|
||
|
Tiocianaţi şi izotiocianaţii sunt substanţe substanţele organice sau anorganice, care conţin ionul tiocianat SCN -, respectiv ionul izotiocianat NCS-. |
||
|
Unele glicozide cu sulf prezente în sursele de hrană de origine vegetală, eliberează în urma unor reacţii enzimatice, substanţe cu activitate biologică la om. Sistemul enzimatic implicat în hidroliza acestor glicozide poartă denumirea generică de mirozinază (mirozină). Sub acţiunea mirozinazei se eliberează doi compuşi principali; tiocianaţii şi izotiocianaţii. |
||
|
Tiocianaţii reprezintă o grupă de substanţe organice sulfurate, care conţin în structura lor gruparea tiocian. Asupra organismului uman, tiocianaţii se comportă asemănător bromului, frânând intrarea iodului în tiroidă. Efectul guşogen apare ca o consecinţă a faptului că aceste substanţe au aceiaşi rază ionică ca şi iodul, substituindu-l. Atunci când asemenea compuşi sulfuraţi se acumulează în cantităţi mai mari în organism, pot apărea diferite fenomene determinate de carenţa acută de iod (somnolenţă, apatie, acnee, seboree, apariţia eczemelor, tulburări tiroidiene). Din acest motiv, tiocianaţii au fost incluşi în rândul guşogenelor naturale. Tiocianaţii sunt dăunători doar dacă ajung în organism în cantitate mare. La nivele optime, aceştia sunt benefici, prezentând şi utilităţi dietetice sau terapeutice (au efect calmant, scad tensiunea arterială, combat apetitul exagerat - prezintă efect anorexigen, reduc simptomele hipertiroidiei, se comportă ca declorurante). Tiocianaţii se găsesc în unele plante cultivate din familia Brassicaceae (varza albă - 4,5 mg/100g, varza roşie - 5 mg/100g, varza de Bruxelles - 10 mg/100g, conopida, muştarul, ridichea), dar şi în vegetalele care aparţin altor familii botanice: salată verde, îspanac, ţelină, ceapă, fasolea vede, tomate, sfeclă. Dintre plantele enumerate, ridichile şi plantele care nu sunt crucifere, conţin cantităţi mici de tiocianaţi (sub 1 mg/100g) şi în consecinţă nu prezintă risc guşogen, nici dacă sunt consumate în cantităţi mari. Se recomandă ca la consumul de legume, care conţin cantităţi mai mari tiocianaţi, vegetale cunoscute pentru beneficiile aduse sănătăţii, mai degrabă să se completeze dieta cu surse naturale bogate în iod (ouă, peşte marin, fructe de mare, ciuperci, sare iodată - în cantitate foarte mică), decât să se excludă din meniu. dietetico-curativă a compusului. |
||
|
Izotiocianaţii sunt substanţe asemănătoare ca structură tiocianţilor, prezentând însă gruparea izotiocian (NCS în loc de SCN). Şi aceşti compuşi prezintă proprietăţi antitiroidiene, ca şi tiocianaţii, blocând intrarea iodului în tiroidă. Faţă de tiocianaţi, izotiocianaţii se recunosc după gust, fiind mai mult sau mai puţin picanţi . Izotiocianaţii se găsesc aproape exclusiv în plantele de Brassicaceae (hrean, usturoita,seminte de traista-ciobanului, boabe de muştar, tulpini de gulii, brocoli, frunze de drobuşor, etc.). Izotiocianaţii sunt substanţe volatile uşor sau puternic iritante, cu proprietăţi mai mult sau mai puţin revulsive şi antiinfecţioase. De asemenea, mai prezintă efecte declorurante)şi inhibante şi asupra acarienilor paraziţi. Izotiocianaţii în cantităţi moderate, prezintă acţiune anticancerigenă şi de fluidificare a sângelui. De asemenea, calmează inflamaţiile subcutanate şi vindecă leziunile capilare de sub piele, ajutând astfel la combaterea celulitei (Gh. Mencinicopschi). Izotiocianaţii distrug bacteriile gram negative şi scad uşor tensiunea arterială. Asupra pielii şi mucoaselor prezintă efecte iritante (revulsive). În administrare îndelungată sau în cantitate mare, aceste substanţe sunt toxice, cu atingere endocrină, respiratorie, digestivă, renală şi digestivă. Cei mai cunoscuţi izotiocianaţi sunt: sinigrozida (sinigrina), fenetilizotiocianatul, sulfocianatul de alil şi glucobrasicina. Concentraţia acestor glicozizi sulfuraţi, cu excepţia glucobrasicinei, este cu mult mai mare în seminţe, în rădăcini sau în colete, decât în celelalte organe ale plante (tulpini, frunze, muguri floriferi). • Reacţia de hidroliză a izotiocianaţilor Izotiocianaţii se eliberează atunci când are loc distrucţia pereţilor celulelor vegetale, sub acţiune mecanică (masticare, radere, stoarcere, etc.). Prin intervenţia mirozinazei, are loc o reacţie de hidroliză, rezultând produşi volatili şi săruri sodice sau potasice ale acidului sulfuric. |
||
 |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Tiocianaţi şi izotiocianaţi
|
|||
|
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
CUVINTE CHEIE
|
|
|