|
||
|
La noi în ţară, cresc două specii indigene de ienupăr: ienupărul comun (Juniperus communis) şi ienupărul pitic (Juniperus sibirica). Ele sunt plante lemnoase, răşinoase, care se aseamănă mult între ele. Pe lângă speciile indigene, începând cu anul 1905, a fost introdus în culturi forestiere, dar şi în parcuri ca specie decorativă, ienupărul de Virginia (Juniperus virginiana), arbust originar din centrul Americii de Nord (I. Iancu). |
||
|
||
|
Prin portul repent precum şi prin alte caractere, ienupărul pitic (Juniperus sibirica) se poate confunda cu cetina de negi (Juniperus sibirica), plantă deosebit de toxică.
|
||
|
||
|
||
|
Ienuperii indigeni înfloresc în aprile-mai.
Galbulele de ienupăr adăpostesc 3 seminţe brune, trimuchiate (C. Pârvu). |
||
|
||
|
• Ienupărul comun Ienupărul comun, se întâlneşte relativ frecvent, solitar, în mici pâlcuri sau formând tufişuri, în zonele înalte de deal precum şi la munte (în tot lanţul carpatic), la altitudini cuprinse între 650 m şi 1500m. În unele locuri, mai ales în acelea adiacente Carpaţilor Orientali - spre Podişul Transilvaniei, ienupărul comun coboară până la 400 m, sau chiar până la 200 m altitudine (Odvoş, Rodna). În Carpaţii Orientali ai Moldovei, ienupărul comun se întâlneşte numai în etajul molidişurilor, în timp ce în Carpaţii Meridionali bănăţeni şi olteni, coboară până în zona cvercetelor. Uneori Juniperus communis invadează poienile şi păşunile. Ienupărul rezistă bine la ger şi la secetă, şi nu are pretenţii faţă de sol. Specia Juniperus communis creşte în rarişti şi margini de păduri, păşuni, poieni sau tinoave (mlaştini alpine), în locuri luminoase, aerisite, cu umiditate atmosferică ridicată. Ienupărul este tolerant şi nepretenţios la condiţiile naturale de mediu, însă nu rezistă la poluare, fiind o specie foarte sensibilă la fum, praf şi gaze (C. Pârvu). • Ienupărul pitic Ienupărul pitic apare des în etajul subalpin şi alpin din tot lanţul carpatic, invadând adesea păşunile sau grohotişurile, mai ales în Munţii Retezat, unde formează adevărate păduri pitice. Specia vegetează bine chiar şi în cele mai vitrege condiţii de mediu, întâlnindu-se chiar şi pe stâncile golaşe, expuse permanent vânturilor şi intemperiilor. • Ienupărul de Virginia Ienupărul de Virginia se cultivă în spaţiile verzi. A fost introdus în culturi forestiere pe terenurile degradate din Săbed, jud. Mureş. Specia rezistă bine la secetă şi nu are pretenţii faţă de sol, dar în comparaţie cu speciile indigene, nu suportă gerurile puternice. |
||
|
Lemnul celor trei specii este fin şi durabil folosindu-se pentru fabricarea creioanelor, fluierelor, bastoanelor, precum şi a unor obiecte de artizanat. Din pseudobacele mature ale ienupărului comun sau al celui pitic, se prepară băutura alcoolică numită gin. Organele vegetale de ienupăr se constituie în materii prime şi pentru alte băuturi alcoolice (lichior, rachiu, bere). Pseudofructele de ienupăr, dar şi acele, prezintă de asemenea valoare condimentară (vezi ienupărul ca şi condiment ). Din punct de vedere ecologic, cele trei specii sunt valoroase şi prin faptul că fixează terenurile degradate, mai ales grohotişurile şi scurgerile de pietre. Ienupărul comun şi ienupărul de Virginia se cultivă în scopuri ornamentale prin parcuri şi grădini. Factorii limitativi pentru Juniperus communis sunt clima (se pretează zonelor de deal sau de munte) şi poluarea (în zonele cu aer poluat nu se dezvoltă). Ienupărul comun este lăudat adesea de specialiştii în artă peisagistică, pentru portul său piramidal, de culoare verde-albăstruie prin frunzele aciculare, realizând contraste deosebite, mai ales când apare pe stâncării amenajate, în grupuri sau în aliniamente. Pentru apicultură, speciile de ienupăr sunt valoroase, deoarece asigură albinelor cantităţi însemnate de materii prime necesare prelucrării preţioasei mieri de mană. Ienuperii autohtoni se valorifică şi din punct de vedere fitoterapeutic. De la aceste specii, se recoltează şi întrebuinţează frunzele (Folia Juniperi) şi mai ales pseudofructele (Fructis Juniperi). Pseudobacele recoltate în scopuri curative, trebuie să fie mature, negre-albăstruie sau brun-violacee, într-un capăt cu o adâncitură în formă de stea cu trei braţe iar la bază cu 6 solzi triunghiulari, bruni (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun). • ATENŢIE! |
||
|
||
|
Fructis Juniperi conţin: ulei volatil (terpineol, pinen, camfen, mircen, etc.), zahăr invertit (cca. 30%), alte glucide, acizi organici (gliceric, acetic, malic, formic), răşini, săruri minerale, vitamina C, tanin, flavonoide, săruri minerale în care predomină potasiul şi calciul. |
||
|
|
||
|
Datorită în special uleiului volatil, ienupărul comun şi ienupărul pitic posedă proprietăţi curative asupra omului. |
||
|
În administrare internă, atunci când se depăşesc dozele recomandate, extractele din organele vegetale ale ienupărului, pot prezenta efecte nedorite. Acestea se manifestă prin hemoragii renale şi intestinale. În doze moderate şi în cure neprelungite, ienupărul este lipsit de toxicitate, dar prezintă unele contarindicaţii. |
||
|
Ambele specii sălbatice de ienupăr (Juniperus communis, Juniperus sibirica) care cresc la noi, se utilizează în fitoterapie în acelaşi mod (mai multe despre ienupăr ca plantă medicinală). |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Ienupăr (Juniperus communis, Juniperus sibirica, Juniperus virginiana)
|
|||
|
POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
|
|
MEDIA
|
|
|
|
CUVINTE CHEIE
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
|