|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Majoritatea actinomicetelor trăiesc la nivelul solului sau în ţesuturile plantelor, parazitând mai rar animalele sau omul.
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Actinomicetele sunt microorganisme foarte răspândite în natură, având un rol ecologic deosebit de important. Prin faptul că descompun materia organică, aceste mici vieţuitoare, în cadrul lanţurilor trofice, nu numai că asigură nutriţia plantelor, dar şi elimină deşeurile organice greu de degradat, igienizând solul. Graţie unui sistem enzimatic complex, actinomicetele reuşesc să degradeze unele substanţe greu hidrolizabile ca celuloza sau lignina. Unele actinomicete trăiesc în simbioză cu plantele superioare, alcătuind biosisteme asemănătoare micorizelor. Actinomicetele, ca organisme intermediare între ciuperci şi bacterii, sintetizează o substanţă specifică doar fungilor, şi anume ergotioneina. Din sol, ergostioneina este absorbită de rădăcinile plantelor şi apoi transportată şi acumulată în celelate ţesuturi vegetale. Prin intermediul plantelor, acestă substanţă deosebit de benefică, din rândul antioxidantelor naturale, ajunge în organismele animale sau umane. Pentru om, în mod direct, unele actinomicete prezintă importanţă, existând specii, aşa cum este Actinomyces israelii, care colonizează diferite mucoase, intrând în rândul microflorei utile. Speciile încadrate în genul Streptomyces, prin faptul că sintetizează substanţe antibiotice, fungicide sau chiar antitumorale, sunt cultivate şi utilizate de către industria farmaceutică. Actinomicetele pot fi saprofite, descompunătore (reducătoare) sau fitopatogene. Doar unele specii, în anumite condiţii, pot să devină facultativ parazite pentru animale sau om. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Actinomicetele aparţin domeniului Procarya (sunt organisme procariote), regnul Eubacteria, familia Actinomycetaceae (vezi şi organizarea lumii vii). Această familie prezintă două genuri; Streptomyces (streptomicete) şi Actinomyces (actinomicete propriu-zise). Principalii reprezentanţi ai familiei Actinomycetaceae sunt redaţi în tabelul de mai jos. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Actinomicoza, pentru animale şi om, este o boală dermatologică (dermatomicoză) sau viscerală (visceromicoză) provocată de microorganismele Actinomyces. Deşi afecţiunea nu este o micoză (infecţia este provocată de bacterii, nu de către fungi), s-a păstrat încă denumirea veche, existând însă tendinţa înlocuirii numelui consacrat de "actinomicoză", cu denumirea mai exactă, aceea de "actinobaciloză". Această boala afectează atât animalele (cai, bovine, porci, câini, pisici), cât şi omul. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
• Agenţii şi cauzele actinomicozelor În cele mai multe cazuri, actinomicoza la om se manifestă pe piele mai ales în regiunea capului în jurul cavităţii bucale şi a gâtului. Mai rar infecţia se localizează la nivelul mucoaselor sau a organelor interne (plămâni, creier, inimă, intestin, amigdale, mucoase bucale, glande salivare, etc.). Actinomicetele celulozice (Actinomyces cellulosa, Actinomyces violascens), în cazuri foarte rare produc actinomicoze, doar la persoanele cu imunitatea prăbuşită, în special la muncitorii agricoli, care vin în contact cu paiele cerealelor. Principalul agent patogen capabil să dezvolte actinomicoza este Actinomyces israelii, fiind urmat de către Actinomyces bovis. Contaminarea se face prin contactul direct cu patogenul, prin ingestie alimentară sau prin înmulţirea masivă a actinomicetelor care colonizează în mod obişnuit mucoasele (autoinfecţia cu saprofiţi bucali). Virulenţa acestor microorganisme este dependentă de numărul patogenilor, de sensibilitatea individuală, precum şi de imunitate. Diverşi autori, arată că trecerea actinomicetelor de la starea saprofită la cea parazită se face doar în anumite condiţii, indiferent de numărul germenilor, existând un număr restrâns de persoane receptive la o astfel de transformare. Astfel, principalele cauze ale actinomicozei sunt: - imunitatea scăzută, - predispoziţia individuală. • Evoluţie Evoluţia actinomicozelor este lentă şi progresivă, exteriorizându-se prin apariţia unor noduli cu supuraţie. Puroiul se recunoaşte prin culoarea sa galbenă ca sulful, care conţine sporii patogenului. • Manifestări cutanate Când se manifestă pe piele, actinomicoza se localizează cel mai des în regiunea capului în jurul cavităţii bucale şi a gâtului. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
• Manifestări buco-faringiene Uneori, actinomicoza se manifestă în cavitatea bucală sau la nivelul mucoaselor aparatului respirator superior. Pot fi afectate, amigdalele, mucoasele bucale, glande salivare, limba, gingiile, faringele. Astfel, limba se umflă şi se rigidizează (limbă de lemn) şi pot apare alte manifestări: carii dentare, gingivite, mirosul neplăcut al gurii, amigdalite. Alături de Actinomyces israelii se mai găsesc în microflora orală şi alte specii, în mod obişnuit nepatogene, ca Actinomyces naeslundii şi Actinomyces radicidentis. Acestea din urmă, în anumite condiţii, provoacă infecţii ale cavităţii bucale. Virulenţa actinomicetelor bucale creşte odată cu stresul traumatic (de exemplu în urma unei extracţii dentare). • Manifestări interne Actinomicoza se manifestă rar la nivelul organelor (plămâni, creier, inimă, intestine, oase). Aceste infecţii sunt grave, necesitând, de multe ori, intervenţia chirurgicală. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
În cazul actinomicozelor cutanate, în completarea tratamentelor medicale, se poate recurge, în uz extern, la fitoterapie. Principiile active prezente în cimbru (Satureja hortensis), cerenţel (Geum urbanum) şi în vetrice (Tanacetum vulgare), au efect inhibant asupra actinomicetelor. Din aceste plante medicinale se prepară un ceai concentrat, care se aplică, sub formă de comprese, în zona afectată. Pentru tratarea actinomicozei bucale se poate utiliza, ca adjuvant, o apă de gură preparată dintr-o infuzie de cuişoare măcinate (o lingură la o cană de apă). |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Actinomicetele (Actinomyces) şi actinomicoza
|
|||
|
MEDIA
|
|
|
|
|
|
LEGĂTURI EXTERNE
|
|
CUVINTE CHEIE
|