VITAMINELE F (ACIZII GRAŞI POLINESATURAŢI)

  Vitaminele F reprezintă un amestec de substanţe organice din rândul acizilor graşi care posedă mai multe legături duble (nesaturate). Nu toţi acizii graşi nesaturaţi, fie ei şi cu mai multe legături duble, aparţin grupului vitaminelor F (vezi acid gras mononesaturat şi acid gras polinesaturat).
Denumiri

  Pe lângă nomenclatura alfabetică (F), aceste vitamine mai pot fi întâlnite, în funcţie de criteriul la care se apelează, sub denumirea de: vitamine antidermatitice (după acţiunea fiziologică), acizi graşi polinesturaţi (după structura chimică) sau acizi graşi esenţiali (AGE).
Istoric

  Vitaminele F, au fost descoperite în 1929, de către George O. Burr, Mildred M. Burr şi Elmer S. Miller, profesori la Departamentul de Botanică a Universităţii Minnesota. Ei descriu, în 1932, în lucrarea "Fatty acids essential in nutrition" rolul acestui grup de substanţe, pe baza experimentelor efectuate pe şobolani. Autorii au remarcat că lipsa acizilor graşi polinesturaţi din hrana animalelor, conduce la apariţia unor tulburări cutanate, stagnând, în acelaşi timp, creşterea şi capacitatea de reproducere. Aceste tulburări, după administrarea unor trigliceride bogate în acizi graşi cu mai multe duble legături, au cedat, de unde oamenii de ştiinţă au dedus caracterul carenţial al dereglajelor suferite de şobolani, dar şi faptul că aceste animale nu au capacitatea de a biosintetiza astfel de substanţe, fiind dependente de sursele exterioare.
  Autorii au numit amestecul de substanţe grase cu denumirea de vitamine F, respectând ordinea alfabetică (până la ei s-au descoperit vitaminele notate de la A la E), apelând şi la titulatura de "acizi graşi esenţiali", iar simptomele carenţiale, le-au considerat specifice "bolii de carenţă a grăsimilor".
  Ulterior (1959) descoperitorii vitaminelor F, au demonstrat acţiunea vitaminică şi "esenţialitatea" acizilor graşi polinesaturaţi asupra omului.
Proprietăţi, formulă generală

  Vitaminele F sunt substanţe insolubile în apă, dar care se dizolvă în lipide (liposolubilitate) şi în anumiţi solvenţi organici. Toţi acizii polinesturaţi, prin hidroliză sau oxidare enzimatică sau neenzimatică, se degradează relativ uşor, cu pierdere de duble legături, transformându-se în acizi graşi saturaţi. Alterarea acestor substanţe, este cunoscută sub denumirea uzuală de râncezire.
  Prin hidrogenarea trigliceridelor care conţin vitamina F, de asemenea se pierd legături duble, dar şi se formează altele noi, rezultând acizi graşi saturaţi, precum şi acizi graşi nesaturaţi de tip TRANS, care sunt dăunători organismului uman.
  Cu excepţia acidului arahidonic care este solid, toţi AGE au consistenţă lichidă.
  Formula generală a acizilor graşi polinesturaţi este:
Cm-Hn-COOH
unde m este un număr par, egal cu 18 sau 20

Reprezentanţi

  Principalii acizi graşi polinesaturaţi încadraţi în rândul vitaminelor F, sunt:: acidul linoleic, acidul linolenic şi acidul arahidonic.

  • Acidul linoleic

  Acidul linoleic, numit şi acid linolic, este o substanţă larg întâlnită în natură, predominând în lumea vegetală. Se găseşte în cantităţi mari în seminţele oleaginoaselor şi în cantităţi mici în organele verzi ale plantelor. Organismul omului, nu sintetizează acid linolic, acesta ajungând în corp, doar din sursele alimentare
  Dintre sursele alimentare bogate în acid linoleic, amintim: uleiul din miez de nucă (49g/100g), uleiul de floarea soarelui (35g/100g),  uleiul de soia (35g/100g), ulei de in (30g/100g), alunele de pădure (15g/100g parte comestibilă), nucile (10g/100g parte comestibilă), seminţele de floarea soarelui  (8g/100g parte comestibilă), susan (7g/100g parte comestibilă), arahide (6g/100g parte comestibilă), seminţe de dovleac (6g/100g parte comestibilă).
  Formula generală a acidului linoleic este:
C18-H32O2

  Formula completă a acestei substanţe, se prezintă astfel:
CH3-(CH2)4-CH=CH-CH2CH=CH-(CH2)7-COOH

  Molecula de acid linoleic, prezintă 18 atomi de carbon şi 2 legături duble; una la nivelul atomului C9, iar cealaltă la nivelul C12.
C18:2(C-9, C12)

  Apelând la formula simplificată, inclusiv la numărătoarea omega, acidul inoleic se notează:
(9c, 12c-18:2) (acid ω-6)

  • Acidul linolenic, acidul elaeostereaic şi acidul gama linolenic

  Toţi aceşti acizi graşi, se înrudesc prin faptul că prezintă 18 atomi de carbon şi 3 duble legături.
  Acidul linolenic este un acid omega 3, care însoţeşte acidul linoleic în numeroase produse vegetale, unde se găseşte în cantităţi mici, cu excepţia  unor surse ca: seminţele şi uleiul de in, miezul de nucă, uleiul de nucă, peştele. Acest AGE este prezentat pe larg, din punct de vedere structural, în cadrul acizilor graşi (vezi).
  Cel mai important izomer al acidului linolenic este acidul elaeostearic, care prezintă legături duble, la nivelul atomilor de carbon C-9, C-11 şi C-13. Acest izomer se găseşte în cantitate mare în seminţele de dovleac.
  Acid gama (Υ) linolenic este cu mult mai puţin răspândit în natură decât acidul linolenic şi acidul linoleic. În cantitate cu ceva mai mare, se găseşte în seminţele de: mac, în sâmburii de struguri, în sâmburii  coacăzelor negre, în seminţele de in, în seminţele de ciuboţica cucului şi în seminţele de bumbac. În cantităţi modeste, se mai află în laptele matern şi în arahide.
  Acidul gama linolenic, este cel mai activ compus din grupa vitaminelor F, în ceea ce priveşte formarea prostglandinelor. Deşi nu este  absolut esenţial (organismul îl poate sintetiza din acid linoleic sau linolenic), administrarea sa, direct din sursele de hrană, aduce beneficii organismului.
  Formula simplificată a acidui gama (Υ) linolenic, se prezintă sub forma:
(6c, 9c, 12c -18:3) (acid ω-6)

  • Acidul arahidonic

  Acidul arahidonic prezintă 20 de atomi de carbon şi 4 duble legături. Ca răspândire, apare mai rar şi slab reprezenta în lumea vegetală (arahide, seminţe de Typha augusta - o specie de papură), predominând în regnul animal. Ca sursă exterioară, se procură din grăsimile alimentare de origine animală.
  Pentru om, dintre acizii polinesturaţi, numai acidul arahidonic este specific, însă nu şi necesar din sursele exterioare, deoarece, organismul, îl poate sintetiza din ceilalţi AGE. Totuşi, în cazul avitaminozelor F severe, sinteza de acid arahidonic este atât de scăzută, încât se indică introducerea surselor care furnizează în mod direct acest compus.
  Formula generală a acidului arahidonic este:
C20-H32O2

  Formula chimică structurală se prezintă astfel:
CH3-(CH2)4-CH=CH-CH2-CH=CH-CH2-CH=CH-CH2-CH=CH-(CH2)3-COOH

  Prescurtat, acidul arahidonic se poate exprima sub forma:
C20:4(C-5, C-8, C-11, C14)

  sau;
(5c, 8c, 11c, 14c-20:4) (acid ω-6)

Necesităţi

  Necesităţile organismului cu privire la acizii graşi polinesturaţi, sunt mici, fiind suficientă administrarea a 6-8 g/zi. Această cantitate este acoperită cu uşurinţă, în orice tip de alimentaţie. Însă, este cu mult mai dificil să se asigure un raport optim, între acizii nesaturaţi şi cei saturaţi - pe de-o parte, şi între componenţi nesaturaţi - pe de altă parte. De aceea se consideră că dezechilibrele legate de insuficienţa acizilor graşi, sunt de ordin calitativ, ci nu cantitativ. Proporţia optimă dintre acizii graşi este redat în tabelul de mai jos.
Total
Tip
Omega 6, omega 3, omega 9
Denumire
%
Denumire
%
Denumire
%
  Acizi graşi
  100
 (18-20 g/zi)
  Acizi graşi saturaţi
  33  
-
 
  Acizi graşi mononesaturaţi (acid oleic)
  34
  Omega 9
  34
  Acizi graşi polinesaturaţi (vitamine F) şi alţi acizi graşi cu mai multe duble legături
  33
  Omega 6 (toţi AGE, cu excepţia acidului linolenic)
  27,5
  Omega 3 (acidul linolenic), omega 3 cu lanţ lung
    5,5

  În alimentaţia obişnuită a omului de azi, foarte rar se întâmplă ca proporţia optimă dintre aceşti acizi graşi să fie respectată. Cantitatea de "grăsimi saturate" care ajunge în organism, reprezintă la multe persoane, mai bine de 66%, în plus, depăşindu-se cu mult cantitatea totală de lipide necesare pentru o zi, care nu ar trebui să fie mai mare de 15% din totalul caloric (vezi cantitatea şi raportul dintre nutrienţi). Dezavantajele ce decurg dintr-o asemenea alimentaţii sunt abordate într-o altă rubrică al acestui site (vezi).
  "Dizarmonii"  apar însă, şi în cadrul acizilor nesaturaţi, cei de tipul omega 9 (acidul oleic) şi omega 3 (acidul linolenic) ajungând în corp în cantitate insuficientă. Astfel, prin consumul de seminţe oleaginoase sau de grăsimi animale, corpul nostru va beneficia de mult acid omega 6, dar în detrimentul acizilor mononesaturaţi (predomină în măsline şi în uleiul de măsline) şi polinesaturaţi de tip omega 3 (se găseşte în cantitate mai mare în peşte şi în seminţele de in).
  Toate aceste deficienţe se pot corecta, apelându-se la o alimentaţie diversificată, care să conţină surse de hrană bogate în acei acizi care lipsesc din dietele obişnuite.
  Un rol important în  menţinerea raportului optim dintre acizii graşi, îi revine vitaminei B1.
Absorbţia şi transportul acizilor graşi polinesturaţi

  Absorbţia acizilor graşi polinesaturaţi se desfăşoară ca o necesitate prealabilă metabolismului lipidic.
  Hrana cu trigliceridele care conţin vitamine F, după ce ajunge în intestin, suferă un început de hidroliză sub acţiunea lipazei pancreatice. Pentru ca AGE să fie absorbiţi, este neapărat necesară prezenţa bilei şi a sărurilor bilare, care combinându-se cu aceştia, formează complexe hidrosolubile în cadrul cărora legăturile duble (nesaturate) se păstrează. Aceste complexe trec prin mucoasa intestinală, după care sărurile biliare revin în cavitatea intestinală, contribuind la resorbţia altor molecule de acizi graşi. La nivelul mucoasei intestinale, intervin şi procese chimice de fosforilare, cu formarea unor fosfatide de tipul lecitinei. După absorbţie, acizii polinesaturaţi trec în limfă, iar de aici la plămâni şi ficat. O parte mică din vitaminele F precum şi fosfolipidele formate pe seama lor, ajung la ficat, prin vena portă (Neamţu, 1996).
  Acizii cu duble sau triple legături nesaturate (linoleic, linolenic) se comportă în organismul omului ca precursori ai acidului arahidonic, singurul care prezintă acţiune fiziologică dintre AGE. Sinteza acidului arahidonic din acizii polinesturaţi cu 18 atomi de carbon, are loc la nivelul ficatului. Tot în ficat, pe baza vitaminelor F, se formează fosfatide şi steride, ultimele prin esterificarea cu colesterolul. Acidul arahidonic este transportat, apoi, de la ficat spre diferite organe, pe cale sanguină.
  Acizii linoleic şi linolenic care nu trec în acid arahidonic, nu prezintă acţiune fiziologică, însă se regăsesc în cantitate mare în lipidele de depozit. (în ţestul adipos al omului raportul  acid linoleic/acid arahidonic este 9:1).
Neosinteze

  Din punct de vedere vitaminic, după cum am arătat mai sus, prezintă importanţă directă pentru om, doar acidul arahidonic, ceilalţi AGE fiind precursori ai acestuia. Însă acizii graşi polinesturaţi reprezintă baza biosintezelor a numeroase substanţe din corpul nostru, aşa cum sunt: lipoproteinele, hormonii (sexuali, corticosuprarenali, prostcgalndinele), colesterolul şi unele vitamine liposolubile (A, E). Toate aceste neosinteze sunt dependente de prezenţa, în raport optim, al  grupelor omega 9, omega 6, respectiv omega 3.
Activitatea biologică a acizilor polinesturaţi la om

  Eficienţa AGE creşte în prezenţa unor covitamine (E, K, B1, B6, provitamina A). Toate acestea împreună, prezintă un rol însemnat în creştere şi în prevenirea unor boli cardiovasculare.
  Vitaminele F, cu excepţia acidului linolenic (omega 3), acţionează asupra pielii, asigurându-i sănătatea şi frumuseţea. Tonicitatea, prospeţimea, strălucirea şi catifelarea naturală a pielii, sunt asigurate, în bună parte de către AGE. Aceste beneficii estetice cresc atunci când se recurge la tratamente externe (aplicări de uleiuri presate la rece - vezi tehnologia de obţinere a uleiurilor vegetale), însă  numai dacă acestea sunt susţinute de o administrare internă optimă de acizi graşi nesaturaţi naturali.
  Acizii graşi polinesaturaţi menţin permeabilitatea normală ale membranelor celulare, împiedicând trecerea unor toxine sau a unor microorganisme în interiorul celulei.
  Acţiunea acestor compuşi bio, se îndreptă şi asupra scăderii colesterolului din sânge, nu atât prin stimularea HDL (vezi densitatea proteinelor de transport)  -  efect exercitat mai mult de acizii graşi mononesaturaţi (acidul oleic), cât mai ales prin convertirea colesterolului în steride şi eliminarea acestora prin bilă.
  Este astăzi demonstrat faptul că AGE stimulează funcţia antitoxică a ficatului şi a pancreasului.
  Există mai multe cercetări care susţin efectul preventiv al vitaminelor F pentru boala canceroasă.
Carenţa şi excesul

  Hipovitaminoza F

  Insuficienţa vitaminelor F determină apariţia unor afecţiuni ale pielii (eczeme, seboree, acnee, crăpături). Totodată, conţinutul AGE, scade în afecţiunile tegumentelor, dar şi în perioada creşterii tumorilor.
  Lipsa acizilor polinesturaţi din hrană, determină tulburări de digestie şi de absorbţie a lipidelor şi a vitaminelor liposolubile, precum şi instalarea unor afecţiuni hepatice, care pot merge până la ciroză. La copii, avitaminoza F încetineşte mult creşterea, iar la nou născuţi  poate cauza anemie hemolitică (Neamţu, 1996).
  Atunci când hrana nu conţine suficiente vitamine F, peretele intestinal devine excesiv de permeabil pentru germeni, mulţi dintre ei nepatogeni pentru aparatul digestiv, aşa cum sunt cei care aparţin florei de putrefacţie, dar care ajunşi prin sânge în ţesuturi şi celule, eliberează toxine periculoase pentru sănătate, probabil chiar cancerigene (J. Valnet).

  Hipervitaminoza F

  Doar în cantităţi foarte mari, vitaminele F determină hipervitaminoze, care se manifestă ca hipovitaminozele, însă mai sever. Cantităţile mari de vitamine F însă, aduc cu sine în organism mari cantităţi de lipide, ceea ce conduce la surplus de greutate şi la decalaje metabolice sau hormonale. Însă în dozele recomandate, vitaminele F F nu îngraşă, ba chiar pot prezenta un efect contrar.

BIOTERAPII ® este o marcă înregistrată la OSIM. Toate drepturile rezervate 2006 - 2016. Utilizarea acestui site, impune respectarea unor termeni şi condiţii (mai multe).
  POZIŢIE
Vitaminele F (acizii graşi polinesaturaţi)
  ESENŢIAL
  TEME ASEMĂNĂTOARE