|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Fructul, din punct de vedere botanic (ştiinţific), reprezintă organul vegetal specific angiospermelor ierboase şi lemnoase, care se dezvoltă doar din ovarul florii, mai rar din întregul gineceu (capsula la mac) sau cu participarea şi al altor organe (receptacul la măr, bracteele la ananas, sepale la trifoiul fragifer, hipsofile la ghindă, etc.) şi care închide seminţe. În alimentaţie şi în dietetica naturală, se foloseşte termenul empiric de "fructe" pentru a desemna organele fructifere ale unor arbori, numiţi pomi fructiferi (mere, prune, gutui, etc.), arbuşti (coacăze, măceşe, alune, etc.) sau subarbuşti (fragi, căpşuni). Fructele botanice comestibile ale speciilor ierboase cultivate poartă denumirea alimentară de legume (tomate, ardei, castraveţi, etc.). |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
După fecundare, în majoritatea cazurilor, florile îşi pierd învelişul floral extern, care se veştejeşte, rămânând doar cu ovarul gineceului, care îşi continuă dezvoltarea, rezultând fructul. La unele plante (vinete, tomate, măceşe) sepalele persistă pe tot parcursul maturării fructelor. Organe asemănătoare fructelor (conurile de molid, arilul tisei, pseudobacele ienupărului, etc.) apar la plantele mai puţin evoluate decât angiospermele, adică la gimnospeme, însă ele nu pot fi considerate a fi fructe adevărate, deoarece seminţele cu embrion nu sunt închise în interiorul carpelelor. Astfel de formaţiuni botanice sunt mai degrabă flori care imită fructele, fiind numite, pe acest considerent, pseudofructe. Fructul adevărat este considerat a fi, un organ vegetativ nou (succede floarea), care apare numai la plantele aparţinătoare subîncrengăturii Angyospermae, formându-se după fecundare, din peretele ovarului gineceului. Fructul se poate dezvolta dintr-o floare sau o inflorescenţă, în urma fecundării, conţinând una sau mai multe seminţe. Există şi cazuri particulare, în care fructele se dezvoltă fără fecundare, în urma unui proces numit partenocarpie (banane, stafide, smochine). |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Ovarul modificat al florii, care se formează împrejurul seminţelor, după fecundaţie, poartă numele de pericarp. Pe parcursul maturării fructului, pericarpul formează trei zone distincte: epicarpul, mezocarpul şi endocarpul. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Pericarpul a unui fruct |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
• Epicarpul Epicarpul reprezintă zona de la exteriorul fructului, îndeplinind un rol protector, dar şi de răspândire a seminţelor, în cazul unor plante (epicarpul la brusture prezintă cârlige cu care se agaţă de blana animalelor, epicarpul ulmului prezintă formă aripată, favorizând răspândirea prin vânt, etc.). De obicei, epicarpul este format dintr-unul sau din 2 straturi de celule, având pereţi celulozici. În multe cazuri, la suprafaţa externă a epicarpului şi deci al întregului fruct, apare un strat ceros constituit din ceride, răşini, substanţe antioxidante, etc. Această ceară previne deshidratarea fructelor, iar în cazul organelor suculente, împiedică zbârcirea lor. Cerurile de pe suprafaţa fructelor comestibile, denumite pruine (prune, mere, struguri, afine, ş.a.) sunt sănătoase pentru om, conţinând provitamina A, vitamina E şi acizi graşi cu lanţ lung, care nu se absorb, devenind materii de balast (fibre). În scopul protecţiei fructului sau pentru a preîntâmpina deshidratarea, la suprafaţa epicarpului se pot dezvolta diferite formaţiuni anexe ca: perişori (păstaia de soia), spini (ciumăfaie), formaţiuni îngroşate (hesperida portocalelor), etc. • Mezocarpul Mezocarpul se află sub epicarp, fiind bine dezvoltat la fructele cărnoase şi redus la fructele uscate. Mezocarpul este format din mai multe straturi de celule şi conţine multe substanţe organice (clorofilă, amidon, acizi organici, minerale, vitamine, etc.). La hesperide (fructele citrice), mezocarpul este redus (partea albă aflată imediat sub coajă) în detrimentul endocarpului, care apare foarte bine dezvoltat, formând pulpa fructului. • Endocarpul Endocarpul reprezintă partea internă a fructului. La unele plante endocarpul apare foarte bine dezvoltat, fiind format din celule sclerificate (drupele fructelor sâmburoase: caise, cireşe, piersici, etc.). La alte specii, endocarpul este subţire (ardei) sau chiar lipseşte (tomate, struguri). În cazul citricelor, endocarpul este cărnos, alcătuind pulpa fructului. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Fructele pot conţine, în funcţie de specie, un număr foarte variabil de seminţe, de la una la câteva mii. Fructele care închid o sămânţă se numesc monosperme, iar cele cu mai multe seminţe, poartă denumirea de fructe polisperme. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Răspândirea naturală a fructelor şi seminţelor mature se realizează pe diferite căi în funcţie de tipul de fruct şi de particularităţile speciei (mai multe despre diseminare). |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Principalele tipuri de fructe sunt prezentate în tabelul de mai jos. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Fruct
|
|||
|
ESENŢIAL
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
|
|
|
|
CUVINTE CHEIE
|