|
MINERALE (SĂRURI, ELEMENTE, IONI)
|
||||||||
|
Mineralele reprezintă elemente chimice, care se află ca atare în diferite stări, sau care intră în combinaţii cu alte elemente sau substanţe. Un element mineral propriu-zis, aşa cum se găseşte în tabelul periodic (cu numărul de protoni egal cu cel al electronilor), este de cele mai multe ori, inactiv şi inert pentru om, fiind din punct de vedere electric, neutru. În momentul în care un element neutru trece în forma lui ionică, pierzând sau câştigând electroni, mineralul devine activ din punct de vedere biologic. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul elementelor reactive, care interacţionează cu alte elemente, prin punerea în comun de electroni. Astfel, un mineral activ, fie se comportă ca un purtător de sarcini (ion), fie realizează diferite combinaţii, conform caracterului său bazic sau acid. Atunci când realizează combinaţii, elementele minerale trec în săruri, în urma diferitelor tipuri de reacţii, dintre care, aceea de neutralizare, este cea mai importantă pentru organismul omului, ea desfăşurându-se conform formulei generale: |
||||||||
|
||||||||
|
||||||||
|
|
||||||||
|
Acizii organici (citric, malic, etc.), aşa cum se găsesc în mod natural mai ales în fructe, au un caracter acid slab. Deoarece, pe lângă aceşti acizi, în vegetale se găsesc multe minerale bazice (baze tari), acizii organici vor forma cu precădere săruri uşor alcaline. Aceste săruri bazice naturale (malat de potasiu, citrat de calciu, etc.) au capacitatea de a tampona (neutraliza) compuşii din corp, care când se acumulează, au tendinţa să instaleze stări de acidoză. |
||||||||
|
Relaţia dinamică dintre minerale
|
||||||||
|
Ca toţi ceilalţi compuşii activi din punct de vedere biologic, şi mineralele din organism se află într-o continuă mişcare. În dinamica lor, ele stabilesc diferite relaţii, cu repercusiuni asupra corpului nostru. Perpetua mişcare a elementelor minerale influenţează cu precădere, echilibrul acido-bazic şi echilibrul hidro-electric. Sub control nervos şi endocrin, organismul încearcă să coordoneze întreaga dinamică mineralelor, în scopul realizării unui echilibru. Prima condiţie necesară realizării echilibrului dinamic dintre minerale, constă în existenţa în corp a tuturor acestor elemente fundamentale. Acest lucru se poate realiza doar printr-o alimentaţie sănătoasă şi diversificată. După cum am arătat mai sus, mineralele în organism nu reacţionează la întâmplare, structurile corpului dispunând de diferite mecanisme de control activităţii acestora. Există însă, o tendinţă firească, naturală, de relaţionare a elementelor minerale. Cunoscând natura acestor relaţii, ne putem ajuta organismul în demersul său de a realiza mai uşor echilibrul dinamic dintre minerale. |
||||||||
|
||||||||
|
Metalele Metalele, după cum se poate observa în tabelul periodic al elementelor, sunt preponderente în natură. Ele posedă capacităţi conducătoare, din punct de vedere electric, şi ca ioni au sarcini pozitive (cationi). Rolul metalelor în organismul omului este deosebit de important. Ele formează împreună cu unele substanţe de natură proteică compuşi fundamentali, care poartă denumirea de metaloproteine, aşa cum este de exemplu; hemoglobina. Numeroase substanţe produse de către organism (enzime, hormoni), fie conţin metale, fie sunt activate de către acestea. Metalele participă în numeroase procese ce au loc în corpul nostru (respiraţie tisulară, pigmentaţia părului sau a pielii, metabolism, formarea oaselor, etc.). Dintre metalele cele mai importante pentru om sunt: - metalele alcaline; care aparţin grupei I principale, perioadele 2, 3 şi 4 (litiul, sodiul, potasiul), - metalele alcalino-pământoase; care aparţin grupei a II - a principale, perioadele 3 şi 4 (calciul şi magneziul), - metalele din grupele secundare (I, II, V, VI, VIII), perioada 4 (fierul, cobaltul, cuprul, zincul, manganul, cromul, vanadiul). Metaloizii Metaloizii (metaloidele) sunt elemente de tranziţie dintre metale şi nemetale, posedând din punct de vedere electric, capacităţi semiconductoare. Pentru om, nevoia de metaloizi este mică, dar necesară, în cazul elementelor metaloide din perioadele 2, 3 şi 4. Cei mai importanţi metaloizi sunt seleniul şi siliciul. În cantităţi foarte mici şi alte metaloide (bor, arsen, germaniu) prezintă efecte favorabile pentru organismul uman. Nemetalele Nemetalele posedă în forma lor ionică sarcini negative (anioni), fiind principalele elemente cu care metalele şi hidrogenul (singurul nemetal cu sarcină pozitivă) realizează legături chimice. Rolul lor este major deoarece intră în structura tuturor substanţelor organice (glucide, lipide, proteine, vitamine, acizi organici, enzime , etc.), precum şi al celor anorganice (apa, gazele de respiraţie, acidul clorhidric din stomac, sărurile minerale), care întreţin viaţa . Cele mai importante nemetale pentru om, aparţin perioadelor 1-5. Dintre acestea, oxigenul, hidrogenul, carbonul şi azotul prezintă o importanţă deosebită, ele constituind elementele de bază a oricărei substanţe organice vitale. Pentru om, şi alte nemetale sunt deosebit de importante, aşa cum sunt: fosforul şi sulful. O grupă aparte de nemetale este alcătuită din elementele halogene, care ocupă grupa a VII -a principală a sistemului periodic. Toţi halogenii prezintă importanţă majoră pentru om, mai ales datorită faptului că prezintă monovalenţă negativă, ceea ce le conferă o mare capacitate combinatorie şi recombinatorie, şi care asigură, în acelaşi timp, proprietăţile electrolitice specifice vieţii. Halogenii mai îndeplinesc funcţii legate de: activitatea endocrină (iodul), calmarea sistemului nervos (bromul), producerea de acid gastric (clorul), formarea şi păstrarea stratului exterior solid al dinţilor (fluorul). |
||||||||
|
Elementele, sărurile şi ionii minerali, ca majoritatea substanţelor din organism, suferă transformări metabolice. Mineralele anorganice, graţie metabolismului , îşi pot desăvârşii rolul lor fiziologic (asigură presiunea osmotică a mediului intern al celulelor, activează unele structuri organice, ajută la transmiterea impulsurilor nervoase, asigură realizarea fenomenelor electrice, stabilesc echilibrul acido-bazic, participă la fenomenele de dezintoxicare, etc.). În metabolismul mineral este importantă atât transformarea suferită de elemente cât şi raportul care se stabileşte între aceste substanţe anorganice. Repartiţia unor minerale pe suprafaţa internă sau externă a membranelor celulare celulare, depinde în mare măsură de metabolismul mineral, dar şi de permeabilitatea selectivă a membranei. Se ştie că sodiul se găseşte dominant în spaţiul interstiţial , în timp ce potasiul este legat de suprafaţa internă a membranei. această repartiţie inegală determină o diferenţă de potenţial (curent electric) între suprafaţa şi interiorul celulelor. În reglarea metabolismului mineral, participă unele organe (Rinichiul în primul rând, ficatul, etc.), anumiţi hormoni (parathormonul, mineralocorticoizii, etc.) şi vitamine (vitamina D). |
||||||||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Minerale (săruri, elemente, ioni)
|
|||
|
ESENŢIAL
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
|
|
|