INUL PITIC (LINUM CATHARTICUM), INUL MARE (LINUM HIRSUTUM), INUŞORUL (LINUM AUSTRIACUM), INUL GALBEN (LINUM  FLAVUM) ŞI INUL GALBEN DE BANAT (LINUM  UNINERVE)

  Alături de inul cultivat, îîn flora ţării noastre apar şi specii spontane înrudite, aşa cum sunt: inul pitic, inul mare, inuşorul, inul galben şi inul galben de Banat. Acestea toate, se asemănă între ele prin frunzele înguste şi florile relativ mari, periantul dublu, pe tipul 5.
Inul pitic

  Inul pitic (Linum catharticum), numit popular şi ineaţă este o mică linaceae (7-20cm) care creşte sălbatică, în zonele înierbate de pe lângă ape sau pe păşuni şi pajişti, în regiunea de deal şi în zona premontană.
  Ineaţa este o plantă anuală, delicată, glabră, cu tulpina ramificată şi adesea aplecată în partea superioară, cu flori terminale, galbene în centru, purtând petale albe [vezi imaginea 1].
Ineaţa (Linum catharticum)
  Inul pitic (ineaţa) înfloreşte vara, în iulie-august, uneori şi în septembrie [vezi imaginea 2].
Inul pitic în timpul înfloritului
  Ineaţa se utilizează limitat în fitoterapie - sub formă de infuzie şi în homeopatie - ca tinctură, prezentând efecte laxative, diuretice, antihelmintice şi emetice - în doze mari.
 Părţile aeriene ale speciei conţin un glicozid (linarina) o substanţă amară (linina), ulei eteric şi tanin. Datorită acestei compoziţii, preparatele pe bază de in pitic, favorizează eliminarea lichidului format în cazuri de ascită (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun).
  Ca plantă medicinală, inul pitic se mai recomandă în caz de edem, amenoree şi constipaţie. În doze mari, principiile din plantă, exercită acţiune purgativă şi emetică (A. Duke, M. J. Bogenschutz-Godwin, J. duCellier, P. A. K. Duke).
Inul mare
  Inul mare (Linum hirsutum) este o plantă perenă, pubescentă, de 30-60 cm înălţime, purtând în vârful ramificaţiilor superioare ale tulpinii flori mari azurii [vezi imaginea 3].
Inul mare (Linum hirsutum)
  Specia Linum hirsutum creşte în zonele mai calde şi mai uscate ale ţării (în zonele de stepă şi în silvostepă).
  Înflorirea la inul mare are loc în iulie-septembrie.
  Medicina tradiţională românească, folosea infuzia din părţile aeriene înflorite ale plantei pentru calmarea colicilor intestinali la copii (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun).
Inuşorul
  Inuşorul (Linum austriacum), este o plantă bienală sau perenă, stufoasă, de 25-60 cm înălţime, cu tulpini numeroase, ramificate de la bază, mai rar începând din partea superioară, care poartă multe frunze alterne, lanceolate, de dimensiuni mici, cu o singură nervură. Ramificaţiile se termină cu flori mari albastre [vezi imaginea 4].
Inuşorul (Linum austriacum)
  Specia Linum austriacum creşte pe pante înierbate, însorite şi uscate, în zona de câmpie şi de deal.
  Inuşorul înfloreşte vara, din mai până în octombrie [vezi imaginea 5].
Inuşorul înflorit
  Medicina tradiţională românească utiliza inuşorul în acelaşi scopuri ca şi specia precedentă. Seminţele care se formează în capsule globuloase, pot fi folosite ca şi cele provenite de la inul de cultură.
Inul galben
  Inul galben (Linum flavum), este o plantă care creşte în centrul şi estul Europei,  deosebindu-se de majoritatea speciilor  genului Linum, prin florile sale de culoare galbenă. Această plantă este ierboasă, perenă, relativ scundă (10-40 cm) şi foarte ramificată. Specia înfloreşte vara, în iunie-septembrie [vezi imaginea 6] .
Inul galben (Linum flavum)
  Linum flavum apare în zonele de silvostepă ale ţării noastre, precum şi în pajiştile din regiunile forestiere specifice foioaselor. De asemenea, planta se întâlneşte pe stâncăriile calcaroase, bătute de soare, în zona premontană din sudul ţării.
  Cercetătorii, au izolat în inul galben o substanţă cu proprietăţi antitumorale şi antivirale, care este în curs de testare.
Inul galben de Banat

  Inul galben de Banat (Linum uninerve) este o specie perenă, spontană rară, endemică (este răspândită doar în Bulgaria, Grecia şi România), vulnerabilă, ocrotită. Fiind asemănătoare speciei precedente, planta este încadrată, de către unii botanişti, ca subspecie a acesteia (Linum flavum ssp. uninerve).
  Linum uninerve se caracterizează printr-o talie de 20-30 cm, având tulpina erectă, cu frunzele de la bază spatulate iar cu cele superioare  lanceolate, cu o o singură nervură (majoritatea frunzelor speciilor de Linim prezintă 3 nervuri paralele). Florile care apar vara,  sunt grupate câte 10-15 în inflorescenţe. Ele au sepalele acuminate, iar petalele, galbene, sunt uşor ascuţite spre vârf [vezi imaginea 7].
Inul galben de Banat (Linum uninerve)
  Inul galben de Banat, se întâlneşte sporadic în locurile cu mult soare, în zona premontană sau montană, pe soluri pietroase sau pe stâncării stâncării, pe substraturi calcaroase. La noi, specia s-a semnalat pe versanţii sudici stâncoşi din Carpaţii Meridionali (Cheile Nerei, Cheile Caraşului, Cheile Minişului, Valea Cernei, Cheile Olteţului, Defileul Jiului, Muntele Stogu), precum şi în sudul Carpaţilor Orientali (judeţul Harghita).
BIOTERAPII ® este o marcă înregistrată la OSIM. Toate drepturile rezervate 2006 - 2016. Utilizarea acestui site, impune respectarea unor termeni şi condiţii (mai multe).
  POZIŢIE
Inul pitic (Linum catharticum), inul mare (Linum hirsutum), inuşorul (Linum austriacum), inul galben (Linum flavum) şi inul galben de Banat (Linum uninerve)
  POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
  MEDIA
  TEME ASEMĂNĂTOARE
  BLOG
  CUVINTE CHEIE