|
||
|
Lemnul câinesc sau lemnul câinelui (Ligustrum vulgare) este o plantă lemnoasă întâlnită destul de frecvent, atât în flora spontană, cât şi ca plantă ornamentală cultivată, în special în plantaţii de tip gard viu. |
||
|
Lemnul câinelui este un arbust înalt de 1-5 m, cu tulpini elastice, oblic-ascendente, ce poartă frunze simple, cu limbul de 3-6 cm lungime, opuse, groase, ceroase, glabre, ovate până la lanceolate, cu marginea întreagă, cu suprafaţa netedă şi lucioasă. În iernile blânde frunzele persistă pe arbust (vezi imaginea 1). Planta formează numeroşi lujeri bruni-verzui sau cenuşii, cu lenticele albe, care la rupere degajă un miros neplăcut. Florile lemnului câinesc sunt mici, albe, hermafrodite, frumos mirositoare, cu 4 petale (vezi imaginea 2), adunate în inflorescenţe bogate, terminale, erecte, de tip panicul (vezi imaginea 3). Din flori, în urma fecundării, se formează fructe negre şi lucioase (bace) (vezi imaginea 4). |
||
|
Lemnul câinesc este o specie nepretenţioasă, foarte rezistentă la ger, la secetă şi la poluare. Pretenţiile faţă de sol sunt reduse, specia crescând chiar şi pe terenuri grele, inundabile sau scheletice. Planta suportă bine atât lumina directă a soarelui cât şi umbrirea. Deoarece nu emite pretenţii deosebite, dar şi ca o consecinţă a faptului că lăstăreşte, drajonează, marcotează şi se butăşeşte bine, lemnul câinesc cunoaşte o mare amplitudine ecologică (I. Iancu). Ca plantă sălbatică se întâlneşte frecvent în zona forestieră de câmpie şi de deal, la marginea codrilor, în tăiături de pădure şi prin tufărişuri. Ca specie subspontană (sălbăticită), lemnul câinelui, se poate întâlni în livezile vechi şi pe marginea apelor. Din specia Ligustrum vulgare, omul a creat numeroase soiuri horticole, care se cultivă în spaţii deschise, mai ales în oraşe, alcătuind garduri vii (vezi imaginea 6). Deoarece prezintă o rezistenţă deosebită la poluare, dar şi prin faptul că se tunde uşor, acest arbust elegant este mult apreciat în peisagistica urbană. Ligustrum vulgare prezintă importanţă pentru mediu, fixând terenurile degradate. În culturi forestiere, se plantează ca subarboret pe versanţii erodaţi (I. Iancu). |
||
|
O rudă a lemnului câinesc autohton, de origine japoneză, este Ligustrum ovalifolium, care se plantează de asemenea în scopuri decorative. Specia asiatică, în comparaţie cu specia comună, are un port mai vertical, având florile gâtuite cu filamentele staminelor mai lungi (vezi imaginea 7) . Mirosul florilor la lemnul câinesc japonez este puternic dar neplăcut. O altă specie originară din extremul orient este Ligustrum japonicum, plantă deosebit de decorativă (are frunze persistente şi inflorescenţe mari), însă nerezistentă la ger (vezi imaginea 8). |
||
|
Scoarţa lemnului câinesc conţine cantităţi mari de tanin, precum şi glicozizi. Florile şi frunzele conţin glicozizi, dintre care, în cantitate mai mare, se află ligustrona. Pe lângă ligustronă, în toate organele plantei se găsesc diferite saponine, dintre care, cele din frunze şi fructe sunt toxice. Suprafaţa externă a frunzelor de lemn câinesc (cuticula lucioasă), este bogată în ceruri Florile sintetizează cantităţi importante de uleiuri eterice. |
||
|
În doze mici, fructele prezintă efecte emetice, iar în doze mai mari sunt toxice. Nu se recomandă administrare acestor bace în nicio situaţie. S-au întâlnit cazuri de deces în rândul copiilor care au consumat cantităţi mai mari de fructe de lemn câinesc. Frunzele şi florile, deşi sunt puţin toxice, se recomandă, de asemenea, să fie evitate de la administrarea internă, în scopuri terapeutice. Scoarţa şi mlădiţele fragede nu conţin substanţe toxice. Toxicitatea se manifestă în funcţie de doza ingerată, de la tulburări iritative ale tubului digestiv (catare, greaţă, vomă, diaree) până la tulburări cardiace şi respiratorii. În doze mari, toxinele provoacă paralizia muşchilor inimii, în special la copii, la bătrâni şi la cardiaci. |
||
|
Deşi a avut şi are o utilizare fitoterapeutică limitată, specia Ligustrum vulgare reprezintă una dintre cele mai vechi plante oficinale cunoscute. De la lemnul câinelui, se utilizează în special scoarţa, care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu, înainte sau după perioada de vegetaţie. Scoarţa acestei plante medicinale, poartă denumirea de CORTEX LIGUSTRI, ea posedând proprietăţi astringente şi antioxidante, datorate taninului şi saponozidelor. Din CORTEX LIGUSTRI, după uscare se prepară un ceai sub formă de decoct, care se utilizează intern (ca antioxidant şi antidiareic) sau extern (în leucoree - spălături vaginale, afte - gargară). În utilizare externă, se pot utiliza şi florile FLORES (FLOS) LIGUSTRI, respectiv frunzele FOLIM LIGUSTRI. Deoarece principiile active se pierd prin uscare, se recomandă valorificarea materiei prime proaspete, fie prin realizarea unor tincturi (20%, în alcool de 70%), fie prin infuzarea neîntârziată a materiei prime (3 linguri de material mărunţit la 200 ml apă), imediat după recoltare. În acest scop se pot folosi doar flori sau flori şi frunze, împreună. Prin faptul că asupra mucoasei bucale prezintă efecte odorizante, antiseptice şi cicatrizante, aceste preparate se folosesc ca apă de gură, în caz de: halenă, afte, gingivite, stomatite, dureri de dinţi, parodontoză. Sub formă de gargară, se utilizează în faringite. De asemenea, preparatele pe bază de flori şi frunze de lemn câinesc, se aplică pe piele ca odorizante şi cicatrizante ale ulceraţiilor. Tinctura din flori de lemn câinesc este una dintre cele mai vechi şi sănătoase loţiuni europene de tip after-shave, fiind preparată şi folosită frecvent sub această formă, în perioada interbelică, în occident. Din florile proaspete de lemn câinesc, se poate prepara un ulei anticelulitic. În acest scop se macerează în 100 g de ulei comestibil, 30 g de flori proaspete, timp de o lună. Cu uleiul obţinut se fricţionează pielea afectată de celulită, numai seara, înainte de culcare, după care, fără ca uleiul să se înlăture de pe piele, zona se protejează peste noapte, cu ajutorul unor ciorapi lungi curaţi sau prin bandajare cu tifon (M. Dumitrescu). Mlădiţele de lemn câinesc se utilizează în gemoterapie, sub forma unor extracte hidroalcoolice, în tratamentul adjuvant al unor boli ale cavităţii bucale şi ale aparatului respirator. |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Lemn câinesc (Ligustrum vulgare)
|
|||
|
POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
|
|
MEDIA
|
|
|
|
|