|
||
|
Carnitina numită şi vitamina T, este o substanţă activă, încadrată, din punct de vedere al omului, în rândul vitaminelor de către unii, fiind considerată doar o vitagenă de către alţii. Deşi se poate biosintetiza în condiţii obişnuite în organismul uman, există situaţii în care carnitina devine esenţială, mai ales în cazul sugarilor. Se consideră că acest compus este singurul condiţional esenţial de origine strict animală. |
||
|
În 1920 s-a descoperit o substanţă esenţială pentru insecte, care le asigură dezvoltarea şi care face posibilă metamorfozarea lor. Iniţial, s-a descoperit că viermele de făină Tenebrio molior, nu se poate dezvolta şi supravieţui în lipsa unei substanţe indispensabile care a fost numită factor T, după numele viermelui După ce cercetările s-au extins, s-a observat că factorul T este un un element indispensabil de creştere pentru majoritatea insectelor, intervenind şi în metamorfozarea acestora. Astfel, factorul T a primit denumirea de vitamina T. (G. Neamţu 1996) . După 55 de ani de la descoperirea factorului T, s-a constat că acesta acţionează activ şi la om (1975). Cu această ocazie vitamina T a primit denumirea de carnitină. |
||
|
Carnitina este o trimetilbetaină a acidului betahidroxigamaaminobutiric, fiind în fond o amină biogenă de origine animală. |
||
 |
||
|
L-carnitina şi D-carnitina
|
||
|
Formele sub care se găseşte carnitina sunt: - L-carnitina (forma activă), - D-carnitina (formă inactivă din punct de vedere biologic), - L-acetil carnitina (derivat al formei active). |
||
|
Carnitina este un compus care este absent la vegetale, sintetizându-se doar de către organismele animale. La om şi la animale, substanţa se formează în ficat şi în rinichi, pe baza a doi aminoacizi esenţiali; lizina şi metionina (catena de carbon derivă de la lizină iar grupările metil de la metionină). Pentru ca sinteza carnitinei să se deşfăşoare optim, pe lângă cei doi aminoacizi esenţiali, organismul mai trebuie să dispună de rezerve suficiente de fier, vitamina C, vitamina PP şi vitamina B6. Carnitina exogenă (provenită din sursele naturale de hrană) se absoarbe cu un randament foarte bun (70-85%), ajungând repede în fluxul sanguin, şi de aici în organe sau ţesuturi. S-a constatat că absorbţia L - canitinei din suplimente este cu mult mai scăzută (20%). Cu excepţia unor cazuri speciale (nou născuţi hrăniţi fără lapte de mamă sau de vacă, carenţe proteice avansate), recurgerea la suplimente farmaceutice sau alimentare pe bază de carnitină este inutilă, într-o alimentaţie diversificată şi echilibrată. Utilizarea suplimentelor de L - carnitină pentru slăbit sau pentru creşterea masei musculare, este mai mult sau mai puţin eficace, date concrete în acest sens neexistând încă. Totuşi cercetătorii sugerează că doar sursele alimentare de carnitină prezintă aceste efecte, tablete fiind inutile, căci 34 g muşchi foloseşte în orice condiţii exact 1 g de carnitină, pe care o procură cu uşurinţă pe baza surselor endogene, orice surplus fiind excretat [Carnitin - Wikipedia (germană)]). Nou născuţii sintetizează şi depozitează carnitina în cantităţi insignifiante, fiind deci dependenţi de sursele exogene. Copii hrăniţi la sân sau cu produse pe bază de lapte de vacă, îşi asigură cu uşurinţă necesarul în acest compus. În schimb, bebeluşii alimentaţi cu înlocuitori vegetali de lapte sau parenteral, au nevoie în mod obligatoriu de L - canitină exogenă. Carnitina se depozitează în cantităţi mici toate ţesuturile, predominând însă în musculatura striată. După degradarea carnitinei, compuşii de dezasimilaţie se elimină din corp pe cale renală şi intestinală. |
||
|
• L - carnitina Deşi acţiunea carnitinei asupra organismului uman nu este nici până azi pe deplin elucidată, se ştie că îndeplineşte un rol biochimic de donor de grupări metilice (agent de metilare). Se mai ştie că carnitina participă la transportul şi oxidarea acizilor graşi în interiorul celulelor, îndeosebi la nivelul mitocondriilor. În metabolismul lipidelor carnitina accelerează degradarea grăsimilor, mai ales a trigliceridelor, reducând masa adipoasă şi trigliceridelemia. Carnitina se dovedeşte a fi şi o substanţă pancreotropă (stimulează secreţia pancreatică). În pancreas carnitina accelerează mai ales producţia de hormon lipocaic, substanţă care îndeplineşte un rol lipotrop activ. În mod natural, acţiunea carnitinei la toate mamiferele se desfăşoară în analogie cu betaina şi colina. Carnitina sintetică şi semisintetică se foloseşte astăzi frecvent ca supliment (pentru sportivi, pentru slăbit). Pe termen scurt (este un supliment relativ nou) nu s-au constat efecte secundare la administrarea carnitinei în doze uzuale, dar este posibil, ca din cauza efectului stresant exercitat asupra pancreasului, să dăuneze sănătăţii, dacă se administrează pe perioade lungi. • L - acetil carnitina L-acetil carnitina, care îndeplineşte şi rolul de mediator în transmiterea impulsului nervos de la un neuron la altul - ca precursor al acetilcolinei, este un important neuroprotector şi antioxidant al creierului. L-acetil carnitina este o substanţă endogenă care derivă din L- carnitină, încă destul de puţin cunoscută (mai sunt necesare cercetări). Este posibil ca acest compus să prezinte acţiuni benefice (preventive şi curative) în unele boli provocate de leziuni cerebrale (paralizii, boala Parkinson). De asemenea se, crede că L - acetil carnitina creşte motilitatea spermatozoizilor. |
||
|
Cei care abordează o alimentaţie echilibrată nu se confruntă cu situaţii de carenţă sau exces, deoarece, pe lângă sursele exogene, organismul sintetizează cantităţi suficiente de carnitină. Situaţii de deficienţă, se întâlnesc la persoanele care recurg la diete strict vegetariene, sărace în lizină şi în metionină. Carenţa în carnitină mai poate fi întâlnită la nou născuţii alimentaţi cu înlocuitori vegetali de lapte sau parenteral. De asemenea, afecţiunile care scad nivelul celor doi aminoacizi esenţiali implicaţi în sinteza carnitinei (unele deficite enzimatice, ciroză, insuficienţă hepatică, insuficienţă renală, arsuri întinse, pancreatite, ş.a.), pot determina insuficienţa carnitinei. În astfel de cazuri este necesară administrarea medicamentoasă de L - carnitină). Deficitul de carnitină se manifestă în funcţie de gravitatea carenţei, prin: debilitate musculară, infiltrare cu grăsimi a muşchilor şi a ficatului, hipoglicemie, tulburări cardiace. Situaţiile de exces nu au fost întâlnite decât prin abuz de suplimente. La supradozaj apar fenomene ca: diaree, miros de peşte a urinei, ameţeli, greaţă. |
||
|
În mod natural, carnitina se află în cantităţi mai mari în: ficat, muşchi, carnea roşie, peşte, lapte şi derivate. Ouăle şi carne de pasăre conţin nivele mai scăzute ale carnitinei. Cerealele integrale sau germinate luate doar împreună cu leguminoasele, deşi nu conţin această vitamină, au în compoziţie toate materiile prime pe baza cărora organismul să-şi sintetizeze carnitina necesară. |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Carnitina
|
|||
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
LEGĂTURI EXTERNE
|
|
CUVINTE CHEIE
|
|
|
|
|