|
CARENŢĂ PROTEICĂ (HIPOPROTEINISMUL)
|
|||||||||||
|
Proteinele (protidele) sunt substanţe cu rol plastic şi în secundar energetic, absolut necesare vieţii. Ele se sintetizează în fiecare organism pe baza aminoacizilor esenţiali. Deoarece, faţă de glucide şi de lipide, proteinele nu se pot depozita în organism altundeva decât în celule, este nevoie de un aport echilibrat şi continuu de hrană care să conţină toţi aminoacizi esenţiali. Dacă organismul este privat, fie şi temporar de aminoacizi necesari sintezei proteinelor, omul va suferii consecinţele carenţei proteice. |
|||||||||||
|
Clasificarea deficienţelor protidice
|
|||||||||||
|
|||||||||||
|
Grade de manifestare |
|||||||||||
|
Ordinea în care componentele organismului sunt afectate, în funcţie de gradul insuficienţei, este următoarea: timusul şi ţesuturile limfoide → musculatura striată → organele interne În funcţie de gravitate, carenţa proteică se manifestă gradual, prin: - subnutriţie proteică, - denutriţie proteică, - malnutriţie proteică, - sindrom kwashiorkor. |
|||||||||||
|
Subnutriţia proteică este primul stadiu de manifestare a carenţei proteice. Această etapă este una de compensare. Dacă metabolismul energetic este corespunzător, deficitul proteic este mascat. Dacă aportul proteo-caloric este în deficit, se mobilizează rezervele care sunt folosite în compensaţie. Deoarece nu există organe sau ţesuturi de depozitare a proteinelor, organismul foloseşte materie celulară, mai ales molecule de ADN, care sunt mai uşor de mobilizat şi de scindat. În această etapă, în general are de suferit doar substanţa cerebrală, care este mai sensibilă la deficitul de proteine, şi mai ales la scăderea cantitativă a ADN-ului din creier. În aceste condiţii, apar manifestări ca: cefaleea, migrena, nervozitatea. De multe ori, durerea de cap persistentă e singurul semn al deficitului. Din analizele biochimice, se constată o scădere a proteinelor din sânge la un nivel mai mic de 6 g/100ml. Subnutriţia proteică cedează relativ uşor şi repede, dacă se administrează hrană care conţine în cantitate optimă toţi aminoacizii esenţiali, aşa cum sunt alimentele cu proteine complete. |
|||||||||||
|
Denutriţia proteică este o stare mai avansată a deficitului de proteine din organism. În această etapă se instalează tulburări trofice ale mucoasei intestinale cu rezonanţă asupra întregii digestii. Proteinele din epiteliul intestinal sunt cele mai labile, având o rată de de reînnoire de 3-4 zile. În lipsa aminoacizilor esenţiali, epiteliul intestinal suferă o distrofie cauzată tocmai de degradarea proteinelor, care nu mai au cu ce să fie înlocuite. În aceste condiţii, absorbţia nutrienţilor scade simţitor, astfel încât se pot instala diferite alte carenţe. Pe lângă semnele digestive (indigestie, malabsorbţie, constipaţie sau diaree), se mai constată şi alte fenomene, ca: scăderea imunităţii, apariţia tulburărilor metabolice, instalarea anemiei. Depresia imunităţii este puternică, astfel încât rezistenţa la infecţii se micşorează mult, iar suprainfecţiile se instalează cu uşurinţă. Insuficienţa proteinelor determină, de asemenea, o scădere a nivelului enzimelor şi a hormonilor. Dacă proteinele în deficit sunt corelate cu o nutriţie globală adecvată din punct de vedere energetic (caloriile din alimente sunt corespunzătoare sau chiar în excedent), ficatul se înfiltrează cu grăsimi (steatoză hepatică). Dacă nu se instalează edemul, are loc o slăbire care depăşeşte 20% din greutatea anterioară. În formele cu retenţie a apei, această scădere în greutate, este mai mult sau mai puţin mascată. Indiferent de formă, în orice denutriţie protidică, este atacată substanţa organismului, în scopul procurării proteinelor pe baza lor. Există şi forme acute de denutriţie proteică, cauzate de febră, intoxicaţii, radioterapie, sau şocuri traumatice. De asemenea, această stare se poate instala în urma unor intervenţii chirurgicale importante. |
|||||||||||
|
Malnutriţia proteică este un stadiu avansat al deficitului de proteine din organismul uman. În această etapă, pot avea modificări ireversibile în organism, mai ales la copii şi la bătrâni. Carenţa proteică evoluată până la acest stadiu este gravă, punând în pericol viaţa. În malnutriţia proteică, apar simptome ca: anorexie, greaţa, intoleranţa la lipide, intoleranţa la lactoză, intoleranţa la amidon - îndeosebi la amidonoasele concentrate (făinoase, panificabile), infecţii diverse şi recidive infecţioase, tulburări cutanate, disfuncţii respiratorii. Într-un stadiu mai avansat se instalează diareea cronică şi anorexia este înlocuită de o foame avidă (foamea înfometatului). Bilanţul azotat negativ declanşează diverse disfuncţii care afectează rinichii, ficatul, inima, circulaţia. La malnutrit tonusul şi masa musculară regresează, la fel şi consumul şi nevoile de oxigen, fapt ce determină încetinirea circulaţiei şi respiraţiei. La fel de mult are de suferit întregul sistem endocrin. Din punct de vedere hidro-electric, metaboliţii şi mineralele - împreună cu apa sunt, fie resorbiţi în totalitate (retenţie hidrică, edem generalizat, ascită), fie eliminaţi masiv (deshidratare, căderea tensiunii arteriale, colaps). Repetăm faptul că lipsa îndelungată din hrană a unui singur aminoacid esenţial, poate să conducă la starea de malnutriţie proteică. Malnutriţia proteică instalează marasmul care poate îmbrăca două forme: - forma uscată (deshidratare, slăbire accentuată), - forma edematoasă (slăbire mascată de edemul generalizat). În ambele situaţii se accentuează metabolismul de inaniţie, iniţiat încă din stadiul de denutriţie. În general, forma edematoasă a malnutriţiei se corelează cu un exces alimentar de glucide, de obicei amidon (exces cantitativ sau de raport faţă de proteine). |
|||||||||||
|
Sindromul kwashiorkor este o boală frecventă în Africa, rară în Europa, care se manifestă la copii de până la 5 ani ce suferă de malnutriţie proteică severă. Sindromul are importanţă deosebită, deoarece aduce explicaţii exemplificatoare (este un etalon) asupra malnutriţiei proteice în forma cu edem generalizat, pentru orice vârstă. Cuvântul kwashiorkor provine din limba ganeză fiind format din 2 părţi; "kwashi" = copil şi "orkor" = roşu. Tulburarea mai este cunoscută sub denumirea de: marasm kwashiorkor, distrofia roşie, distrofia edematoasă, distrofia prin carenţă predominant proteică, distrofia edematoasă prin făinoase, malnutriţia proteică edematoasă a copilului. Sindromul kwashiorkor este o malnutriţie normal calorică, în care raportul dintre glucide şi proteine este profund dereglat, mult în favoarea primei categorii. Tabloul clinic este complex şi sever, deficitul proteic asociindu-se cu lipsa sau insuficienţa unor vitamine (A, B1, B2, B12, C, PP), care agravează malnutriţia. Potasiul, calciul, fierul şi glicemia sunt de asemeni la un nivel scăzut. Greutatea corporală scade, sau dacă creşte aceasta se întâmplă numai pe seama retenţiei hidrice. La nivelul celulelor are loc o deshidratare, volumul sângelui scade, însă apa din organism nu este eliminată ci ea "fuge" în spaţiile dintre celule (interstiţii). Tegumentele sunt permanent infiltrate cu apă şi de multe ori lezate. Edemul, deşi generalizat, poate predomina fie în regiunea trunchiului şi a feţei, fie în regiunea membrelor. Marasmul kwashiorkor, din cauza lipsei aminoacizilor lipotropi, instalează steatoza hepatică sau chiar ciroza. Din această cauză abdomenul este crescut în volum şi meteorizat, atrăgând în primul rând atenţia. |
|||||||||||
_MEDIA_1.jpg) |
|||||||||||
|
Sindromul kwashiorkor - imagine
|
|||||||||||
|
Cel mai afectat, uneori ireversibil, este sistemul nervos central. Din cauza cantităţii extrem de mici de ADN din creier, pot apare accidentele cerebrale. Starea psihică se degradează marcant. Ţesutul muscular, în marasmul kwashiorkor, se atrofiază, părul se deschide la culoare sau încărunţeşte, iar la copii de rasă neagră devine roşu, de unde şi derivă numele sindromului. Din cauza imunităţii prăbuşite, infecţiile şi recidivele infecţioase sunt frecvente. Scaunele sunt moi, acide, pufoase de fermentaţie. |
|||||||||||
|
Recuperarea în carenţa proteică de natură exogenă
|
|||||||||||
|
În urma deficitelor proteice de natură exogenă organismul se reface destul de greu, deoarece toleranţa alimentară scade odată cu accentuarea carenţei. De asemenea trecerea la un metabolism normal cere timp. Supraîncărcarea organismului cu proteine face mai mult rău decât bine, atât din cauza deşeurilor metabolismului proteic(deficitul enzimatic produs de carenţă, face ca metabolismul să nu meargă până la capăt, rezultând compuşi intermediari toxici), cât şi ca o consecinţă a supraîncărcării bruşte a organismului cu aminoacizi neesenţiali. Se ştie că la eliberarea lagărelor naziste, hrănirea intensă şi bruscă a bieţilor deţinuţi malnutriţi, a făcut adevărate ravagii. Corectarea şi completarea deficitelor proteice, trebuie să se facă treptat, cerându-se dovada răbdării şi a chibzuinţei, chiar dacă, uneori, este necesar un an sau chiar mai mult pentru refacerea completă. În completarea deficitului protidic, de mare ajutor poate fi, un supliment natural foarte bogat în aminoacizi, şi anume polenul. De asemenea trebuie să se recurgă, fără abuz însă, la surse alimentare bogate în albumine, aşa cum sunt peştii, ouăle sau leguminoasele şi mai puţin, cel puţin în fazele de început ale recuperării, la cele bogate în globuline (carne). |
|||||||||||
|
|||||||||||
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Carenţa proteică (hipoproteinismul)
|
|||
|
ESENŢIAL
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
|
|
|