|
||
|
Ruscuţele numite şi ruşcuţe, sunt plante ierboase, spontane - mai rar cultivate (ca plante medicinale sau ornamentale), perene (ruscuţa de primăvară) sau anuale (ruscuţa tomnatică). |
||
|
• Ruscuţa de primăvară (Adonis vernalis) |
||
|
||
|
Lăstarii fertili (floriferi) la ruscuta de primăvară apar câte una pentru fiecare exemplar. Ei sunt ramificaţi, glabrii, purtând frunze numeroase, încă de la baza plantei, dese şi răsfirate, de 2-4 ori penat sectate, cu lacinii înguste asemănătoare mărarului şi bujorului de stepă (Paeonia tenuifolia).
Lăstarii sterili (nu formează flori) ai ruscuţei primăvăratice, prezintă scvame brune membranoase la bază şi sunt lipsite de frunze bazale (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun). Floarea la ruscuţa de primăvară este solitară, mare (6-8 cm diametru), alcătuită din 5 sepale şi din 10-20 de petale aurii, lucitoare (vezi imaginea 2). În discul central al florii apar numeroase stamine şi pistiluri dispuse spiralat (vezi imaginea 3). Fructul speciei este compus (polinuculă) fiind format din numeroase nucule sferice, cu rostru încovoiat şi cu suprafaţa neregulată (vezi imaginea 4). Întreaga plantă degajă un miros slab, greu de definit, neplăcut. Elementele anatomice ale ruscuţei de primăvară, pot fi urmărite în imaginea 5. • Ruscuţa tomnatică (Adonis autumnalis sin. Adonis annua) Ruscuţa tomnatică, numită şi ruscuţă (ruşcuţă) de toamnă, este o plantă anuală asemănătoare cocoşeilor de câmp. Această specie este rară la noi, caracterizându-se printr-o talie de 10-40 cm, prin frunzele laciniate şi prin florile solitare (rar câte 2) de 2-3 ori mai mici în comparaţie cu ruscuţa de primăvară. Florile acestei specii, poartă 5-8 petale sângerii, fiecare cu o maculă neagră la bază. Anterele staminelor sunt violet negricioase (vezi imaginea 6 şi imaginea 7). |
||
|
Ruscuţa de primăvară înfloreşte în aprilie-mai (vezi imaginea 8) iar ruscuţa de toamnă în iunie-august (vezi imaginea 9). |
||
|
Ruscuţele, ca şi celelalte plante ale genului Adonis (cocoşei de câmp), preferă locurile însorite, fiind răspândite în Europa şi în Asia. La noi, ruscuţa de primăvară se întâlneşte frecvent, crescând uneori în masă, pe pantele înierbate, abrupte, cu expoziţie sudică sau sud-vestică, pe solurile calcaroase din zona de podiş (Transilvania, Dobrogea, Subcarpaţii Olteniei). Adonis vernalis creşte în toată ţara, de la câmpie la munte (în zonele de şes şi la munte apare sporadic), fiind specifică arealelor mai uscate, ierboase, scăldate în soare. În judeţul Suceava este declarată specie ocrotită. Deşi preferă solurile calcaroase bogate în humus, ruscuţa de primăvară creşte şi pe terenurile mai sărace în nutrienţi, şi cu o reacţie a solului slab sau mediu acidă. Nu se dezvoltă pe solurile umede şi reci şi pe terenurile umbrite. Ruscuţa tomnatică (Adonis autumnalis) este o plantă puţin răspândită atât la noi cât şi în întreaga Europă temperată. Ambele specii de ruscuţă au fost luate în cultură, în scopuri ornamentale sau medicinale - în cazul ruscuţei primăvăratice. Ca plantă medicinală de cultură, Adonis vernalis se dovedeşte a fi puţin pretenţioasă şi foarte productivă. Specia Adonis vernalis se propune a fi cultivată în Transilvania şi în nordul Moldovei (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun). |
||
|
Părţile aeriene ale ruscuţei (HERBA ADONIDIS) sunt bogate în glicozide (1% din materialul proaspăt). Dintre glicozizi, se remarcă cei cu acţiune cardiomiotonică (adonidozida, adonitoxozida, adonivermozida, strofantigenolul). Prin hidroliza acestor heterozide rezultă agliconi (adonitoxin genolul, k-strofantigenolul-cimarozida) cu acţiunea asupra organismului uman, mai ales asupra miocardului. Planta mai conţine chinone, saponine, flavone, fitoestrogeni, rezine, trigliceride, derivaţi cumarinici, colină, săruri minerale. |
||
|
Ruscuţa de primăvară (Adonis vernalis) este o frumoasă plantă, cu întrebuinţări medicinale, pretabilă la cultură, care poate fi plantată şi ca specie decorativă prin grădini şi parcuri. Ruscuţa de toamnă (Adonis autumnalis sin. Adonis annua) este o plantă de câmp rară, care necesită ocrotire ca specie spontană. Ea poate fi cultivată în scopuri ornamentale. În America de Nord, unde nu creşte în flora sălbatică, apare adesea prin grădini ca plantă decorativă. |
||
|
Ruscuţele sunt plante toxice. Faţă de alte vegetale otrăvitoare, aceste specii prezintă avantajul unei acumulări reduse a principiilor sale în organismul omului. Glicozizii cardiotonici prezintă avantajul că nu se cumulează ca digitalicele, astfel încât, ruscuţa de primăvară se poate administra în pauzele tratamentului cu digitalice, în bolile cardiace (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun). • Atenţie! În administrare internă, depăşirea dozelor recomandate, care diferă în funcţie de preparat, conduce la instalarea intoxicaţiei ce se manifestă prin simptome digestive (dureri abdominale, greaţă), cardiace (aritmii, extrasistole, fibrilaţie ventriculară), nervoase (delir, convulsii). În cazuri grave se instalează coma şi viaţa pacientului este pusă în pericol. |
||
|
Dacă se administrează chibzuit, ruscuţa de primăvară devine o valoroasă plantă medicinală. HERBA ADONIDIS prezintă certe virtuţi oficinale, confirmate de studiile şi cercetările efectuate până în prezent (mai multe despre ruscuţă ca plantă medicinală). |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Ruscuţa de primăvară (Adonis vernalis) şi ruscuţa tomnatică (Adonis autumnalis)
|
|||
|
|
|
POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
|
|
MEDIA
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
ARTICOLE ÎN ALTE LIMBI
|
|
BLOG
|
|
CUVINTE CHEIE
|
|
|