FLOAREA

  Florile sunt organe specifice doar plantelor, fiind implicate în înmulţirea sexuată a acestora.

Florile Gymnospermaelor

  În cazul plantelor gimnosperme, florile sunt reprezentate de conuri unisexuate, mascule şi femele. Polenizarea (vezi mai jos) este anemofilă (este realizată de către vânt), în urma fecundării, florile femele formând seminţe. Conurile femele, sau în unele cazuri pseudobacele, nu se transformă în fructe propriu-zise, capabile să închidă în interiorul ovarului lor seminţele, deci să se transforme în fructe adevărate.
 La Gymnospermae, florile mascule şi femele sunt lipsite de înveliş floral sau prezintă un înveliş redus, primitiv (A. Sârbu, D. Smarandache, G. Pascale).

  • Florile (conurile) mascule [♂] sunt mici, polenul formându-se în doi saci plasaţi la nivelul unor solzi staminali. Solzii staminali sunt dispuşi spiralat în jurul axei conului. În sacii polenici, se formează grăuncioarele de polen, care sunt prevăzute, fiecare, cu câte doi saci aeriferi (vezi imaginea 1).
Solzii staminali şi sacii polenici la gimnosperme (Gymnospermae)

  • Florile  (conurile) femele [♀] sunt grupate în conuri mai mari, formându-se pe alte ramuri decât cele mascule. În spirală, pe axa conului, sunt dispuşi solzii fertili, care poartă pe faţa superioară, câte două ovule. Carpelele care alcătuiesc solzii fertili, nu concresc, deci nu formează un ovar, aşa încât ovulele rămân descoperite. În lipsa ovarului lipseşte şi fructul . Ovulul prezintă o deschidere spre vârf - micropilul, prin care poate să se realizeze fecundaţia (unirea gametului  mascul cu oosfera (gametul femel) din interiorul ovulului). Din zigotul rezultat în urma fecundaţiei se dezvoltă embrionul. Sămânţa, care se maturizează abia în al doilea an, prezintă o aripioară, adaptare pentru diseminarea cu ajutorul vântului (Gh. Crep).

Florile Angyospermaelor

  La Angyospermae apar florile adevărate, care îndeplinesc rolul de înmulţire sexuată, formând fructe adevărate, cu seminţele închise în ovar.
  Florea la aceste vegetale, este un lăstar scurt, format din frunze modificate şi diferenţiate în stamine şi carpele, în care se formează celulele vegetale reproducătoare femele şi mascule (L. Popovici , C. Moruzi, I. Toma).
  Organele de reproducere ale unei flori sunt:
  - gineceul (pistilul) [♀],
  - androceul (staminele) [♂].
  Aceste organe reproducătoare sunt protejate de elementele învelişului floral extern.

Flori complete şi flori incomplete
  Florile complete prezintă toate elementele specifice acestui organ vegetativ (Peduncul florifer, receptacul, pistil, stamine, sepale, petale) [Vezi imaginea 2].
Florea completă la angiosperme (Angyospermae)
  Nu toate florile plantelor sunt complete. Există numeroase specii cărora le lipsesc elemente ale învelişului floral, având în loc de periant, un perigon (periant simplu). După egalitatea sau inegalitatea elementelor perigonului sau periantului, florile pot fi actinomorfe ori zigomorfe.
  Există şi flori lipsite de petale, sepale sau tepale. Acestea se numesc flori nude.

Flori solitare şi inflorescenţe

  Florile unor plante apar câte una, pe tije florifere distincte, numindu-se flori solitare (mai multe despre florile solitare). De obicei însă, plantele dezvoltă mai multe flori, care se grupează pe un ax într-o anumită ordine, formând inflorescenţe (mai multe despre inflorescenţe).

Flori hermafrodite şi flori unisexuate

  Numeroase plante (salcâmul, cornul, usturoiţa, liliacul, mojdreanul, etc.) formează flori hermafrodite, ceea ce însemnă, că în componenţa aceleiaşi flori se găsesc atât elementele de reproducere masculine (androceul) cât şi feminine (gineceul). Deşi posedă atât organe sexuale masculine cât şi feminine în cadrul aceleiaşi flori, nu întotdeauna are loc autofecundarea, din mai multe motive, dintre care maturarea eşalonată a componentelor de reproducere şi poziţia inferioară a androceului faţă de gineceu, sunt cele mai întâlnite.
  La alte plante, se dezvoltă flori de sexe diferite (mascule şi femele). La aceste flori, numite unisexuate,  fecundarea se realizează la distanţă, polenul masculin ajungând, prin diverse căi, pe stigmatul pistilului florilor femele.
  În cazul celor mai multe plante unisexuate (molid, porumb, salcie, etc.) se dezvoltă flori mascule şi femele pe acelaşi individ. Astfel de specii sunt numite unisexuat monoice.
  La alte plante (urzica, hameiul, cânepa, etc.), există indivizi care poartă doar flori mascule, precum şi indivizi care formează exclusiv flori femele. Speciile vegetale de acest fel, sunt numite unisexuat dioice.
  Toate aceste caracteristici ale florilor plantelor sunt sintetizate în tabelul de mai jos.

TIP FLORI
ELEMENTELE SEXUATE
SUBTIPURI
EXPLICAŢII
  Hermafrodite
  ♂ şi ♀în cadrul aceleiaşi flori
  autogame
  În cadrul unei flori, are loc autofecundarea
  alogame
  Deşi prezintă atât organe de înmulţire femele cât şi mascule, fecundarea are loc doar prin intermediul polenului străin
  Unisexuate
  Flori ♂ şi flori ♀
  monoice
  În cadrul aceleiaşi plante apar atât flori mascule cât şi flori femele
  dioice
  În cadrul aceleiaşi specii, apar plante care formează doar flori femele şi plante care formează doar flori mascule.

Polenizarea

  Fecundarea nu poate avea loc fără polenizare, proces prin care grăunciorii de polen ajung de pe anterele staminelor, pe stigmatele pistilelor.

  Polenizarea naturală

  Înmulţirea sexuată a plantelor spontane se realizează graţie polenizării, proces complex, prin care se asigură perpetuarea speciilor.
  La multe plante hermafrodite, polenizarea se face în mod direct, în cadrul aceleiaşi flori, aşa cum se întâmplă, spre exemplu, la cicoare şi la in. Plantele al căror flori prezintă capacitatea de autofecundare, se numesc autogame.
  În natură, la cele mai multe plante, polenizarea este indirectă, atât în cazul florilor unisexuate cât şi al celor hermafrodite, cea ce însemnă că polenul care aparţine unei flori, în scopul realizării fecundării, trebuie să ajungă pe stigmatul altei flori.
  Polenul trece de la o floare la alta, cu ajutorul vântului - în cazul plantelor anemofile, cu ajutorul insectelor (albine, bondari, fluturi, furnici, etc.) - la plantele entomofile, prin intermediul păsărilor (pasărea colibri) - în cazul plantelor ornitofile  sau prin curenţii de apă - la plantele acvatice hidrofile. Mai pot realiza polenizarea şi alte animale, ca melcii sau liliecii.

  Polenizarea artificială

  În cazul plantelor de cultură sau a unor specii sălbatice cu caractere care pot fi "împrumutate"  vegetalelor cultivate, se practică de către om, o polenizare dirijată, numită polenizare artificială. Polenizarea artificială nu este o descoperire recentă, ea fiind executată încă din antichitate (curmal, smochin).
 
Polenizarea artificială stă la baza obţinerii unor recolte mai mari, dar şi la crearea de soiuri noi, obţinute prin hibridări sexuate.

Principalele caracteristici ale florilor plantelor anemofile

  Speciile angiosperme al căror polen, în scopul  fecundării, este transportat de către vânt, se numesc plante anemofile. Florile acestor specii, în general, sunt:
  - mici,
  - lipsite de o coloraţie vie,
  - fără glande nectarifere,
  - cu periantul simplu sau redus (flori cu perigon sau flori nude)  [vezi şi polenul anemofil].

Principalele caracteristici ale florilor plantelor entomofile

  Plantele Angyospermae al căror flori formează polen transportat de către insecte, se numesc entomofile. În general, florile acestor plante, sunt
  - cu flori grupate în inflorescenţe,
  - parfumate, prin sinteza de uleiuri eterice care se răspândesc în atmosferă,
  - înzestrate cu glande care produc nectar,
  - cu tepalele sau petalele frumos sau viu colorate [vezi şi polenul entomofil].

BIOTERAPII ® este o marcă înregistrată la OSIM. Toate drepturile rezervate 2006 - 2016. Utilizarea acestui site, impune respectarea unor termeni şi condiţii (mai multe).
  POZIŢIE

Floarea
  TEME ASEMĂNĂTOARE

  MEDIA

  CUVINTE CHEIE