|
MINERALELE DIN ALIMENTE (I)
|
||
|
Mineralele reprezintă elementele anorganice care stau, în mod direct sau indirect, la baza tuturor structurilor din care este alcătuit organismul, şi care întreţin toate funcţiile fiziologice, susţinând însăşi viaţa. Deoarece corpul nostru nu poate fabrica minerale, este nevoie să ne procurăm toate aceste elemente din afară, mai ales din hrană. |
||
|
Fierul
|
||
|
Fierul este un metal, care în corpul uman îndeplineşte mai multe funcţii, dintre care, cea mai importantă este aceea de a forma hemul şi mai departe hemoglobina - componentă de bază pentru sânge. Atunci când hrana este deficitară în fier, se instalează anemia feriprivă. Dar chiar dacă nu se ajunge până la anemie, un nivel de fier mai redus în organism, poate crea probleme de sănătate. Femeile sunt mai predispuse la carenţe din cauza pierderilor menstruale. Se apreciază, că în lumea occidentală, peste 30% din populaţia feminină, prezintă un tonus fizic şi psihic scăzut ca o consecinţă, fie şi a unui deficit minor de fier. De asemenea, la adolescenţi, ca urmare a dezvoltării rapide, nevoile de fier sunt crescute, ele de multe ori nefiind acoperite, astfel încât, anemiile se pot instala cu uşurinţă. Însă stările de preanemie sau anemie prin deficit de fier, nu sunt rare nici la bărbaţi şi nici la copii. Simptomele insuficienţei acestui metal se manifestă diferit, atât în funcţie de gravitatea carenţei, cât şi de sensibilitatea individuală. De cele mai multe ori, primele semne care anunţă instalarea carenţei, se exteriorizează printr-o stare de oboseală sau de slăbiciune, însoţită de ameţeli şi de palpitaţii trecătoare. La multe persoane, apare o senzaţie de nod în gât cu jenă la înghiţire. În cele mai multe cazuri, rezistenţa la frig este scăzută, iar tegumentul, mai ales la nivelul palmelor, a buzelor şi a limbii, devine palid. Pentru acoperirea necesarului, nu atât cantitatea de fier din alimente este importantă, ci gradul de utilizare al acestuia din sursele de hrană, care diferă mult de la o persoană la alta. În general, formele de fier din sursele alimentare de origine animală (peşte, icre, ficat, ouă, carne) se absorb mai bine decât cele provenite din vegetale. Unele alimente (zaharoasele, produsele din făină, cerealele integrale, seminţele oleaginoase, laptele şi lactatele, vinul, spanacul, cafeaua, ceaiul negru), nu numai că sunt sărace în fier, dar administrate în cantităţi prea mari sau deodată cu alimentele bogate în fier, scad absorbţia acestui metal. Pe de altă parte, vitamina C, prezentă în fructe şi în legume, creşte sensibil gradul de utilizare al fierului din alimente. De asemenea, mâncarea gătită în vase de fier, va fi îmbogăţită în acest mineral. Cele mai bogate surse naturale de fier sunt: ficatul, caviarul, coacăzele negre, gălbenuşul de ou, urzica, ciupercile şi carnea roşie. În carenţa de fier, aceste alimente nu se vor administra împreună (la aceiaşi masă) cu produsele care frânează utilizarea acestui element. Mai trebuie menţionat faptul că unele produse naturale, renumite cândva pentru efectul lor antianemic, aşa cum este spanacul şi sfecla roşie, pe lângă faptul că nu conţin atâta fier pe cât se credea odinioară, au în compoziţie şi mult acid oxalic, substanţă care inactivează mineralul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre vinul roşu, care din cauza taninului, mai mult împiedică absorbţia fierului decât să ajute. |
||
|
Zincul
|
||
|
Zincul este un microelement, de care organismul are nevoie în cantităţi foarte mici. Cu toate acestea, lipsa acestui mineral din corpul uman, poate aduce probleme de sănătate, uneori grave. Importanţa acestui metal, constă mai ales în faptul că posedă o mare putere catalitică, ceea ce înseamnă că activează multe enzime (peste 70). Datorită acestei proprietăţi, zincul intervine în desfăşurarea normală a metabolismului precum şi în activitatea endocrină. De asemenea, acest mineral, creşte rezistenţa organismului în faţa stresului şi îmbunătăţeşte performanţa intelectuală. În condiţii de stres, organismul consumă şi elimină foarte mult zinc, ceea ce poate conduce la epuizarea elementului. De aceea, în faţa acestui fenomen atât de răspândit în zilele noastre, nevoile de zinc sunt mai ridicate. Carenţa de zinc se manifestă prin întârzieri de creştere la copii, exfolierea pielii, atenuarea simţului olfactiv şi al celui gustativ, căderea părului, vindecare greoaie a rănilor, diminuarea funcţiei sexuale, încetinirea ratei metabolice, instabilitate emoţională, hipertrofia prostatei, ateroscleroză. Ca şi în cazul fierului, formele de zinc din alimentele de origine animală, sunt mai accesibile organismului decât cele provenite din hrana vegetală. Cele mai bogate surse de zinc, sunt: peştele oceanic, fructele de mare, ficatul, carnea slabă, drojdiile, cerealele germinate, cerealele integrale, , seminţele de dovleac si cele de muştar, nucile, castanele, tomatele, sfecla, fasolea, soia, mazărea uscată. Calciul, fosforul, acizii graşi nesaturaţi si vitamina A favorizează absorbţia si utilizarea zincului, în timp ce alcoolul, zahărul şi cafeaua se comportă ca inhibanţi. Totuşi, s-a constatat că dacă este consumat în cantitate mică, vinul natural de calitate, exercită un efect pozitiv asupra zincului din organismul omului. |
||
|
Vanadiul
|
||
|
Corpul uman are nevoie de foarte puţin vanadiu, lipsa în totalitate a acestui element neavând urmări, în cazul bărbaţilor. Femeile în schimb, au nevoie de câteva miligrame de vanadiu pentru sănătatea lor. Acest element, ajută în concepţie şi în sarcină, atenuează anemia şi scade riscul apariţiei sau a agravării osteoporozei. Cel mai mult vanadiu se găseşte în: peşti, fructe de mare, cerealele integrale şi în ridichi. |
||
|
|
POZIŢIE
|
|||
 |
|||
|
|
|||
|
|
Mineralele din alimente (I)
|
||
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
APROFUNDAT
|
|
|
|
|