|
||
|
Cunoscută sub denumirea populară de toporaşi, violete sau viorele (a nu se confunda cu specia Scilla bifolia), specia Viola odorata, reprezintă o gingaşă plantă ierboasă spontană, a cărei flori catifelate îşi fac apariţia primăvara devreme. |
||
|
||
|
||
|
Frunzele la toporaşi sunt lung peţiolate, la bază acestor codiţe, formându-se stipele triunghiulare. Foliajul apare în două rânduri; frunze de primăvară - îşi fac apariţia la înflorire şi sunt mai mici (2-3 cm) şi frunze de vară - apar după încheierea înfloritului şi sunt mai mari (4-6 cm) [M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun]. Limbul frunzelor este lat, de formă cordată (cu aspect de inimă), cu marginea fin dinţată [L. Popovici , C. Moruzi, I. Toma].
|
||
|
||
|
||
|
Furnicile apucă sămânţa de toporaşi de partea cărnoasă, după care o târăsc spre muşuroi. Astfel se realizează diseminarea la distanţă, deoarece, după un timp, sămânţa se eliberează, furnicile rămânând între fălci, doar cu anexa moale a acesteia.
|
||
|
||
|
Un al doilea rând de flori, are tendinţa de a se forma vara, însă se formează doar boboci, care nu se mai deschid [M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun].
|
||
|
Pe plan mondial, specia Viola odorata se întâlneşte în Europa şi în Asia Mică. Violetele se întâlnesc adesea în flora spontană a României, în locurile cu semiumbră, prin zăvoaie, poieni, pajişti mai umede şi umbroase, tufişuri, păduri luminoase sau la marginea codrilor. Toporaşul îşi face apariţia în zonele de câmpie şi de deal. Nefiind plante pretenţioase (rezistă la geruri, au cerinţe moderate faţă de umiditate şi faţă de tipul de sol - cu condiţia ca acesta să fie bogat în humus), toporaşii se dezvoltă optim în multe locuri din regiunea de câmpie şi de deal. Pe lângă faptul că sunt vegetale cu mare putere de adaptare, toporaşii, prin faptul că se înmulţesc uşor, atât pe cale sexuată, cât şi vegetativă, cunosc o răspândire largă. Regenerarea toporaşului, ca şi al altor violete, este ieşită din comun, astfel încât, o bucată dintr-o singură frunză este suficientă pentru a genera o pantă nouă.
Pe lângă arealul natural specia mai apare cultivată prin grădini sau parcuri, ca plantă decorativă, existând şi varietăţi horticole deosebite, create de om.
Toporaşul nu creşte izolat, ci se adună mai multe plante la un loc. Această concentrare este folositoare mai ales primăvara, la înflorire, prin faptul că emanaţia de parfum este mai intensă, atrăgând astfel, puţinele insecte polenizatoare trezite la viaţă după ieşirea din iarnă. |
||
|
O specie foarte asemănătoare toporaşilor, dar cu flori aproape nemirositoare, este Viola silvestris (colţunii popii). Atât ca aspect sau înflorire, cât şi ca ecologie, cele două specii sunt aproape identice, întâlnindu-se în general, sub denumirea generică de toporaşi sau violete. |
||
|
||
|
O serie de alte specii de toporaşi, foarte asemănătoare, greu de diferenţiat între ele, apar în flora României, dintre care, se întâlnesc mai des: Viola mirabilis, Viola bachiana, Viola suavis, Viola hirta, viola alba [I. Iancu].
|
||
|
Din florile şi frunzele de toporaşi se prepară un parfum foarte fin, cunoscut sub numele de parfum de violete. Proprietăţile specifice ale parfumului de violete este conferit de nonadienol. Îndeosebi în Ardeal, specia apare cultivată în spaţiile exterioare, în scopuri ornamentale. Specia Viola odorata este indicată a fi cultivată pe lizierele grupărilor şi masivelor de arbori sau pe lângă ziduri, în parcuri şi grădini (C. Pârvu). Florile proaspete de toporaşi prezintă proprietăţi tinctoriale, utilizându-se la vopsitul fibrelor naturale în albastru-pastelat (C. Pârvu). Toporaşii prezintă valoare curativă pentru om, fiind utilizate în tratamentele naturiste, încă din vechime. |
||
|
Florile de violete conţin un ulei volatil format din aldehide şi din alcooli alifatici nesaturaţi (dienoli- mai ales nonadienol, alcool benzilic, parmonă, etc.). Pe lângă uleiul eteric, în flori s-au mai identificat o serie de compuşi ca: rezine, glucide, glicozide (viola-cvercetina), pigmenţi albaştrii (violamina), alcaloizi (violina), mucilagii, acid salicilic, substanţe amare şi săruri minerale. În părţile subterane s-au identificat mai multe substanţe, dintre care saponozidele, alcaloidul odorantina şi derivaţii acidului salicilic, prezintă efecte curative asupra organismului uman. Frunzele toporaşilor, conţin substanţe minerale, clorofilă şi nonadienol - ulei volatil. |
||
|
Nu s-au izolat principii toxice în toporaşi. Rădăcinile şi rizomii speciei, prin compoziţia lor în substanţe iritante, trebuiesc administrate cu precauţie. |
||
|
În fitoterapie, de la toporaşi, se folosesc părţile aeriene - flori (FLOS VIOLAE ODORATAE) şi frunze (FOLIUM VIOLAE ODORATAE), precum şi părţile subterane - rizomi şi rădăcini (RADIX VIOLAE ODORATAE). Datorită conţinutului de principii active, violetele se încadrează în rândul plantelor medicinale (mai multe despre toporaş ca plantă medicinală). |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Toporaşi (Viola odorata)
|
|||
|
POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
|
|
MEDIA
|
|
ESENŢIAL
|
|
BLOG
|
|
CUVINTE CHEIE
|
|
|
|
|