|
||
|
Medicina tradiţională coreeană a fost influenţată în mare măsură de cea chineză, care încă din antichitate, făcea parte din uriaşul patrimoniu ştiinţific, cultural, spiritual şi filosofic, ce strălucea în această parte a lumii. Totuşi în evoluţia ei, medicina coreeană, s-a conturat ca un sistem cu câteva caracteristici proprii, bine conturate. Vestigile istorice atestă faptul că în Coreea era extinsă practica medicală empirică şi folclorică încă din antichitate [I]. În jurul secolului al X-lea, în peninsulă au fost aduse o serie de cărţi şi tratate medicale din China, iar de atunci coreeni au început sa-şi creeze propriul sistem medical, asimilând învăţăturile chineze, pe care le-au îmbinat însă, în modul cel mai fericit, cu particularităţilor şi practicile medicale proprii [II]. La începutul secolului al XVII-lea, Doctorul Hur Jun [III], considerat a fi părintele medicinii tradiţionale din Coreea, a publicat cartea numita Dongeuibogam (Oglinda Preţioasă a medicinii Orientale), care a reprezentat un punct de cotitură, prin faptul că definea un sistem coerent şi independent faţă de cel chinez. Sistemul medical tradiţional coreean se bazează pe caracteristicile specifice individuale ale pacienţilor care suferă de o anumită boală, mai degrabă decât pe simptomatologie, ca în cel chinez. De-a lungul dezvoltării istorice, medicina tradiţională coreeană şi-a stabilit caracteristici şi modalităţi unice, căpătând o structură bine definită şi unitară. Multă lume crede că medicina tradiţională chineză este singura formă de medicină tradiţională orientală. Este adevărat că medicina tradiţională chineză are o îndelungată tradiţie şi acoperă domenii largi. La fel de adevărat este faptul că reprezenta o sursă de inspiraţie pentru toate popoarele învecinate. Cu toate acestea, nu se poate ignora faptul că, pe de-o parte, medicina chineză a fost şi ea influenţată de alte sisteme şi, pe de altă parte, că în extremul orient coexistau practici medicale independente. În fond, marile merite ale medicinii tradiţionale, atât la chinezi cât şi la coreeni, constau în sistematizarea, transformarea şi îmbunătăţirea cunoştinţelor empirice, care au ajuns treptat în stadiul pe care îl cunoaştem azi, însă numai după efectuarea a numeroase verificări şi după eliminarea erorilor. |
||
|
Sistemul coreean de medicină tradiţională, consideră că toate cauzele fiziologice şi patologice ale bolilor, sunt universale, transcedând contextul temporal sau spaţial. Se afirmă că pentru una şi aceeaşi cauză a unei bolli, pot să apară diferite manifestări fiziologice şi patologice, ca o consecinţă diferenţelor individuale fizice sau psihice. Practic, avem de a face cu o medicină constituţională (conformaţională), adusă la nivel de artă şi de ştiinţă, în acelaşi timp. Plecând de la individ la simptom, ci nu invers ca în practica chineză, medicina tradiţională coreeană se conturează încet-încet, ca entitate distinctă După cum am arătat, în secolul al X-lea, pătrund în Coreea o serie de tratate medicale chinezeşti. Începând cu secolul al XIII-lea, guvernul coreean, începe o vastă campanie de colectare a manualelor de medicină, atât al celor provenite din China cât şi al celor editate în Coreea, în scopul creării unei baze de date. S-a născut astfel una dintre cele mai mari şi mai valoroase biblioteci de medicină din lume, cu mii de volume, în care s-a regăsit, după 1610 - anul editării, şi preţioasa carte numită Dongeuibogam, scrisă de renumitul doctor Hur Jun .Tratatul de medicină Dongeuibogam, cuprinde multe din regulile stipulate de şcoala medicală tradiţională chineză, însă toate adaptate la specificul coreean. Această carte deschide o cale nouă, căci începând cu ea, medicina tradiţională coreeană îşi croieşte propriul drum, diferit de cel urmat de şcoala chineză. Începând cu Hur Jun, medicina tradiţională coreeană, după cum rezultă din documente, nu se mai concentrează doar asupra simptomelor explicite, ci are în vedere caracteristicile individuale ale celor care suferă de diverse afecţiuni. Conform acestor principii, se consideră că oamenii pot fi încadraţi în patru categorii constituţionale (morfotipuri) majore, având fiecare manifestări fiziologice şi patologice distincte. Astfel, simptomele diferă în funcţie de aceste patru constituţii şi vor trebui, în consecinţă, tratate distinct. Personalitatea, hrana preferată şi structura corporală, sunt asemănătoare acelora care împart aceeaşi constituţie. |
||
|
Mai jos enumerăm doar două diferenţe între medicina tradiţională coreeană si cea chineză, existând în fapt destule alte aspecte diferite, mai mult sau mai puţin evidente. A. Modul de observare a pacienţilor În medicina tradiţională chineza se face o abordare din exterior către interior, luând ca reper ciclul naturii, care "se mişcă" conform circuitului celor cinci elemente (apă, pământ, foc, lemn, metal) şi al celor şase Qi-uri. Practic, se urmăreşte punerea în armonie, în acord, a naturii de dinafară cu cea dinăuntru, prin polaritatea Yin-Yang, deci armonizarea elementelor externe cu similarele interne, care sunt reprezentate de cele cinci faze ale corpului uman: viscere şi intestine, Qi (forţa vitală), sângele, fluidele şi umorile, meridianele. În medicina tradiţională coreeană, observarea se face în ordinea descrisă în capitolele din "Oglinda Preţioasă a medicinii Orientale", semnată de Hur Jun: 1. Despre partea internă a organismului 2. Despre partea externă a organismului 3. Despre diferitele simptome ale bolilor 4. Despre tratamente şi remedii 5. Despre acupunctură şi moxibustie Deci metoda observării corpului uman se face din interior către exterior, în acord cu: esenţa, Qi-ul, fluidele şi sângele, viscerele şi intestinele cât şi cu aspectul general. B. Modul de tratare a pacienţilor În medicina tradiţională coreeană se pune foarte mult accentul pe metoda numita "Bo-yak", care se bazează pe întărirea imunităţii organismului, nu doar în cazul bolilor manifestate deja, dar şi în cazul in care pacientul se simte slăbit sau anemic. De fapt sistemul coreean împarte medicina în două; una curativă - pentru simptomele manifeste şi Bo-yak - pentru simptomele pe care instrumentele medicale şi doctorul nu le pot detecta în mod direct, dar pe care medicul le sesizează prin luarea pulsului. |
||
 |
||
|
În timp ce medicina tradiţională chineză se bazează pe eliminarea agenţilor patogeni sau a toxinelor in mod prioritar, cea coreeană, pune accentul, în primul rând, pe întărirea organismului - în general şi a sistemului imunitar - în special şi doar după aceea recurge la tratamentul specific [IV]. Deşi urmează o cale pur asiatică, ca un paradox, medicina tradiţională coreeană, atât de puţin cunoscută la noi, reprezintă parcă o punte între medicina tradiţională chineză şi cea europeană, cu cea din urmă având câteva puncte comune (semiologia, tipurile constituţionale şi predispoziţia spre anumite boli, medicina preventivă, fortificarea imunităţii). |
||
|
- I. S-au găsit însemnări pe pietre, care atestă faptul că coreeni practicau medicina încă din anul 3000 î.Hr, recurgând mai mult la fitoterapie, dar având şi noţiuni elementare de acupunctură (Traditional Korean medicine - Wikipedia .en). - II. Între secolele X-VV, medicii coreeni, au insistat în special asupra integrării plantelor medicinale autohtone în schemele terapeutice de sorginte chineză. - III. Dr Hur Jun, considerat un adevărat erou în Coreea, a fost ecranizat, devenind personajul principal al serialului Legendele palatului: doctorul Hur Jun (vezi prezentare film - filmecoreene.forumgratuit.ro). - IV. "Arsenalul" specific medicinii tradiţionale coreene constă din a. acupunctură, b. moxibustie c. fitoterapie,
d. aromaterapie,
e. masajul terapeutic. |
||
|
|
POZIŢIE
|
|||
 |
|||
|
|
|||
|
|
Asemănări şi deosebiri între medicina tradiţională chineză şi cea coreeană
|
||
|
|
|
|