|
MINERALELE DIN ALIMENTE (III)
|
||
|
Potasiul
|
||
|
Potasiul, numit şi kaliu, este un element metalic de o mare importanţă pentru organismul uman, îndeplinind o serie de funcţii esenţiale pentru viaţă. Răspândirea acestui metal în natură este largă, însă cantitativ se găseşte cu mult mai bine reprezentat în lumea vegetală decât în cea animală. De aceea, acoperirea necesarului de kaliu, care este de circa 3 g pe zi (vezi DZR), nu poate fi realizată fără să se recurgă la surse vegetale de hrană. Potasiul este implicat în toate metabolismele, activând numeroase enzime si hormoni (insulina, adrenalina). Kaliul, de asemenea, este un depurativ eficient, deoarece ajută la eliminarea din organism, odată cu apa, a reziduurilor, atât prin transpiraţie cât şi prin urină. În corpul omului, potasiul se localizează cu precădere în interiorul celulelor, în timp ce sodiul predomină în vecinătatea exterioară al lor. Între cele două elemente, prin faptul că sunt purtătoare de sarcini electrice, se stabileşte o relaţie, de o parte şi de alta a membranei celulare, contribuind împreună la buna funcţionare a tuturor ţesuturilor, iar în cazul celulelor nervoase, la declanşarea şi transmiterea impulsurilor. Însă, atunci când raportul dintre potasiu şi sodiu este dezechilibrat, de cele mai multe ori în favoarea natriului, care ajunge mai uşor şi mai mult în organism prin sarea de bucătărie, au loc dezechilibre care sunt resimţite foarte repede de către sistemul nervos şi de către musculatură, îndeosebi de cea a inimii, dar şi de către ţesuturile cutanate şi subcutanate, care se infiltrează cu apă, rezultând edemul. Dacă în doze optime cele două elemente se comportă cu “amiciţie”, atunci când intervin modificări de raport, între ele se naşte o relaţie de concurenţă, cu eliminarea competitorului mai slab. De aceea, atunci când se recurge la o hrană bogată în potasiu, sodiul are tendinţa de a se elimina din organism şi invers. Acest lucru poate fi valorificat în beneficiul corpului, în scopul combaterii efectelor negative ale excesului de natriu. De asemenea, se mai recomandă suplimentarea surselor de hrană bogate în potasiu, în cazul bolilor cardio-vasculare şi al celor renale. Toate sursele vegetale conţin potasiu, concentraţia acestui element fiind mai mare în organele cărnoase ale plantelor (legume şi fructe), în tuberculi (cartofi) şi în boabele leguminoaselor (linte, mazăre, soia, fasole). Dintre sursele de origine animală, doar peştii pot aduce un aport satisfăcător de potasiu. Deficitul de potasiu (hipokaliemia) se poate manifesta sub diverse forme, după sensibilitatea individuală. De obicei, semnele care însoţesc această stare carenţială, se exteriorizează prin: oboseală, slăbiciune musculară, sete, spasme ale pleoapelor, mişcări involuntare ale muşchilor feţei, hipoglicemie, edeme, bradicardie, aritmie, senzaţii de sufocare, iritabilitate nervoasă. Deficitul sever de potasiu, produce paralizie. |
||
|
Magneziul
|
||
|
Magneziul este un element foarte important, având influenţe directe asupra metabolismului, digestiei şi psihicului. Acest mineral activează numeroase enzime regăsindu-se şi în structura unora dintre acestea. De asemenea, prezintă un efect uşor laxativ şi combate sau previne stările uşoare de depresie. Deoarece prezintă un efect vasodilatator, magneziul acţionează benefic şi asupra aparatului circulator. Suplimentarea surselor de magneziu, nu este recomandată doar în cazuri în care rezultă din analizele sângelui un nivel prea scăzut al acestui element, ci şi într-o serie de afecţiuni, stări psihice alterate sau simptome ca: depresie, tristeţe, melancolie, apatie, anxietate, mâini şi picioare reci, afecţiuni hepato-biliare, tulburări coronariene, hipertensiune, migrene, diabet. Doza zilnică necesară de magneziu se situează în jurul valorii de 0,3 grame (300 mg), ceea ce este destul de mult, dacă socotim că, spre exemplu, un kilogram de căpşuni de abia dacă conţine 125 miligrame. Cele mai bogate surse alimentare de magneziu sunt: cacao, ciocolata amăruie, verdeţurile proaspete de culoare verde-închis (frunze de pătrunjel, frunze de mărar, ceapa verde), fructele uscate (smochine, curmale, stafide), seminţele oleaginoase (migdale, arahide, nuci, dovleac, alune, floarea soarelui). În medie, 200 de grame din produsele mai sus enumerate acoperă necesarul zilnic de magneziu. Ca şi în cazul potasiului, sunt sărace în magneziu produsele de origine animală (laptele şi derivatele, ouăle, carnea). Persoanele care consumă preponderent astfel de surse de hrană, mai ales când le asociază cu produse hiperconcentrate (zahăr şi zaharoase, pâine albă şi produse de patiserie, grăsimi alimentare) se confruntă cel mai des cu stări carenţiale. Deficitul de magneziu (hipomagnezemia) se manifestă prin excitabilitate neuromusculară – mai ales când se asociază cu o carenţă în calciu, crampe musculare (cârceii sunt un semn al deficitului de magneziu), circulaţie periferică deficitară – în special când şi fierul este la un nivel scăzut, scăderea capacităţii de concentrare şi memorare, calculoză renală sau biliară. În cazul copiilor, bătrânilor şi a adulţilor cu sensibilitate mai mare, carenţa în magneziu se poate manifesta prin semne cutanate (eczeme, apariţia unor vânătăi în afara oricărui traumatism) şi prin amorţirea degetelor mâinilor. |
||
|
Seleniul
|
||
|
Seleniul este un microelement de care organismul are nevoie în cantităţi foarte mici (aproximativ 0,15 miligrame zilnic). Acest element, prin acţiunea antioxidantă, frânează procesele de îmbătrânire şi scade riscul apariţiei unor boli cronice, inclusiv a cancerului. În cazul fumătorilor, organismul consumă cantităţi mari de seleniu, ca măsură de protecţie împotriva substanţelor dăunătoare existente în fumul de ţigară. De aceea, fumatul, atunci când nu se suplimentează sursele bogate în acest mineral, induce carenţă în seleniu, predispunând şi mai mult la îmbolnăvire. Sursele alimentare cele mai bogate în seleniu sunt: peştii marini, algele, fructele de mare, cerealele (încolţite, integrale, fulgi), ficatul, usturoiul şi ceapa. Seleniul, pe cât de benefic este în cantităţi moderate, pe atât se poate dovedi de dăunător în cantităţi mari. S-a demonstrat că atunci când ajunge în organism prea mult seleniu, de obicei prin abuz de suplimente sau de cereale, acest element angajează tulburări nutriţionale uneori grave, fiind responsabil şi de apariţia cariilor dentare, mai ales la copii. |
||
|
|
POZIŢIE
|
|||
 |
|||
|
|
|||
|
|
Mineralele din alimente (III)
|
||
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
APROFUNDAT
|
|
|
|
|
|
CUVINTE CHEIE
|