|
||
|
Liliacul (Syringa vulgaris) este o plantă lemnoasă care apare la noi ca specie spontană, cultivată sau sălbăticită. |
||
|
Liliacul apare ca arbust sau ca arbore, cu scoarţa brun-cenuşie, având o talia modestă (3-8 m) (vezi imaginea 1).Coroana speciei este relativ sferică şi aerisită, tulpina şi crengile având scoarţa brun-cenuşie. Frunzele liliacului sunt peţiolate, ovat-cordate, opuse, glabre, cu marginea întreagă, fiind mai închise la culoare pe faţa superioară (vezi imaginea 2). Florile la liliac sunt puternic parfumate iar în funcţie de varietate (există numeroase varietăţi horticole), sunt divers colorate (albastre, liliachii, violete, roşiatice sau albe) (vezi imaginea 3), simple sau duble (vezi imaginea 4). Ele sunt formate din patru petale concrescute la bază sub forma unui tub, fiind adunate în inflorescenţe mari (cca. 15 cm) şi bogate, de tip panicul (vezi imaginea 5). Inflorescenţele se dezvoltă din cei 2 muguri laterali din vârful ramurii (vezi imaginea 6), deosebindu-se prin acest caracter, de liliacul transilvănean, care dezvoltă paniculul florifer din mugurul terminal (T. Opriş). Fructul este o capsulă alungită. |
||
|
Liliacul înfloreşte în perioada aprilie-mai. |
||
|
Liliacul preferă solurile neutre sau uşor bazice, cu drenaj bun, suportând greu terenurile acide sau cu excedent de umiditate. Pentru o bună dezvoltare specia are nevoie de lumină directă. Planta rezistă bine la caniculă, şi la poluare. În flora spontană a ţării noastre Syringa vulgaris, apare sporadic pe pantele sau stâncile calcaroase, însorite, în zona sudică a Carpaţilor Meridionali (Cazane, zona premontană a jud. Buzău) precum şi în Dobrogea (Hârşova). Liliacul sălbatic are florile exclusiv violete. La noi, această elegantă specie vegetală lemnoasă, mai des se întâlneşte ca specie cultivată prin parcuri sau grădini. |
||
|
Ca plantă decorativă, liliacul se cultivă adesea în spaţii deschise. Florile parfumate ale speciei, graţie uleiului eteric, se întrebuinţează în industria cosmetică. De asemenea, liliacul are întrebuinţări terapeutice. |
||
|
În tratamentele naturiste, liliacul are o utilizare relativ restrânsă, fiind folosit în fitoterapie, gemoterapie şi aromaterapie. Fitoterapie De la liliac, ca plantă medicinală se utilizează frunzele, florile şi fructele . Acestea, prin unele principii active (rezine, glicozizi, uleiuri esenţiale) ajută la ameliorarea sau vindecarea unor dereglaje sau afecţiuni. Frunzele posedă efecte vasodilatatoare, febrifuge şi vermifuge, fiind folosite, ca adjuvant, în tratarea anghinei pectorale, în combaterea febrei şi în deparazitarea intestinală. Florile (se folosesc proaspete - infuzie, sau sub formă de tinctură) prezintă asupra organismului uman proprietăţi tonice şi febrifuge, fiind recomandate în bolile acute cu febră şi în caz de astenie. Fructele stimulează transpiraţia, contribuind de asemenea la scăderea febrei. Gemoterapie Datorită efectul vasodilatator coronar, gemoterapia foloseşte mugurii de liliac, sub formă de extracte, în amestecuri de glicerină şi alcool, în bolile inimii şi ale arterelor coronare. Aromaterapie Uleiul eteric din flori, se utilizează extern, în tratamentul artritelor şi a reumatismului. Un ulei cu proprietăţi similare, se poate obţine şi în condiţii casnice, punându-se la macerat, în untdelemn de floarea soarelui, flori proaspete de liliac. Timpul de macerare este de 14 zile, după care se strecoară, iar uleiul se trage în sticluţe cu capac etanş. Uleiul volatil sau uleiul gras de liliac nu se administrează intern! |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Liliac (Syringa vulgaris)
|
|||
|
MEDIA
|
|
POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
CUVINTE CHEIE
|
|
|
|
|