|
MINERALELE DIN ALIMENTE (IV)
|
||
|
Am lăsat la sfârşitul seriei de articole dedicate mineralelor din alimente, un element important, despre care astăzi se vorbeşte mai puţin, şi anume fosforul. |
||
|
Fosforul
|
||
|
Fosforul este un element prezent în toate celulele organismului uman, niciun proces metabolic neputându-se desfăşura în lipsa lui. Transformarea tuturor energiilor latente (potenţiale) în energii exprimabile (forţă psihică, forţă fizică, energie metabolică) sunt intermediate de către molecule care conţin în mod obligatoriu fosfor. De asemenea, depozitarea calciului în oase, dar şi în unghii şi dinţi, nu poate avea loc, dacă nu se realizează combinaţii, al căror rezultat este formarea de săruri cu fosfor (fosfatul de calciu). De mare importanţă pentru celule, îndeosebi pentru cele ale sistemului nervos, sunt anumite grăsimi (lipide) care conţin fosfor, denumite fosfolipide sau fosfatide, dintre care cele mai cunoscute sunt lecitinele şi cefalinele. Acestea intră în structura membranelor celulare, contribuind la schimbul adecvat de substanţe dintre celulă şi mediul extern ei. Pentru neuroni (celule care alcătuiesc sistemul nervos), fosfatidele sunt compuşi de bază în alcătuirea tecilor neuronale (mielinelor), exercitând atât o funcţie de protecţie, cât şi una activă, în ceea ce priveşte transmiterea impulsurilor. Fosforul, de asemenea intră în structura unor proteine foarte importante pentru organism, aşa cum este de pildă fosfocreatina, compus care asigură baza energetică a muşchilor. Regăsindu-se în anumite structuri proteice, fosforul mai îndeplineşte şi rolul de enzimă. O importanţă deosebită, reprezintă legătura dintre calciu şi fosfor. Cele două elemente realizează combinaţii chimice importante, contribuind împreună la formarea şi menţinerea în condiţii optime a oaselor şi a ţesuturilor conjunctive. Însă, când raportul dintre cele două elemente nu este corespunzător, ele se comportă ca antagoniste şi concurente, ceea ce înseamnă că elementul mai bine reprezentat are tendinţa de a-l anihila pe cel mai slab. Pentru a menţine la un nivel optim raportul dintre calciu şi fosfor, organismul omului deţine mecanisme complexe de control, care se desfăşoară sub influenţa sistemului nervos central, precum şi a sistemului endocrin. Se scrie şi se vorbeşte foarte mult despre glanda tiroidă şi disfuncţiile sale, însă mai rar se abordează problemele paratiroidelor, care sunt patru glande, aflate în spatele tiroidei. Sub coordonare nervoasă, aceste organe endocrine, secretă produşi endocrini, numiţi parathormoni, care controlează aproape în întregime metabolismul fosfo-calcic. Totuşi, chiar şi în afara unor disfuncţii ale paratiroidelor, care nu sunt atât de rare, pe cât în general se crede, printr-un aport de surse alimentare, care au compoziţie dezechilibrată în ceea ce priveşte raportul dintre calciu şi fosfor, pot să intervină perturbări al metabolismul fosfo-calcic. Alimentele de provenienţă industrială (mezelurile, cremele de uns pe pâine, ciocolata, margarina, brânzeturile, etc.) au adesea adăugate, diferite substanţe cu fosfor, mai ales fosfaţi şi lecitine de tip “E”. Din acest motiv, de obicei, în organism ajunge mult mai mult fosfor decât calciu. S-a constatat, că în ţările dezvoltate, hipocalcemiile sunt adesea mai frecvente decât în ţările sărace, tocmai ca o consecinţă a excesului de fosfor din alimente. Poate şi mai periculoasă, mai ales în cazul copiilor, este prezenţa acidului fosforic, fie el şi foarte diluat, mai ales în unele băuturi răcoritoare carbogazoase. Astfel de sucuri, nu numai că decalcifiază, dar şi contribuie la precipitarea unor săruri la nivelul aparatului urinar, cu formare de microlitiaze şi litiaze, cunoscute sub denumirea uzuală de “nisip sau pietre la rinichi”. Cei care recurg la surse naturale de hrană, sunt scutiţi de cele mai multe ori de asemenea probleme, cu condiţia existenţei în alimente al celor două elemente, la nivele corespunzătoare. Însă, trebuie să se ştie că anumite alimente, prin conţinutul ridicat de fosfor în comparaţie cu calciul, cer o completare a surselor calcice. Dintre produsele cu mult fosfor, dar cu prea puţin calciu, amintim: peşti, arahidele, nucile, seminţele de dovleac, soia, fasolea boabe, mazărea, pastele făinoase. În alte alimente naturale, raportul dintre fosfor şi calciu este echilibrat, aşa cum se întâmplă în cazul unor surse ca: susanul, migdalele, alunele de pădure, oul, smochinele, stafidele, iaurtul, laptele, pătrunjelul, morcovii, ţelina. Seminţele oleaginoase (floarea soarelui, alunele, susanul, macul, etc.) sunt importante, nu atât sub aspectul conţinutului total de fosfor, cât prin cantitatea îndestulătoare de lecitine naturale din compoziţia lor. Principalul inhibant al fosforului, ca şi în cazul calciului, este zahărul rafinat, acesta putând crea situaţii de carenţe, care se întâlnesc destul de des la amatorii de dulciuri. Fructele dulci şi mierea, prin conţinutul mare de fructoză, sunt mici consumatoare de fosfor, căci acest zaharid se poate metaboliza fără transformarea prealabilă în compuşi intermediari cu fosfor (nu necesită fosforilare). Scăderea nivelului fosforului, mai poate fi cauzată de tratamentele mai îndelungate, cu suplimente farmaceutice, care conţin fier sau magneziu. Necesarul de fosfor, nu este foarte mare, 1 gram asigurând doza de care are nevoie organismul într-o zi. Acesta înseamnă că 120 g de seminţe de susan, 500 g de brânză proaspătă sau un litru de lapte acoperă cerinţele în acest element, pe durata a 24 de ore. Totuşi, în condiţii de efort fizic solicitant, creştere rapidă, sarcină sau alăptare, suplimentarea necesarului de fosfor este obligatorie. Deficitul de fosfor, se exteriorizează prin: astenie, oboseală musculară, demineralizări osoase, apariţia cariilor, căderea părului, tulburări nervoase, disfuncţii renale, scăderea capacităţii intelectuale, tulburări sexuale, stagnarea creşterii la copii. În cazul adolescenţilor aflaţi în faza de creştere accelerată, precum şi în acela al gravidelor sau a femeilor care alăptează, sursele bogate în fosfor trebuie suplimentate. Atunci când în organism se află prea mult fosfor, pot apare semne similare cu cele ale deficitului, însă cu manifestări mai severe. De asemenea, excesul de fosfor, poate provoca şi alte dereglaje sau afecţiuni ca anemie, microlitiază sau litiază urinară. |
||
|
|
POZIŢIE
|
|||
 |
|||
|
|
|||
|
|
Mineralele din alimente (IV)
|
||
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
APROFUNDAT
|
|
|
|
|