|
NATRIU (SODIU) (Na)
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Date chimice |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Natriul (sodiul) este un metal alcalin, moale şi maleabil, cu simbolul Na, care reacţionează energic cu halogenii (clorul, iodul, fluorul, bromul) (formează cu aceştia săruri haloide), cu gruparea hidroxid a numeroase substanţe, cu apa şi cu vaporii de apa din aer, cu oxigenul, cu acizii, etc.. Natriul formează uşor cationi monovalenţi, fiind unul dintre elementele cele mai active si reactive. Combinaţiile sodiului, colorează flacăra incoloră în galben, iar flacăra albastră - produsă de metan, în verde. Din punct de vedere chimic, "fişa" natriului, se prezintă astfel: |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Răspândire în natură |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Sodiul nu se găseşte în natură în stare pură. Chiar obţinut pe cale sintetică, natriul "curat", trebuie ţinut în diferite medii de protecţie, de obicei în petrol, pentru a nu reacţiona cu elementele gazoase din aer. În natură, sodiul apare sub forma unor săruri, atât în litosferă şi în stratul ei de la suprafaţă; scoarţa terestră, cât şi în apa mărilor şi oceanelor. Ca rocă, se găseşte cel mai des sub formă de halit. Cea mai întâlnită combinaţie naturală a natriului este clorura de sodiu (NaCl). |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Rol, importanţă pentru organismul omului
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Sodiul, la un nivel optim, reglează echilibrul acido-bazic şi presiunea osmotică extracelulară (plasma sanguină, lichidele interstiţiale). Împreună cu potasiul, sodiul, stabilizează balanţa hidrică. Dacă potasiul acţionează cu precădere in interiorul celulelor, sodiul este activ preponderent in spaţiile dintre celule. Natriul este poate cel mai important bioelement în menţinerea presiunii sângelui. Asupra musculaturii, sodiul are un efect stimulator, excitant. Acest metal acţionează ca tonic, asupra sistemului nervos şi mai ales asupra plăcilor neuromusculare, contribuind la forţa musculară. Natriul, împreună cu potasiul, reglează permeabilitatea membranelor celulare, inclusiv cele ale celulei nervoase. Prin permeabilitate se asigură deplasarea sarcinilor electrice din celulă în mediul exterior şi invers, precum şi mişcarea ionilor pe suprafaţa internă şi externă a pereţilor celulari. Această proprietate caracteristică tuturor sistemelor vii, este asigurată de activitatea pompelor de Na/K de la suprafaţa celulelor. În procesele care modifică potenţialul electric al membranei, acţionează şi alte mecanisme, dependente de sarcinile electrochimice ale ionilor şi mai ales de activitatea canalelor de sodiu şi potasiu, care funcţionează datorită unor proteine de barieră acţionate, în principal, de ionul de calciu. Cele trei elemente (sodiul, potasiul şi calciul) sunt interdependente, raportul optim dintre ele asigurând buna desfăşurare a numeroase procese din organism. În ceea ce priveşte nivelul sodiului şi al potasiului, datele furnizate de o simplă analiză de laborator, nu sunt deloc concludente. Prezenţa normală sau masivă a potasiului în ser poate fi cauza unei excreţii celulare intense de kaliu, ceea ce denotă defecţiuni electrice ale membranei. Un nivel scăzut al sodiului în sânge nu anunţă neapărat o hiponatriemie. De multe ori poate fi vorba de o intrare masivă a natriului în interiorul celulelor şi o retenţie intracelulară a elementului. Aceste anomalii sunt cauzate de pierderea potenţialului de membrană ale celulelor, frecvente în bolile cronice şi mai ales în cancer (Dr. M. Gerson). Ca regulă generală, se consideră că natriul este întotdeauna în exces când potasiul este în deficit. Sodiul, la un nivel optim - atât în sine cât şi în raport cu potasiul,, măreşte rezistenţa organismului la căldură şi la insolaţie. Atât deficitul sau excesul de natriu, determină o rezistenţă scăzută la căldură şi la efort. De asemenea, la un nivel optim, sodiul favorizează absorbţia intestinală a glucozei şi a aminoacizilor Deficitul prelungit de sodiu duce la epuizarea rezervelor hepatice în acest element, ceea ce determină degenerescenţa celulelor ficatului şi care poate instala ciroza(Neamţu 1997). |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Surse, necesităţi
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Necesarul de sodiu se stabileşte in funcţie de tipul de efort fizic, de transpiraţie (transpiraţia excesivă poate conduce la pierderi masive de sodiu) şi de diureza, căi prin care se elimină, din organism, acest metal. Se mai ţine cont de starea de sănătate (tensiune arterială, existenţa unor boli cronice sau endocrine, etc.), precum şi de tipul de alimentaţie (alimentaţia vegetariană este în mod obişnuit săracă în sodiu). El este cuprins între 0,7g si 4g (700mg-4000mg). Doza zilnică recomandată (DZR) de natriu, pentru persoanele sănătoase care nu depun un efort fizic susţinut, este de 2g (2000 mg). De asemenea, nu trebuie să se piardă din vedere, nivelul clorului din organism, ştiindu-se faptul că cele două elemente se combină de preferinţă între ele. Organismul uman nu poate elimina mai mult de 7g de sodiu zilnic, prag limită atins doar de o funcţie renală excelentă. Sub aspect calitativ, natriul cel mai sănătos este acela legat organic, aşa cum se află în mod natural în pulpa unor Cucurbitaceae (dovleac, dovlecei, pepeni galbeni, castraveţi) precum şi în tomate. Sursele alimentare bogate în sodiu sunt prezentate în tabelul de mai jos. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Carenţa şi excesul de sodiu
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
• Carenţa Insuficienţa sodiului (hiponatriemia) se manifestă prin: deshidratare, uscarea pielii, hipotensiune, astenie, nevralgii, încetinirea metabolismului glucidelor, instalarea unor tulburări hepatice şi pancreatice, hipoaciditate gastrica, crampe musculare, dureri articulare, resorbţie si filtrare renala redusă cu pierderi importante de lichide si de electroliţi, disfuncţii cardiace. Hiponatriemia poate fi: - carenţială de aport (diete alimentare prea sărace în sodiu,), - indusă (alimentaţie prea bogată în dulciuri), - patologică (determinată de anumite afecţiuni - insuficienţă corticosuprarenală, boli renale, etc.), - de pierdere (determinată de: efort fizic, căldură, transpiraţie excesivă, diureză crescută, vărsături intense, diaree prelungită, şoc anafilactic). • Excesul În lumea contemporană, excesul de sodiu (hipernatriemia) se întâlneşte mult mai frecvent decât starea carenţială, ca o consecinţă a utilizării aproape abuzive în alimentaţie a surselor cu excedent de sodiu. Excesul de natriu generează intoxicaţii, hiperexcitabilitate nervoasă, sete, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, rezistenţă scăzută la căldură, edeme. Pe termen mediu şi lung, consecinţele hipernatriemiei pot fi devastatoare (hipertensiune cronică, infarct, chiar cancer - după mai mulţi cercetători). Hipertensiunea arterială cronică generată de hipernatriemie, nu mai cedează după limitarea cantitativă a sodiului. Statisticile arată că majoritatea hipertensivilor maturi sau bătrâni, au abuzat de sarea de bucătărie (Clorura de sodiu (NaCl) în tinereţe. Prin mecanisme neurohormonale sau pe căi fiziologice de compensare, nivelul sodiului creşte în organism în: insuficienţa cardiacă, edem de origine cardiacă sau renală, ingestie nesatisfăcătoare de lichide, hiperaldosteronism, diaree, vomă. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Natriu (sodiu) (Na)
|
|||
|
ESENŢIAL
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
|
|
|