CARACTERELE SEXUALE (PRIMARE, SECUNDARE, TERŢIARE)

  Caracterele sexuale desemnează un ansamblu de trăsături anatomice, fiziologice şi psihologice, specifice fiecărui sex. Există trei categorii de caractere sexuale care pot fi urmărite, cele primare (referitoare la organele sexuale), cele secundare (care privesc conformaţia) şi cele terţiare (legate de psihic).
  Caracterele sexuale primare ale unui individ, deşi există conturate încă din viaţa intrauterină şi se evidenţiază de la naştere, cu adevărat  se exprimă odată cu instalarea pubertăţi. Caracterele sexuale (primare secundare şi terţiare) şi particularităţile sale în funcţie de sex sunt redate în tabelul de mai jos şi în imaginea 1.
Caracterele sexuale primare si secundare la bărbat şi la femeie


CARACTERE
SEXUALE

PARTICULARITĂŢI
BĂRBAT
FEMEIE
  Primare (organe sexuale)
  Penis şi testicule
  Vulva, vaginul, uterul şi ovarele
  Secundare (conformaţie, particularităţi anatomice - altele decât cele genitale)
  Bărbatul este mai robust, mai colţuros şi mai păros decât femeia.
  Umerii sunt mai laţi decât bazinul
Coapsele nu se ating pe faţa lor internă.
  Adipozitatea este mai slab reprezentată şi mai puţin delimitată, interesând mai mult trunchiul. Musculatura este mai dezvoltată şi mai reliefată decât la femeie.
  Laringele este proeminent, vocea e îngroşată.
Trunchiul este mai scurt decât membrele inferioare. Membrele inferioare pot fi mai lungi sau mai scurte decât restul corpului.
  Pilozitate este prezentă pe faţă trunchi, membre. Pilozitatea pubiană are formă rombică fără delimitări precise cu extindere spre abdomen.
  Este mai pronunţată cifoza
  Femeia este mai scundă, mai suplă, cu reliefuri rotunjite.
  La nivelul toracelui anterior se dezvoltă sânii.
  Şoldurile sunt lăţite şi rotunjite, diametrul bazinului este mai mare decât cel al umerilor, schelet mai fragil decât la bărbat, coapsele se ating pe faţa lor internă, ţesut adipos mai bine reprezentat (femeia prezintă un surplus adipos de 10-15% faţă de bărbat) şi cu dispoziţie specifică (pube, abdomenul inferior, membre, şolduri, fese). Musculatura este mai puţin dezvoltată.
  Pilozitatea are o distribuţie specifică (părul pubian are forma de triunghi răsturnat cu laturile bine conturate, pilozitatea de pe membre este rară şi lipseşte pe trunchi şi pe faţă).
  Membrele inferioare sunt mai lungi decât restul corpului, trunchiul este mai lung decât coapsele.
  Laringele este mai puţin dezvoltat decât la bărbat, vocea fiind mai melodioasă.
  Este mai accentuată lordoza.
  Faţa are o expresie mai copilăroasă
  Terţiare (aspecte psihologice
  Impuls sexual mai accentuat, predominanţa raţiunii asupra sentimentelor, comportament activ, voinţă exprimată deschis, direct.
  Bărbaţii sunt mai ambiţioşi, mai perseverenţi, mai curajoşi, mai analitici.
  Predominanţa laturii afective, sentimentale. Intuiţie, bazare pe instincte. Exprimare mai puţin directă, mai expectativă, fondată deseori pe sugestie.
  Femeile sunt mai împăciuitoare, mai receptive la negocieri, mai emotive, mai creative.
  Altele
  Adolescenţa este mai lungă (cca. 6 ani), iar sfârşitul creşterii în lungime se încheie complet doar la 24 de ani. Pubertatea se instalează în jurul vârstei de 12 ani.
  Adolescenţa este mai scurtă (4-5 ani) şi definitivarea completă a creşterii şi dezvoltării se încheie mai repede (17-18 ani). Pubertatea începe în jurul vârstei de10 ani.
  De obicei, între dezvoltarea sânilor şi apariţia primei menstre, se interpune un interval de 2 ani.

Pubertatea

  Pubertatea este o etapă a dezvoltării umane în care au loc transformări, în urma cărora copilul, din punct de vedere fiziologic, devine adult.
  În pubertate predomină latura anabolică a metabolismului, ceea ce conduce la dezvoltarea unei mase osoase, musculare şi adipoase specifice organismului matur. În această etapă a vieţii se încheie sexualizarea completă a organismului, proces iniţiat încă din primul trimestru al vieţii intrauterine.
  Activitatea hormonală în pubertate este deosebit de activă şi rod al acestui fapt, transformările suferite de organism sunt importante şi deosebit de rapide. Totalitatea transformărilor ce au loc în această perioadă se datoresc activităţii marcante a glandelor endocrine şi a secreţiilor acestora, întâietate având gonadele (glandele sexuale - ovarul şi testiculul), ceea ce determină dezvoltarea şi finalizarea caracterelor sexuale primare, secundare şi terţiare (mai multe despre pubertate).
  Pubertatea,  poate fi:
  - normală,
  - precoce (prematură),
  - întârziată (tardivă).

Pubertatea normală
  Prin pubertate normală se înţelege dezvoltarea caracterelor sexuale ale puberului în limitele temporare şi fiziologice fireşti. Deoarece însuşi procesul de pubertate este individual şi variabil, termenul de pubertate normală are un caracter orientativ, având scopul de a delimita pubertatea naturală sănătoasă de patologia dezvoltării sexule.
  Transformările suferite la pubertate sunt diferite la fete (vezi imaginea 2) faţă de băieţi (vezi imaginea 3).
Transformările determinate de pubertate la fete
Transformările determinate de pubertate la băieţi
Stadii ale dezvoltării caracterelor sexuale la pubertate

  Stadiile dezvoltării caracterelor sexuale, sunt redate în tabelul de mai jos.

Nr
STADIUL

BĂIEŢI

FETE

PILOZITATE CORPORALĂ

ORGANE GENITALE
PILOZITATE CORPORALĂ
SÂNI
ORGANE GENITALE
1.
  Prepuberal
(9-11 ani la fete, 10 -12 ani la băieţi)
  Absentă
  Dimensiuni şi formă apropiată de cea a copiilor. Testiculele încep lent sa crească
  Absentă
  Uşoară reliefare a areolei mamare
  Orientarea vulvei este ca la copil (antero- inferior). Organele genitale sunt infantile
2.
  Iniţierii pubertăţii
(10-12 ani la fete, 11-13 ani la băieţi)
  Puf uşor pigmentat şi câteva fire mai lungi răzleţe, la baza penisului.
 Corp glabru
  Scrotul şi testiculele se măresc. Scrotul se pigmentează şi se încreţeşte. Penisul creşte puţin sau deloc
  Puf uşor pigmentat şi fire mai lungi răzleţe, de-a lungul labiilor
  Areola mamară se măreşte. Sânii încep, vag, să se reliefeze
  Orientarea vulvei se modifică. Vulva coboară inferior şi posterior şi se situează între coapse
3.
  Instalării pubertăţii
(11-13 ani la fete, 12-14 ani la băieţi)
  Firele de păr pubian devin mai dese, închise la culoare, viguroase, ondulate, răspândite în jurul întregii zone genitale.
 Apare părul axilar, mijeşte mustaţa
  Testiculele cresc în continuare. Începe să se remarce şi alungirea penisului
  Firele de păr pubian devin mai dese, închise la culoare, viguroase, ondulate. Deasupra organelor genitale, apare o delimitare orizontală, a pilozităţii pubiene.
 Apare părul axilar
  Sânul capătă aspectul unui con sau a unei semisfere de dimensiuni reduse
  Labiile mici şi mari se reliefează şi încep să se pigmenteze. Vaginul se alungeşte
4.
  Sexualizării adulte
(12-14 ani la fete, 13-15 ani la băieţi)
  Pilozitatea pubiană, axială şi corporală este asemănătoare adultului, însă mai puţin extinsă
  Penisul creşte atât în lungime cât şi în grosime. Testiculele şi scrotul au mărimea, forma şi pigmentaţia apropiată cu cea a adultului
  Pilozitatea pubiană şi cea axială este asemănătoare adultului, însă mai puţin extinsă
  Sânii cresc şi îşi măresc volumul.
  Mamelonul şi areola se pigmenteză
  Labiile mari se hipertrofiază şi se cutează longitudinal. Mucoasa vaginală se colorează în roz şi devine mai umedă. Apar primele fluxuri menstruale, de obicei, anovulatorii şi haotice
5.
  Sexualizării complete
(13-15 ani la fete, 14-16 ani la băieţi)
  Pilozitatea ca distribuţie şi cantitate, devine tipic masculină. Pilozitatea pubiană prinde conturul  unui romb, fără ca laturile să fie precis delimitate. Firele de păr acoperă în totalitate întreaga suprafaţă pubiană
  Organele genitale devin mature
  Pilozitatea pubiană este densă şi are aspectul definitiv de triunghi răsturnat cu bază bine delimitată.
  Părul corporal, cu excepţia capului, pubelor şi axilelor, dacă există, are aspect de puf
  Sânii se maturizează, iau aspect de calotă, areola şi mamelonul se pigmentează intens
  Uterul creşte în volum şi devine matur. Organele sexule externe îşi încheie dezvoltarea. Apar ciclurile menstruale ovulatorii şi regulate
6.
  Încheierii sexualizării
(14 -18 ani la fete, 15-20 ani la băieţi)
  Pilozitatea avansează până la ombilic sau mai sus. Corpul se acoperă cu fire de păr (picioare, torace - nu este obligatoriu, braţe)
  Organele genitale suferă modificări minore
  Modificările sunt minore
  Dezvoltarea sânilor mai poate continua, însă fără să producă modificări prea mari
  Modificările sunt nesemni
ficative, însă aparatul reproducător, devine doar în această etapă pe deplin matur

Abateri fiziologice fără semnificaţie patologică

  Pe parcursul pubertăţii, pot să apară diverse abateri de la datele prezentate mai sus, fără ca acestea să aibă vreo semnificaţie patologică. Apar frecvent decalaje, de pildă, între dezvoltarea sânilor şi dezvoltarea organelor genitale la fete (sânii încep să crească înaintea apariţiei semnelor de maturizare genitală sau întârzie să se dezvolte deşi organele genitale sunt în corelaţie cu vârsta). De asemenea, uneori, dezvoltarea pilozităţii se decalează faţă de apariţia celorlalte caractere sexuale.
  Pubertatea, în unele cazuri, este însoţită de fenomene trecătoare de masculinizare (virilizare) - la fete sau de feminizare - la băieţi.

Dezvoltarea caracterelor sexuale - prezentare video

  În loc de concluzie, vă invităm să urmăriţi un film scurt, realizat în 1955, fără tehnicile informatice moderne, dar foarte interesant şi sugestiv, din punctul nostru de vedere (vezi video).
VIDEO

BIOTERAPII ® este o marcă înregistrată la OSIM. Toate drepturile rezervate 2006 - 2016. Utilizarea acestui site, impune respectarea unor termeni şi condiţii (mai multe).
  POZIŢIE

Caracterele sexuale (primare, secundare, terţiare)
  MEDIA

  TEME ASEMĂNĂTOARE

  LEGĂTURI EXTERNE

  CUVINTE CHEIE