|
S
|
|
SENZAŢIA DE FOAME
|
|
SENZAŢIA DE FOAME CA PROCES
|
|
Nici până azi nu s-a lămurit complet mecanismul de acţiune a senzaţiei de foame.
La începutul secolului XX, se considera că la baza senzaţiei de foame stă scăderea rezervelor de principii nutritive din organism. După primul război mondial s-a demonstrat că senzaţia de foame este declanşată de contracţiile stomacului gol, dar, mai târziu s-a observat că prin injectarea de sânge de la o persoană sătulă, senzaţia de foame a flămândului dispare, chiar dacă stomacul rămâne în continuare gol. Mai mult, prin injectarea de insulină la o persoană cu stomacul plin, apare senzaţia de foame. Corelaţiile dintre variiaţiile glicemiei şi contracţiile secretorii ale stomacului au fost abordate în HIPERACIDITATEA GASTRICĂ REBELĂ ŞI FLUCTUAŢIILE GLICEMIEI. Faptul că la mestecare sau la înghiţire fictivă, contracţiile stomacului gol scad odată cu actul produs, a pus în evidenţă participarea actelor reflexe în senzaţia de foame. Se mai ştie că sistemul nervos vegetativ poate atât înhiba cât şi stimula senzaţia de foame, iar scoarţa cerebrală impulsionează nevoia imperativă de a mânca. În 1962 s-a descoperit un mic neuroorgan, în regiunea hipotalamică laterală, care participă la reglarea ingestiei de alimente, iar mai târziu s-a descoperit existenţa unui centru hipotalamic care reglează saţietatea. Dereglajele survenite asupra celor doi centrii provoacă hiperfagie sau hipofagie hipotalamică, fie pe cale nervosă, (prin vag), fie umorală (prin adenohipofiză). Concluzia care se poate trage, este aceea că în condiţiile creşterii frecvenţei şi a amplitudinii contracţiilor stomacului, fie că ele au fost provocate prin acte reflexe chimice sau nervoase, prin extabilitatea sistemului nervos vegetativ ca răspuns la o stare energetică precară fie prin acţiunea hormonală a insulinei, apare senzaţia de foame. La toate acestea mai contribuie şi fie ca rezultat a vacuitatea gastrică. Totuşi nici acest argument nu este în totalitate real. Se ştie că în posturile îndelungate, senzaţia de foame dispare după câteva zile deşi contracţiile de foame persistă. Aceasta demonstrează că senzaţia de foame se poate supune unui proces adaptativ coordonat de către sistemul nervos central. În practică, cel puţin într-o oarecare măsură, se poate obţine, pe baza argumentelor arătate, o educare a senzaţiei de foame. |
|
SENZAŢIA DE FOAME CA MANIFESTARE
|
|
Senzaţia de foame se manifestă printr-o durere gastrică surdă, vagă , însoţită de o serie de alte senzaţii ca: roadere (eroziune), presiune, radieri dureroase în epigastru, gol epigastric, etc.
|