|
||
|
Trifoiul alb este o mică plantă ierboasă, perenă, glabră, foarte comună, alături de trifoiul roşu, în flora ţării noastre. |
||
|
Rădăcina trifoiului alb este în formă de ţăruş, prezentând numeroase ramificaţii, la nivelul cărora se dezvoltă multe nodozităţi, ca urmare a inoculării naturale cu bacterii fixatoare de azot. |
||
|
||
|
Frunzele sunt compuse, trifoliate, lung peţiolate. Peţiolul frunzelor prezintă o creştere verticală, depăşind uneori 30 cm înălţime. Foliolele trifoiului alb, sunt obovate şi retezate sau rotunjite la vârf. Ele, de obicei, prezintă câte o pată (maculă) albă sau violacee la bază şi sunt fin serate pe margini.
Florile sunt mici, albe în stadiul tânăr, apoi albe-trandafirii, albe-brune sau gălbui-roşcate, adunate în inflorescenţe globuloase, cu diametrul de 2-3 cm, numite capitule. Pedunculul capitulelor este lung (25-35 cm), vertical, glabru. Inflorescenţele, drepte la început, pe parcursul maturării florilor se brunifică şi se apleacă. |
||
|
||
|
Glandele nectarifere din florile de trifoi alb, produc un sirop dulce, de care albinele sunt foarte atrase. Prin aceste insecte, se realizează polenizarea şi rezultă, în plus, un sortiment de miere fin, de foarte bună calitate.
|
||
|
||
|
Planta se întâlneşte frecvent în locurile mai umede, dar cu destulă lumină (păşuni, fâneţe, livezi, locuri necultivate), uneori, acolo unde nu cresc plante ierboase înalte, dezvoltându-se în masă şi devenind plantă dominată. Trifoiul alb are pretenţii reduse faţă de sol şi faţă de temperatură, principalul factor limitativ fiind uscăciunea. Creşte aproape pe orice tip de sol, chiar şi pe grohotişuri sau pe sărături, întâlnindu-se de la câmpie până în zona alpină, unde urcă la altitudini mai mari de 2000 de metrii. |
||
|
Trifoiul alb a fost introdus în cultură - pentru furaj, prezentând numeroase avantaje din acest punct de vedere (este productiv şi foarte nutritiv pentru animalele ierbivore, îmbogăţeşte solul cu foarte mult azot, creşte şi acolo unde alte culturi nu reuşesc). În unele ţări din vestul Europei, frunzele tinere şi fragede de trifoi alba, se utilizează în alimentaţia omului (crude în salate sau gătite ca şi spanacul). Florile de trifoi alb sunt melifere şi medicinale. |
||
|
||
|
În medicina tradiţională din România, florile specieiTrifolium montanum sunt utilizate în leucoree (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun).
|
||
|
||
|
În florile speciei Trifolium pannonicum s-au identificat în ultimii ani, substanţe cu acţiune antioxidantă.
• Într-o oare care măsură, trifoiul alb se mai aseamănă cu papanaşul (Trifolium arvense). |
||
|
Părţile verzi ale trifoiului alb conţin substanţe proteice, acizi organici şi vitamina C. Ele se folosesc la noi, doar pentru furajarea animalelor. În Europa de Vest, datorită bogăţiei în proteine de origine vegetală, frunzele şi lăstarii tineri se folosesc în salate sau se gătesc ca şi spanacul. Florile conţin glicozide (saponozide, astraglozid, linamorozid, diferite flavone, etc.), ulei volatil, săruri minerale. Ele poartă denumirea oficinală de Flores (Flos) Trifolii albi. Deşi conţin mulţi glicozizi cu acţiune farmacodinamică asupra omului, utilizările trifoiului alb ca plantă medicinală sunt restrânse. |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Trifoi alb (Trifolium repens)
|
|||
|
POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
|
|
MEDIA
|
|
ESENŢIAL
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
|
|
CUVINTE CHEIE
|
|
|