|
ALIMENTAŢIA ZILELOR NOASTRE
|
||
|
Multă cerneală a curs şi va mai curge încă în jurul alimentaţiei moderne. Frenezia în jurul acestei teme, este pe deplin justificată atâta timp cât în ultimele decenii, au proliferat o serie de afecţiuni, între care diabetul şi obezitatea au luat aspectul unor adevărate epidemii. Deşi la bază, ţine de instinct, fiind o necesitate primară, hrănirea în zilele noastre are cu totul alte conotaţii decât în trecut. Chiar dacă agricultura nu ar utiliza pesticide şi industria alimentară ar renunţa la aditivi (E-uri), alimentaţia tot nu ar fi sănătoasă. Oricât pare de paradoxal, hrănirea poate fi mai periculoasă decât hrana în sine. |
||
|
Dacă aruncăm o privire asupra bucătăriei tradiţionale româneşti, ajungem uşor la concluzia că, după criteriile la care apelăm azi, mâncarea era pe cât se poate de nesănătoasă. De aici se naşte întrebarea: de ce bunicii noştri erau mai sănătoşi, mai ageri, mai rezistenţi şi mai tonici decât noi, în ciuda unei alimentaţii, pe care astăzi o considerăm nocivă?. Răspunsul este simplu: mâncarea de odinioară se procura greu, prin efort muscular, deci cu o mare cheltuială de energie fizică. A spune că suntem o generaţie de leneşi, şi că ai noştri copii ne întrec încă cu mult, este un neadevăr. După cum observă foarte bine Dr. Emil Rădulescu, omul s-a schimbat cu mult mai puţin în ultimul veac decât condiţiile exterioare lui. Întotdeauna omul a mâncat ceea ce a avut, şi s-a odihnit, în sensul de menajare în faţa efortului fizic, cât a putut. Însă astăzi, dacă ne hrănim cu tot ceea ce avem, şi ne menajăm de solicitările musculare cât putem, avem toate şansele să ne dublăm greutatea în câteva luni, cu toate urmările care însoţesc obezitatea. Atitudinea faţă de aliment, dar şi faţă de activitatea fizică, în condiţiile zilelor noastre, trebuie să se realizeze conştient şi inteligent, lucru ce apare în premieră în istoria omenirii. Înainte de a fi o povară, această schimbare este o uimitoare provocare, o mare şansă, prin care conştiinţa poate domina instinctul. Activitatea fizică are desigur efecte binefăcătoare asupra muşchilor, a oaselor, a articulaţiilor sau a sistemului circulator. Dar înainte de aceste beneficii, muşchii scheletici puşi în mişcare influenţează în mod deosebit metabolismul. Mai mult, prin mişcare, o serie de funcţii şi organe îşi sporesc activitatea, cele mai tonifiate fiind chiar organele excretoare. Astfel, solicitarea musculară conduce la eliminarea toxinelor reziduale, majoritatea provenite chiar de la alimente. Este cu mult mai importantă regularitatea în activitatea fizică decât intensitatea efortului depus. O oră de mers pe jos la pas grăbit în fiecare zi, face cu mult mai bine decât 30 de minute în sala de forţă, o dată sau de două ori pe săptămână. Cei care cunosc tainele metabolismului, ştiu că rezistenţa este invers proporţională cu forţa. Aceasta înseamnă că exerciţiile fizice solicitante scad rezistenţa fizică, în ciuda formării unei mase musculare proeminente, în timp ce cele mai blânde o sporesc. O persoană deprinsă cu mişcarea, întotdeauna va reacţiona altfel la un aliment, ca o consecinţă a unei rate metabolice mai crescute, dar şi datorită capacităţii sporite a organismului de a elimina deşeurile. |
||
|
Natura ştie să sature cu puţin
|
||
|
În timp ce, în medie, efortul fizic depus de către om, a scăzut în ultimii 50 de ani de 150 de ori, valoarea calorică a alimentelor, în loc să urmeze aceiaşi traiectorie, a crescut cu peste 25%. Acest uriaş decalaj energetic se materializează la multe persoane sub forma unui surplus de greutate corporală, care poate deteriora sănătatea. Tehnologiile de rafinare au crescut cu mult puterea calorică a alimentelor, astfel încât, s-a ajuns chiar în situaţia în care să devină necesară cântărirea raţiei alimentare. După cel de-al doilea război mondial, datorită tocmai acestor tehnologii, s-a putut pune în practică, cel puţin în Europa Occidentală şi în America de Nord, conceptul de "siguranţă alimentară". Deşi a pornit de la premize generoase, în timp, produsele industriei alimentare, şi-au dezvăluit şi neajunsurile. Dintre acestea, se remarcă puterea energetică mare raportată la un volum mic. Acest inconvenient, nu apare la majoritatea produselor naturale (fructe, legume). Fructele şi legumele conţin multă apă (60-90%) şi o serie de nutrienţi benefici pentru om, aşa cum sunt sărurile minerale, glucidele sau enzimele. Ele au o valoare energetică redusă, deoarece conţin diverşi compuşi necalorigeni. În urma consumului de alimente naturale apare repede senzaţia de saţietate, datorită prezenţei unor substanţe nedigerabile, numite materiale de balast sau fibre vegetale. Aceste fibre ocupă un volum mare, umplând stomacul şi curăţind intestinele, în drumul lor prin tubul digestiv. |
||
|
Organismul omului conţine mai mult de 70% apă, ceea ce înseamnă că nevoia de hidratare este însemnată. Trebuie să se ştie că lichidele alimentare sunt cu mult mai periculoase, sau după caz, cu mult mai benefice, decât alimentele, căci substanţele dizolvate în mediul lichid ajung fără oprelişti în fluxul sanguin. Orice sfat competent cu privire la sănătate începe cu "beţi multă apă". Apa are un rol deosebit de important în organism, niciun proces fiziologic neputându-se desfăşura în lipsa ei. Cele mai importante ţesuturi şi organe, aşa cum sunt sângele şi creierul, conţin mai mult de 90% apă. După cum spunea un mare înţelept indian, fără apă sângele s-ar preface în praf. Multe persoane, nu consumă apă de teama îngrăşării. Aceasta este o falsă problemă, căci apa are 0 calorii, deci nu poate aduce niciun surplus de greutate corpului. Totuşi, pe baza retenţiei hidrice, organismul poate câştiga câteva kilograme în plus. Deşi pare incredibil, edemul provocat de apa care inundă spaţiile dintre celule (interstiţiile), în afara unor afecţiuni severe, apare ca o consecinţă a deshidratării. Această formă mascată de carenţă hidrică, atrage după sine scăderea volumului total de sânge precum şi a apei din interiorul celulelor, astfel încât componentele de bază ale corpului rămân "însetate". Retenţia hidrică, de cele mai multe ori, apare ca o consecinţă a privării organismului de lichide. Atunci când corpul pierde 10% din lichide, rinichiul, prin mecanisme specifice, începe să nu mai elimine apa şi să o redea circulaţiei, de aici "fugind" în spaţiile dintre celule. Se creează astfel un cerc vicios, în care omul nu mai bea apă pentru a nu o reţine, iar organismul nu o mai elimină fiindcă nu i se mai dă. Astăzi, apa se bea în cantităţi cu mult mai mici, decât în trecut, majoritatea oamenilor, potolindu-şi setea cu băuturi răcoritoare industriale. Noţiunea de "suc natural" în sens comercial, este aproape un pleonasm. Un suc natural obţinut pe baza fructelor sau a legumelor, îşi pierde toate proprietăţile în mai puţin de 30 de minute. |
||
|
|
POZIŢIE
|
|||
 |
|||
|
|
|||
|
|
Alimentaţia zilelor noastre
|
||
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
|
|
|