|
C
|
|
CĂLDĂRUŞCĂ (AQUILEGIA VULGARIS)
|
|
Căldăruşca este plantă frumoasă, spontană, ierboasă care aparţine familiei Ranunculaceae, ce s-a întrodus şi în cultură, în scopuri ornamentale.
|
|
DESCRIERE
|
|
Căldăruşca are 10-80 cm înălţime, având frunzele bazale ternate, cu foliole late, crenate. Tulpina este ramificată în partea superioră, la bifurcaţii dezvoltându-se stipele foliare formate din 3 elemente. Florile apar apical fiind mari şi având periantul format din 5 sepale albe sau violete şi din 5 petale albastre, violete sau trandafirii. Periantul florii dezvoltă dorsal prelungiri în formă de pinteni curbaţii care poartă glande nectarifere.
|
 |
|
Căldăruşcă (Aquilegia vulgaris) - organe vegetale
|
 |
|
Căldăruşca spontană- imagine
|
|
ÎNFLORIRE
|
|
VI-VII
|
|
RĂSPÂNDIRE
|
|
Spontan, specia creşte la munte, prin poieni, pajişti, fânaţe în pantă şi liziere de pădure.
Aquilegia vulgaris se cultivă în scopuri decorative, existând diferiţi hibrizi de diverse culori, care înfloresc în mai-iulie. |
 |
|
Căldăruşca- hibrizi cultivaţi
|
|
UTILIZARE FITOTERAPEUTICĂ
|
|
În medicina tradiţională, căldăruşca era adăugată la baia copiilor care sufereau de tuse convulsivă.
În tradiţia mai multor fitoterapii, extractele hidroalcoolice pe bază de Aquilegia, se folosesc încă şi azi, pentru combaterea stării de ebrietate. Tratamentele interne cu căldăruşcă sunt primejdioase deoarece planta conţine glicozizi şi alcaloizi toxici. Fitoterapia vest-europeană, recomandă infuzia de frunze, administrată sub supraveghere competentă, în doze mici, ca depurativ şi diuretic. În aplicaţii externe, extractele din seminţe combat paraziţii pielii şi părului. Diluţiile homeopate de Aquilegia se folosesc în unele afecţiuni ale sistemului nervos. |
|
TOXICITATE
|
|
Căldăruşca este o plantă relativ toxică.
|
|
ALTE UTILIZĂRI
|
|
Florile sunt tinctoriale (se obţin din ele o vopsea alabastră) fiind utilizate odinioară la vopsitul lânii şi a ţesăturilor de in.
|