientată). Cele două fenomene combinate (fototropismul şi fotonastiile) întâlnite la dediţei sunt deosebit de interesante (vezi şi influenţa luminii asupra plantelor).
|
||||||||||||
|
||||||||||||
|
• Pulsatilla vulgaris (Pulsatilla pratensis)
|
||||||||||||
|
||||||||||||
|
||||||||||||
|
Celelate carcteristici sunt asemănătoare speciilor cu flori violet (sunt plante păroase, cu frunze compus-sectate).
|
||||||||||||
|
||||||||||||
|
• Răspândire Speciile de deditei cu flori violet (Pulsatilla montana, Pulsatilla vulgaris), sunt răspândite doar în unele regiuni ale Europei (Peninsula Balcanică, Italia, sudul Franţei, Elveţia). Dediţelul cu flori albe (Pulsatilla alba) creşte zonal, în centrul, sudul şi sud-estul Europei. În regiunile mediteraneene Pulsatilla montana creşte doar la munte, de aici derivând denumirea latină a speciei. La noi în ţară, dediţeii cu flori violet, se întâlnesc în zonele înierbate şi însorite din regiunea de şes şi de deal, mai rar pe coastele premontane. Dediţeii cu flori albe (sisineii de munte), apar izolat prin sau pe lângă cvercete sau făgete, mai ales prin poieni şi la margine de pădure, pe soluri acide, cu volum edafic mic. Este o plantă silicicolă, crescând pe lângă roci acide (granit, dacit, etc.) Toate cele 3 specii de dediţei au fost introduse în cultură, unde apar ca plante ornamentale. În unele ţări (Italia, Elveţia, Germania, Franţa) există culturi de Pulsatilla înfiinţate în scop farmaceutic. |
||||||||||||
|
||||||||||||
|
• Ocrotirea speciilor de dediţei în România În flora României, dediţeii devin, pe an ce trece, plante din ce în ce mai rare. Necesită ocrotire îndeosebi deditelul alb (Pulsatilla alba), specie vulnerabilă, rară, ameninţată cu dispariţia. Frecvenţa celorlalte specii (Pulsatilla montana, Pulsatilla vulgaris) este de asemenea redusă. |
||||||||||||
|
|
||||||||||||
|
Din 2007, conform Ordonanţei de urgenţă nr. 57 din 20/06/2007, Pulsatilla montana este declarată specie ocrotită pe întreg teritoriul României. Deoarece dediţeii se înmulţesc doar prin seminţe, culegerea florilor este principala cauză a declinului numeric al speciilor de Pulsatilla. Nădăjduim că iubitorii naturii din România, vor contribui activ la protecţia speciilor de dediţei sălbatici, o fotografie, aşa cum este acesta, fiind mai plăcută la vedere decât asistarea la veştejirea plantei, în 48 de ore, într-un pahar cu apă. |
||||||||||||
|
Tradiţional, tulpinile de dediţei, erau utilizate pentru prepararea unor vopsele albastre sau verzi, în amestec cu floarea soarelui. Ingredientele erau fierte în borş, în compoziţie mai adăugându-se piatră acră sau piatră vânătă. Vopseaua de dediţei era deosebit de rezistentă (deşi nu se mai foloseşte, întrece şi azi ca durabilitate coloranţii sintetici), utilizându-se la colorarea lânii şi la încondeiatul ouălor de Paşti. Astăzi, datorită eleganţei lor, dediţeii se cultivă prin grădini ca plante ornamentale. Fiind printre primele plante entomofile care îşi arată florile primăvara, speciile de Pulsatilla prezintă importanţă meliferă (pot asigura albinelor necesarul de nectar). În medicina tradiţională românească, dediţeii se folosesc de 2000 de ani, sub formă de picături de ochi, fumigaţii calmante sau ca ceai de leac. |
||||||||||||
|
Dediţeii sunt plante toxice, îndeosebi în stare proaspătă şi mai ales specia Pulsatilla vulgaris, care nu este considerată a fi oficinală pentru fitofarmacia casei, dar care se utilizează foarte frecvent în homeopatie, sub formă de diluţii. Speciile oficinale (Pulsatilla montana, Pulsatilla alba) sub formă uscată, deşi sunt mai puţin periculoase, nu sunt lipsite de toxicitate. Prin faptul că dediţeii conţin protoanemonină, substanţă citotoxică acumulabilă în organism, atât supradozajul cât şi administrarea mai îndelungată, chiar dacă este cumpătată, poate aduce fenomene toxice organismului. Depăşirea dozelor interne provoacă intoxicaţii grave, iar aplicaţiile externe pot produce iritaţii şi vezicaţii ale pielii (Fănică Voinea Ene). Intoxicaţia se manifestă ca la floarea broştească (Ranuculus acer). |
||||||||||||
|
Se recomandă ca alegerea acestor plante în terapeutică, cât şi tratamentul pe baza lor, să se facă de către persoane competente şi calificate, pentru preîntâmpinarea oricăror neplăceri. Autotratamentul, fie el şi chibzuit, nu este lipsit de riscuri. • Materia primă Materia primă utilizată în fitoterapie este constituită din părţile aeriene ale dediţelului Pulsatilla montana sau Pulsatilla alba. Iarba se colectează în timpul înfloritului, purtând denumirea de Herba Pulsatillae. Deoarece cele 2 specii medicinale de dediţei de la noi, fie că sunt foarte rare, fie că sunt ocrotite, nu se se va recolta materia primă din flora spontană, apelându-se la dediţeii cultivaţi sau la cei din import. • Efecte terapeutice, recomandări În administrare internă, preparatele pe bază de dediţei sunt: anafrodisiace, antispastice, calmante, uterosedative, antinevralgice, antimicrobiene, antiplegice, antimigrenoase, inhibante asupra muşchilor netezi, stimulente asupra muşchilor striaţi. Datorită acestor proprietăţi Herba Pulsatillae, se administrează în: tulburări genitale (hiperexcitabilitate sexuală, erecţii dureroase în gonoree, orhite, dureri uterine, amenoree, dismenoree, anexite, ovarite), nevralgii, migrene, crize reumatice, sciatică, tahicardie, menopauză, paralizii şi pareze periferice. Extern, formulele pe bază de dediţei, se aplică: în paralizii ale nervilor periferici, psoriazis, eczeme. • Preparare, administrare, aplicare Părţile aeriene uscate şi mărunţite se administrează intern sub formă de pulbere (0,2 g pe zi în 3-4 reprize) [Fănică Voinea Ene] sau sub formă de infuzie (se prepră dintr-o linguriţă de drog la 250 ml apă, ceaiul administrându-se treptat pe parcursul unei zile) [C. Pârvu]. Extern se aplică comprese cu o infuzie mai concentrată. Dacă se recurge la tratamente pe bază de dediţei, acestea trebuie să dureze puţine zile. |
||||||||||||
|
Cea mai folosită în homeopatie este specia Pulsatilla vulgaris (Pulsatilla pratensis), mai ales subspecia nigricans. Diluţiile pe bază de Pulsatilla sunt recomandate în: anxietate, timiditate, tulburări menstruale cu cicluri puţin abundente şi întârziate, astm, bronşite, otite, sinuzite, psoriazis. Diluţiile pe bază de Pulsatilla, se recomandă şi se administrează sub îndrumarea homeopatului. |
||||||||||||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Dediţei (Pulsatilla sp.)
|
|||
|
|
|
POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
|
|
MEDIA
|
|
|