|
ECOSISTEMUL
|
||
|
Ecosistemul reprezintă o unitate funcţională complexă a naturii, un sistem interpătruns şi unitar, în care acţionează factori abiotici şi biotici caracteristici. Sub influenţa tuturor acestor factori, în ecosistem se desăvârşesc toate ciclurile biologice, energetice şi chimice locale. Generarea unui ecosistem, apare ca o consecinţă a integrării laturilor sale majore; biotopul şi biocenoza (vezi imaginea 1). Aceste două componente, în natură, se întrepătrund atât de puternic şi de intim, încât separarea lor este imposibilă (Mohan, Ardelean). Întinderea unui ecosistem este limitată şi definită (o pădure [vezi imaginea 2], o baltă [vezi imaginea 3], o păşune, etc.), însă fără a poseda o frontieră precisă, astfel încât, între două ecosisteme învecinate, apare un spaţiu de interpătrundere, care poartă denumirea de ecoton. |
||
|
Dinamica şi echilibrul ecosistemului
|
||
|
Deoarece biotopul şi biocenoza suferă schimbări permanente, ecosistemul nu este static, ci cunoaşte un dinamism continuu. Variaţiile din ecosistem au un caracter aritmic (schimbări bruşte neprevăzute) sau ritmic (schimbări periodice ciclice). Dintre schimbările aritmice suportate de către ecosistem, amintim: furtunile, creşterea sau scăderea bruscă a temperaturilor, incendiile, inundaţiile, etc.. Dinamica ritmică a ecosistemului poate fi influenţată de mai mulţi factori ca: variaţia ciclică a temperaturilor (zi-noapte, vară-iarnă), succesiunea duratei luminii (în 24 de ore, în funcţie de alternanţa anotimpurilor), variaţia sezonieră a biocenozei (faze de vegetaţie, hibernare, migraţie, reproducere), etc.. În faţa acestor tuturor modificări accidentale sau previzibile, dacă sunt naturale, ecosistemul ca unitate funcţională, posedă mecanisme de autoreglare, reuşind mai repede sau mai târziu să-şi recapete echilibrul. Se poate spune astfel, că principala funcţie a unui ecosistem este aceea de autoreglare, în vederea menţinerii echilibrului, în condiţiile variabilităţii factorilor locali (echilibru dinamic). |
||
|
Circuitele din ecosistem
|
||
|
Energia şi materia din ecosistem se acumulează şi se transformă în permanenţă. Ecosistemul nu produce energie primară, ci doar energie secundară, rezultată din conversii (energie chimică, energie vitală, energie metabolică, etc.). De aceea, cu mici excepţii (organismele din unele peşteri cu hidrogen sulfurat, anumite populaţii de microorganisme), biocenozele sunt dependente de importul de energie. Generatorul de energie primară, care poate fi captată de către ecosistem, este Soarele, care prin radiaţiile sale luminoase şi calorice, asigură acumularea şi apoi conversia energetică, îndeosebi prin fotosinteză, creând condiţiile genezelor şi transformărilor de substanţe. Chiar şi numai din punct de vedere alimentar, aproape orice organism de pe Pământ, inclusiv omul, depinde de Soare, hrănindu-se, în mod direct sau indirect, cu materie construită pe baza energiei acestui astru. Urmărind nivelele trofice (vezi lanţul trofic), se poate observa, că acela al producătorilor, stă la baza existenţei celorlalte nivele, care depind de compuşii organici sintetizaţi de către cei dintâi. Însă şi producătorii, pentru existenţă, au nevoie, pe lângă energie solară şi de anumite substanţe minerale, care rezultă din descompunerea substanţelor organice. De aceea, în ecosistem, fluxurile energetice şi materiale descriu circuite, astfel încât, prin conversii, se asigură nutriţia tuturor populaţiilor. În natură, materia, prin elementele care o compun, descriu cicluri care poartă denumirea de circuite ale bioelementelor. dintre acestea, cele mai studiate sunt: - circuitul apei, - circuitul carbonului, - circuitul azotului, - circuitul fosforului, - circuitul substanţelor organice. |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Ecosistemul
|
|||
|
MEDIA
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
|
|
|