A
B
C
D
E
F
G
H
I
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
T
U
V
W
X
Y
Z
H
HAMEI (HUMULUS LUPULUS)
  Hameiul este o plantă care aparţine familiei Cannabinaceae.
DESCRIERE
  Hameiul este un arbust vivace, peren, dioic, volubil, având o lungime de 3-6 m.
Apasă pentru a mări sau a micşora
  Sietemul radicular al hameiului este foarte bine dezvoltat, pătrunzând în sol mai bine de 2 m. Din partea superioară a rădăcinii, pornesc organe de înmulţire vegetativă (corzi şi stoloni).
  Tulpina propriu-zisă a hameiului este scurtă (30-40 cm.), aflându-se îngropată în stratul superficial al solului. Ea este cunoscută sub denumirea de butuc. Din butuc pornesc organe vegetale numite lăstari sau coarde, care se regenerează în fiecare an. Parţile subterane ale coardelor emit rădăcini adventive, iar cele supraterane emit lăstari secundari de la axilele frunzelor.
  Coardele principale se înfăşoară pe diferiţi suporţi, deobicei arbori, "urcând" pe aceştia. Deoarece lăstarii pot fi conduşi uşor, hameiul a putut fi întrodus în cultură, în plantaţii amenajate special acestui scop, cu sisteme de susţinere pe spalieri. În cultura de hamei există doar exemplare femele, conurile acestora recoltându-se ca ingredient de bază în fabricarea berii. Lăstarii prezintă pe suprafaţa lor, numeroşi peri în formă de cârlig, peri prezenţi şi pe peţiolul frunzelor.
  Frunzele hameiului sunt digitat-lobate, având marginea limbului dinţată. Numărul lobilor foliari este impar şi inconstant (1, 3, 5, uneori 7). Frunzele se formeză pe coarde, câte două la un nod (frunze opuse).
  Florile de hamei sunt diferite în funcţie de sex, deci de individul pe care se formează. Plantele mascule poartă flori mici, cu perigon sepalod, adunate în inflorescenţe racemoase, care se formează la axilele frunzelor. Florile femele formează conuri membranoase ovoide sau globuloase., de 2-6 cm lungime. Conurile sunt pedunculate, alcătuite din numeroase bractei, care adăpostesc florile propriu-zise şi fructele. La baza brcteelor există nişte peri secretori care exretă nişte mici grăunciori aurii, numiţi grăunciori de lupulină, foarte amari şi deosebit de aromaţi.
  Fructele sunt achene cu forma ovoidă.
Apasă pentru a mări sau a micşora
ÎNFLORIRE
  VI-IX
ECOLOGIE
  Hameiul este o plantă specifică climatului temperat mai umed şi mai rece, preferând zonele joase sau medii (până la 800 m altitudine). Zona hameiului începe acolo unde se termină zona viţei de vie. Hameiul nu suportă temperaturile excesive de iarnă sau de vară.
  Planta se dezvoltă pe soluri permeabile, în locuri adăpostite de vânt.
  În flora spontană a României, hameiul creşte în zonele umbroase de pe lângă apele curgătoare, la marginea pădurilor, prin crânguri, mai ales la deal şi prin depresiuni sau în luncile umbrite de la şes.
  Se întâlneşte  în Transilvania, mai ales în judeţele, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Sibiu şi Braşov, în Moldova (Nemţ, Suceava), Muntenia (Dealurile subcarpatice), Dobrogea (Delta Dunării).
  Se cultivă ca palntă tehnică sau decorativă.
  Din punct de vedere fitoterapeutic, mult mai valoroase sunt organele recoltate de la exemplarele spontane.
VALOARE ALIMENTARĂ
  Lăstarii porniţi în vegetaţie, precum şi frunzele foarte tinere, se pot utiliza în alimentaţie.
  Frunzele tinere de hamei, recolatate primăvara sunt delicioase, pretându-se la salate. În plus, ele conţin multă rutină, substanţă cu acţiune favorabilă asupra organismului (rutina întăreşte vasele de sânge şi prezintă acţiune anticancerigenă).
  Lăstarii se pot gătii ca şi spanacul, ori ca brocolli.
  Praful format din grăunciorii de lupilnă poate fi adăugat în compoziţia pâinii (conservant natural), cu menţiunea că va rezulta un produs mai aromat şi uşor amar.
VEZI ŞI: