|
||
|
Alături de ghiocei şi de toporaşi (violete), ca vestitori ai primăverii, încă de la începutul lunii martie, îşi fac apariţia viorelele, plante gingaşe, cu flori albastre. |
||
|
Specia Scilla bifolia se caracterizează printr-o talie relativ redusă (10-30), părţile aeriene dezvoltându-se dintr-un bulb globulos sau ovoidal, tunicat [L. Popovici , C. Moruzi, I. Toma]. Frunzele la viorea, întotdeauna în număr de două - de aici derivă denumirea speciei (bifolia) se ridică imediat de deasupra solului. Ele sunt verzi-palide, liniar lanceolate, glabre, plane, împreunate la bază, putând atinge lungimea de 25 cm. |
||
|
||
|
||
|
Elementele perigonului la viorea este alcătuit din foliole alungite, uninervate, de obicei azurii, mai rar albastre-violacee, roz sau albe (C. Pârvu).
Fructul este o capsulă. |
||
|
||
|
Viorelele sunt plante răspândite în Europa, nordul Africii şi Asia Mică. Relativ frecventă în flora spontană a României, vioreaua se întâlneşte preponderent în pădurile de foioase de la noi. De asemenea, specia creşte prin poienile şi tufărişurie zonelor de şes şi de deal. În afara arealului spontan, vioreaua apare prin grădini, cultivată ca specie ornamentală. În unele ţări, vioreaua se cultivă în scopul furnizării de materie primă pentru industria farmaceutică. |
||
|
În întreaga plantă, dar mai ales în bulbi s-au identificat substanţe deosebit de iritante, chiar şi la contactul pielii cu planta proaspătă. În viorea se găseşte o substanţă toxică numită scillitoxină, alături de un glicozid cardiotonic (scilaina). Specia mai conţine mucilagii şi saponine iritante. Florile conţin uleiuri volatile. |
||
|
Vioreaua este o plantă meliferă, tinctorială, decorativă şi medicinală. Deşi ca specie cu polenizare entomofilă vioreaua furnizează albinelor o cantitate modestă de nectar şi polen, prin faptul că îşi arată florile primăvara devreme, când plantele melifere sunt puţine, prezintă importanţă apicolă. Ca specie ornamentală, vioreaua se cultivă în parcuri şi grădini, în pladbande sau în borduri, izolat sau în grupuri, cu efect estetic deosebit primăvara (C. Pârvu). Florile proaspete de viorele se folosesc pentru proprietăţile lor tinctoriale, la vopsitul fibrelor naturale în albastru. Ca plantă medicinală vioreaua (Scilla bifolia) se adresează mai mult industriei farmaceutice, care prin tehnologii specifice poate extrage şi doza unele principii specifice acestei plante. |
||
|
Vioreaua este o plantă toxică şi deosebit de iritantă. Administrată intern în doze de peste 3 grame produce vomă, diaree, aritmii şi chiar stop cardiac. În doze de 2-3 grame pe zi prezintă proprietăţi emetice, purgative, expectorante şi diuretice. Acţiunea diuretică se produce prin iritarea parenchimului renal, existând riscul producerii unor hemoragii la nivelul rinichilor. Administrarea a 1-2 g. de viorea pe zi, în mai multe reprize, sub forma unor extracte, poate avea o acţiune favorabilă în bronşita cronică, în afecţiunile renale cronice, precum şi în bolile cardiace. |
||
|
|
||
|
În unele ţări, se produc medicamente pe bază de extracte de Scilla bifolia, dar numai după neutralizarea completă a scillitoxinei şi a saponinelor iritante. Proprietăţile benefice ale scilainei asupra bolnavilor cardio-bronho-renali au fost într-o oarecare măsură studiate şi recunoscute şi la noi, însă o preocupare serioasă în sensul procesării şi valorificării farmaceutice a speciei, nu a existat până în prezent. |
||
|
Folosirea empirică, atât internă cât şi externă, a acestei plante este hazardantă, chiar şi când se recurge la cantităţi şi dozei mici. Deoarece, în cazul viorelelor, riscurile sunt mai mari decât beneficiile, se recomandă evitarea folosirii plantei prin mijloacele fitoterapiei. |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Vioreaua (Scilla bifolia)
|
|||
|
POZIŢIE ÎN LISTA PLANTELOR
După denumirea populară (Viorele) După denumirea ştiinţifică (Scilla bifolia) |
|
|
|
|