|
||||||||||||
|
||||||||||||
|
Histamina este o amină biogenă care apare ca produs intermediar în metabolismul protidelor. Ea este răspândită atât în lumea plantelor cât şi în regnurile superioare.
În corpul uman, cea mai mare cantitate de histamină se găseşte la nivelul plămânilor, a pielii şi a mucoasei gastrice. Din punct de vedere biologic şi fiziologic, histamina, pentru om este: - o substanţă fiziologică cu acţiune locală, - un hormon tisular, - un mediator chimic. |
||||||||||||
|
Histamina acţionează prin contactul direct cu diferite ţesuturi (vase de sânge, mucoase, glande cu secreţie externă), având un efect mai mult sau mai puţin iritant sau chiar lizant (în funcţie de sensibilitatea individuală) asupra acestora. Histamina, la nivelul leziunilor hemoragice ale vaselor mici de sânge, intervine în faza finală a hemostazei, grăbind fibrinoliza Acţiunea de contact a histaminei este mult amplificată de efectul de hormon local, cele două aspecte necesitând o abordare comună. |
||||||||||||
|
Ca hormon tisular (local), histamina provoacă dilatarea vaselor capilare şi contractarea vaselor mari. Ea măreşte permeabilitatea capilarelor, determină contractarea musculaturii netede şi măreşte secreţia de acid clorhidric în stomac. Histamina este responsabilă de apariţia stărilor alergice, mai ales a guturaiului produs de polen (Neamţu 1997). Acţiunea de hormon tisular a acestei amine, depinde de sensibilitatea receptorilor de histamină. Receptorii histaminici sunt situaţi la nivelul membranelor celulare. |
||||||||||||
|
||||||||||||
|
Histamina ca mediator chimic intervine atât în transmiterea impulsurilor nervoase, cât şi, mai ales, în activitatea mastocitelor (cele mai multe histamine sunt eliberate de către mastocite). Atunci când are loc o hiperproducţie endogenă de histamine sau când se înregistrează un deficit a enzimei histaminaza (ferment ce degradează histamina), euzinofilele, numite şi acidofile - elemente figurate din rândul leucocitelor, sunt atrase spre ţesutul conjunctiv printr-un mediator chimic (factor chemotactic) eliberat de mastocite. Euzinofilele migrate spre conjunctive, vor elibera enzime şi prostaglandine, care au tendinţa de a inhiba histaminele eliberate de către mastocite. Deoarece eliberarea de histamine de către mastocite se face cu consum de energie şi de calciu ionic, de multe ori secreţia în exces a acei amine conduce la instalarea unor crize de tetanie. |
||||||||||||
|
Histamina se formează preponderent în elementele celulare fixe ale ţesutului conjunctiv (mastocite) precum şi unele leucocite (bazofile). Histamina din organism mai poate să provină direct din sursele de hrană (histamina exogenă) sau din reacţiile biochimice ce au loc în organismul uman (histamina endogenă). Este discutabil şi destul de puţin probabil ca histamina din hrană să îşi manifeste nocivitatea în mod direct, mai ales că, după cum se ştie alimentele histaminofore pot fi sărace în histamine libere, ele producând mai degrabă o reacţie de tip alergic, care conduce la o secreţie endogenă sporită de histamină. Histamina, în cantitate mică, dacă are o scurtă existenţă în această formă (în mod normal se înlocuieşte ciclic), este benefică organismului uman, având un rol stimulent şi reglator al ţesuturilor din corp. Histamina stimulează secreţiile gastrice, produce vasodilataţie periferică, provoacă vasoconstricţia vaselor mari, măreşte permeabilitatea capilară, creşte sensibilitatea cutanată amplificând senzaţiile neplăcute (mâncărimea) sau cele plăcute (excitaţia sexuală, orgasmul). Persoanele sensibile la diferite substanţe nenocive pentru majoritatea oamenilor, suferă efectele unui nivel crescut al histaminei în organism. După cum am mai arătat, nu histamina din hrană produce excesul histaminei din corp, ci diferiţi alergeni (polen anemofil, alimente histaminofore, acarieni, etc.). Sensibilitatea la această amină se manifestă prin semne ca: urticarie, edem, hipotensiune (rar - hipertensiune), hiperaciditate gastrică, arsuri în zona cardia a stomacului, stări alergice, pusee astmatice, contracţii involuntare ale muşchilor, cefalee pulsatilă, tahicardie, înroşirea pielii, şoc anafilactic. Aceste semne apar individual sau asociate, în funcţie de sensibilitatea receptorilor histaminici. Histamina prezintă şi un rol detoxificant, constatându-se că un organism intoxicat este anergic ("anergic" este termenul opus la "alergic"). Când ficatul nu-şi mai poate îndeplinii în mod optim rolul antitoxic şi atunci când organismul nu mai produce destulă histamină, se instalează boli cronice degenerative, aşa cum este şi cancerul. De aceea reacţiile alergice, care apar la un moment dat în diferite boli, pot fi considerate ca semne de vindecare (M. Gerson). |
||||||||||||
|
Creierul uman, prin centrii endocrini cerebrali, sintetizează numeroase neuropeptite, cu rol de adaptare a organismului la factorii de mediu. Se presupune că doar 10 % din aceste neuropeptide au fost identificate până în prezent. Fiecare celulă din organism, prezintă numeroşi receptori de neuropeptide, astfel încât, adaptarea globală a tuturor ţesuturilor devine facilă. Însă aceşti produşi endocrini cerebrali, odată intraţi în fluxul sanguin în calea lor spre celulele receptoare, pot determina reacţii alergice cu eliberare de histamină. Aşa se explică unele reacţii indirecte, în lipsa oricărui alergen depistabil, cum ar fi alergiile la: frig, căldură, diferite mirosuri, stări nervoase, schimbări existenţiale, adevrsitate faţă de ceva sau cineva, etc. Astfel, spre exemplu, ceea ce se spune în mod ironic despre un leneş, şi anume că prezintă "alergie la muncă", ar putea fi adevărat. |
||||||||||||
|
Eliminarea histaminei din organism este neglijabilă. Mai puţin de 3% din histamină se excretă pe cale renală cu structura neschimbată. Pentru a se putea debarasa de acest compus, organismul trebuie mai întâi să-l degradeze. Neutralizarea histaminei se face sub cataliză enzimatică, sub acţiunea fermentului histaminaza. |
||||||||||||
|
|
||||||||||||
|
Organismul uman nu dispune de mecanisme eficiente de neutralizare a excesului de histamină. Cele mai multe substanţe endogene, care limitează cantitatea de histamină, nu sunt antihistaminice propriu-zise, deoarece nu blochează receptorii (H1,H2, H3) histaminici de pe suprafaţa membranelor celulare. Antihistaminicele propriu-zise sunt întotdeauna substanţe de sinteză, care posedă capacitatea de a bloca receptorii histaminici, ele neavând similitudine în natură. Deşi nu există antihistaminice naturale propriu-zise, o serie de principii active de origine vegetală acţionează pe căi indirecte, în sensul diminuării excesului şi sensibilităţii la histamină. • Bioflavonoidele Bioflavonoidele sunt substanţe naturale vegetale din grupa glicozidelor, care acţionează prin inhibarea unor sisteme enzimatice la nivelul leucocitelor, în special a fosfolipazelor, blocând astfel trecerea acidului arahidonic în leucotrienă. Datorită acestui mecanism, bazofilele şi mastocitele nu mai eliberează histamina, acidofilele pierzându-şi totodată, atracţia pentru mastocitele, situaţie în care simptomele caracteristice alergiilor diminuează. În acelaşi timp, flavonoizii din grupul vitaminelor P, reduc permeabilitatea capilară, cu consecinţe favorabile asupra edemului de natură alergică (Bojor O., Popescu O). Cele mai bogate surse de flavonide şi flavonoizi sunt citricele, ardeii roşii, măceşele, hrişca şi coacăzele negre. • Nigelona Nigelona este o componentă a uleiul volatil din seminţele de negrilică (Nigella sativa), Acest compus prezintă proprietăţi inhibante asupra histaminei. • Metionina Metionina este un aminoacid esenţial pentru om. În corp, această substanţă, reuşeşte să inhibe histamina circulantă. • Protopina Protopina, numită şi fumarină, este un alcaloid prezent în părţile aeriene ale plantelor care aparţin genului Fumaria. Această substanţă, posedă capacitatea de a neutraliza o parte din histamina aflată în exces, motiv pentru care, fumăriţa este întrebuinţată ca plantă medicinală în combaterea alergiilor. este posibil ca acţiunea antihistaminică a fumăriţei să se datoreze şi prezenţei în compoziţia plantei a acidului fumaric. • Principiile din polenul apicol Polenul recoltat de albine (polen entomofil), se comportă ca desensibilizant al reacţiilor alergice provocate de polenul anemofil (vezi: Polenul şi păstura, ca produse naturale dietetice şi curative). • Factorul unculus Factorul unculus este un principiu (după unii autori chiar o vitamină) cu structura chimică încă neelucidată, prezent în unele plante folosite în fitoterapia tradiţională în tratamentul gastritei şi a ulcerului gastric. Cercetările ştiinţifice au demonstrat că factorul unculus acţionează asupra ulcerului experimental provocat de histamină, de unde s-a dedus efectul antihistaminic al acestui compus (Neamţu,1996). Este chiar posibil ca factorul unculus să blocheze receptorul H2, deci să posede o acţiune antihistaminică propriu-zisă. Factorul unculus este prezent în zeama de varză fermentată, în sucul de banane (Neamţu,1996) şi în extractele de cătină. Este posibil ca principul să fie produs de către microorganismele care trăiesc în ţesuturile vegetale (Lactobacillus acidophilus ?). |
||||||||||||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Histamina şi antihistaminicele naturale
|
|||
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
|
|
|
|
CUVINTE CHEIE
|