A
B
C
D
E
F
G
H
I
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
T
U
V
W
X
Y
Z
L
LARICELE, ZADA (LARIX DECIDUA) vezi IMAGINI:
  Principalele varietăţi europene de zadă sunt Larix decidua var. polonica şi  Larix decidua var. carpatica, ultima fiind specifică României. Larix decidua var. carpatica este o specie care aparţine familiei Pinaceae.
  
Laricele creşte până la 50 m. înălţime, are tulpina dreaptă, bine legată, cu coroană aerisită, luminoasă formată din numeroase verticele crescute pe crengile inserate orizontal şi uşor arcuit pe tulpină. Arborele are frunzele crescute pe verticile, moi, de culoare verde-deschis, prinse mai multe în faşcicule în forma unei pensule. Zada este singura răşinoasă de la noi, cu frunzele căzătoare. Florile(conurile) se formează eşalonat, maturizându-se la 3-5ani. Conrile sunt ovoide (aproape sferice cele femele), mici, erecte, brune.
  Creşte spontan, insular în munţi şi a fost întrodus în culturi forestiere atât în zonele de deal cât şi la munte. Laricele este un arbore ce creşte sălbatic izolat sau în mici pâlcuri, însoţind molidul sau bradul, în zonele subalpine şi în cele alpine. Fiind o specie cu un port deosebit, apare frecvent ca arbore decorativ prin parcuri.
  Scoarţa laricelui conţine mult tanin, celuloză, hemiceluloză, lignină, răşini.
VALOAREA TERAPEUTICĂ
  Pulberea din scorţă se utilizează în mixturi atât în combaterea diareei (datorită taninului), cât şi a constipaţiei (prin prezenţa fibrelor vegetale). Praful obţinut prin măcinarea fină a scorţei, mai are proprietăţi imunitare, iar tinctura din scoarţa prospătă este antibronşitică.
L
LEPIDIUM CAMPESTRE vezi:HRENIŢA
L
LEPIDIUM DRABA SIN. CARDARIA DRABA vezi:URDA VACII
L
LEPIDIUM LATIFOLIUM vezi:HRENOASĂ
L
LEPIDIUM RUDERALE vezi:PĂDUCHERNIŢA
  Lichenii sunt plante simbiotice inferioare formate din unirea unei ciuperci filamentoase cu o algă unicelulară. Aceste vegetale, în sistematica plantelor, aparţin Încrengăturii Lichenes (Încrengătura Lichenophyta). Majoritatea lichenilor au în constituţie o ascomicetă ca ciupercă, şi o algă verde sau albastră aparţinând Clasei Ascolichenes.
  Lichenii sunt vegetale taliforme (nu au organul vegetativ bine diferenţiat). Înmulţirea se realizeayă prin fragmentarea talului sau prin corpurile de fructificaţie ale ciuperciii (prin ascosporii formaţi în apoteci ori periteci).
CLASIFICAREA LICHENILOR
  DUPĂ FORMA  TALULUI
  -filamentoşi
  -crustoşi
  -foliacei
  -tufoşi
  DUPĂ CULOAREA TALULUI
  -albe
  -roşii
  -galben-verzui
  -albăstrui
  -brune
  -negre
  DUPĂ SUBSTRATUL PE CARE TRĂIESC
  -saxicoli (pe stânci)
  -tericoli (pe sol)
  -corticoli (pe copaci)
CÂTEVA SPECIII DE LICHENI
  -Lichenul galben (Xanthoria parietina) Lichen cu talul galben auriu, foliaceu, corticol, frecvent întâlnit în livezi, parcuri, păduri.
  -Lichenul renilor (Cladonia rangiferina) Lichen de tundră, întâlnit la noi în zonele alpine, tericol, tufos, cu proprietăţi oficinale.
  -Lichenul de piatră (Cetraria islandica) Lichen arctic, întâlnit la noi în zonele montane înalte, cu talul tufos, verde cenuşiu mai deschis pe faţa inferioară, saxicol, cu însuşiri medicinale.
  -Mătreaţa bradului (Usnea barbata) Lichen comun pe ramurile coniferelor, cu tal filiform lung, atârnând, ramificat, cenuşiu, medicinal.
  -Lichenul de prun [lichenul de stejar]  (Evernia prunastri) Lichen tufos, corticol, erect sau pendul, cenuşiu, cu ramificaţiile talului elastice şi moi. Creşte pe arbori foioşi (pomi fructiferi bătrâni, mesteceni, frasini, fagi, tei) având o preferinţă deosebită pentru stejar (Quercus sp.).
ROL ŞI DAUNE
  -nu rezistă la vaporii de sulf şi la oxizii acestuia (nu apar acolo unde este poluare - indicatori ecologici)
  -sunt specii pioniere pe stâncării, contribuind la instalarea treptată a vegetaţiei (licheni-muşchi-plante superioare)
  -se utilizează în fitoterapie precum şi în industria farmaceutică, alimentară, cosmetică şi chimică (se extrag substanţe ca: glucoza pură, uleiuri volatile, substanţe gelatinoase, alcool, turnesol, etc)
  -lichenii corticoli din plantaţiile pomicole aduc pagube economice, căci adăpostesc ciuperci şi insecte dăunătoare
VALOARE FITOTERAPEUTICĂ
  Toţi lichenii care se pot recolta au valoare fitoterapeutică. În practica medicinei naturiste, se folosesc mai des în tratamente speciile (Cladonia rangiferina, Cetraria islandica, Usnea barbata, Evernia prunastri).
  Lichenii conţin: substanţe mucilaginoase solubile în apă rece (30%) şi fierbinte (70%), poliglucide (lichenina), galctozamine, acizi lichenici (acid usnic, acid cetraric, acid fumaric, acid protolicheresterinic, etc), uleiuri volatile, glucoză, metionitină, lipide, substanţe amare, caroten, vitamina B1, săruri de iod.
  
Datorită acestor substanţe lichenii prezintă următoarele proprietăţi farmacologice:
    -tonic imunitare
    -tonic pancreatice
    -antianorexice
    -fitoncide
    -antiulceroase
    -tuberculostatice
    -antiinflamatorii şi anticatarale
    -antiastmatice
  Recomandări
    -întărirea imunităţii:
    -adjuvant în cancer, tiroidii, SIDA, tuberculoză, diabet
    -Au acţiune distructivă asupra unor germeni patogeni (Helicobacter pylori, bacilul Koch, Pneumonococi, etc) fiind utili în tratamentul sau prevenirea unor infecţii respiratorii sau gastrice, inclusiv ulcer.
Lichenii   nu  sunt  eficienţi în faţa bacteriilor gram – negative:  (Escherichia coli,  Salmonella, Shigella)
  -Tratează catarele gastrice şi intestinale (gastrite, enterite, colite).
  -Ameliorează astmul bronşic, bronşitele, pneumoniile
  -Ajută la vindecarea steatozei hepatice
  -Gargarismele sunt de mare folos în amigdalite şi faringite
  -Extractele de licheni sunt pentru organism tonice generale
Preparare-administrare:
  Lichenii se folosesc sub formă de infuzie, tinctură sau decoct. Infuzia şi decoctul se pregătesc din două linguriţe (o linguriţă pentru copii) de plantă la o cană cu apă. Se beau 3 ceaiuri pe zi.Dacă se folosesc lichenii după extracţia hidroalcoolică, aşa cum sunt majoritatea ceaiurilor de acest fel din comerţ, cantitatea de materie primă se dublează. Preparatele pentru gargară trebuie să fie de 2-3 ori mai concentrate.
  Tinctura se obţine din 20g. tal de licheni la 100ml. alcool de 70%. Timpul de macerare este de 10 zile. Se administrează câte 5 linguriţe zilnic înainte de mese, diluate în apă călduţă.
LICHENI (LICHENES) vezi IMAGINI:
L
LOTUS CORNICULATUS VEZI:GHIZDEI
L
ÎNCADRARE SISTEMATICĂ
  Luminoasa este o plantă irboasă care aparţine genului Clematis, familia Ranuculaceae.
DESCRIERE
  Tulpina plantei este erectă, tufos ramifictă, înaltă de cca. 1,5 m.
  Frunzele sunt opuse, compuse, peţiolate, formate din 3-7 foliole.
  Florile sunt hermafrodite, actinomorfe, au 4 tepale albe şi numeroase stamine lungi, fiind adunate în inflorescenţe cimoase.
  Luminosa înfloreşte în iunie-iulie.
  Fructul este o poliachenă stipelată acrescentă (după fecundare creşte şi se modifică), cu stilul păros
ECOLOGIE
  Creşte în margini şi rarişti de păduri, în tufărişuri şi în fâneţe, pe solurile slab acide din zona de deal.
TOXICITATE
  Planta este toxică.
FITOTERAPIE
  Luminoasa s-a utilizat şi încă se mai utilizează doar în aplicaţii externe.
  Sucul obţinut din stoarcerea plantei proaspete, are proprietăţi puternic vezicante, întrebuinţându-se pentru calmarea durerilor articulare provocate de reumatism şi gută.
LUMINOASA (CLEMATIS RECTA) vezi IMAGINI:
L
L
LIMBA CERBULUI vezi:NĂVALNIC
L
LIMBA CUCULUI, IARBA DRAGOSTEI (BOTRYCHIUM LUNARIA) vezi IMAGINI:
L
LIMBA SOACREI vezi:LIMBA ŞARPELUI
L
  Limba cucului, face parte din rândul ferigilor grupate în cadrul familiei Ophioglossaceae.
DESCRIERE
  Iarba dragostei este o ferigă perenă de 5-20 cm. înălţime.
  La acestă specie, dintr-un rizom relativ mic, se dezvoltă o frunză despărţită în 2 lobi, unul erect sau oblic  redus la o nervură, şi celălat lat, lobat-divizat, cu 3-9 perechi de segmente lipsite de inervaţie mediană, sagitat spre vârf. Sprangiile se formează în partea superioară a lobului cu aspect de tulpină (lobul foliar fertil). Ele sunt globuloase şi inserate în formă de spi, pe mai multe ramificaţii, dând un aspect paniculiform plantei.
ECOLOGIE
  Limba cucului se întâlneşte în poienile alpine, precum şi în pădurile de fag (mai rar de molid) din regiunile premontane şi montane.
FITOTERAPIE
  Iarba dragostei are aceleaşi utilizări ca şi limba şarpelui.
LIMBA ŞARPELUI, LIMBA SOCREI (OPHIOGLOSSUM VULGATUM) vezi IMAGINI:
  Limba şarpelui face parte din rândul ferigilor cuprinse în cadrul familiei Ophioglossaceae.
DESCRIERE
  Limba şarpelui, din punct de vedere botanic, este o plantă erbacee unifoliară bilobată, de 7-20 cm. înălţime. Conform aspectului ei exterior, specia apare înzestrată cu o tulpină terminată în spic, care portă o frunză lanceolată, întreagă, cu marginea dreaptă.
  În realitate limba şarpelui prezintă o frunză despărţită în două părţi. O componentă foliară este redusă la o nervură care poartă terminal sporangii sesili grupaţi pe două rânduri şi alipiţi între ei, în timp ce al doilea lob, cu rol fotosintetizator, apare, la prima vedere, ca o frunză de sine stătătore.
ECOLOGIE
  Limba şarpelui creşte prin păduri, poieni, lunci şi fâneţe, rar la şes, mai frecvent la deal, des la munte.
FITOTERAPIE
  Specia prezintă o toxicitate latentă similară ferigilor din familia Polypodiaceae.
  
Se utilizează doar în scopuri externe şi numai lobul asimilator (frunza aparentă). Infuzia, tinctura sau sucul, toate obţinute din frunza proaspătă, dezinfectează pielea, opreşte sângerarea, ajută la vindecarea rănilor, cicatrizează ulceraţiile cutanate.
ETNOBOTANICĂ
Limba şarpelui era considerată o plantă cu puteri magice.
  Se spune că cel care o va culege în noaptea de sânziene, va avea prosperitate, dacă o va păstra câteva zile în casă, iar cel care o înghite, în aceaşi noapte, va poseda darul profeţiei.
L
FAMILIA LYCOPODIACEAE
  Familie botanică care cuprinde mai multe specii de ferigi, cu un singur gen pentru ţara noastră (Lycopodium).
  Lycopodiaceaele, se asemănă cu reprezentanţii familiei Selaginellaceae, de care se diferenţiază, în primul rând prin dispoziţia spiralată a frunzelor.
CARACTERE GENERALE
  PARTEA SUBTERANĂ
  Este formată din rădăcini adventive.
  RAMURILE TULPINILE ASIMILATOARE
  Sunt culcate şi prezintă frunze mici, moi întregi, uninervate, trofofile (cu rol in fiotosinteză), dispuse în spirală.
  RAMURILE TULPINILE FERTILE
  Au tendinţă ascendentă. Poartă la bază frunze trofofile, iar spre vârf sau dispersati de-a lungul tulpinii,  frunze care au suferit modificări devenind sporofile.
REPREZENTANŢI
L
LIGNICOLĂ
LYCOPODIUM SELAGO vezi:BRĂDIŞOR
L
LYCOPODIUM CLAVATUM vezi:PEDICUŢA
L
LYCOPODIUM ANNOTINUM vezi:CORNIŞOR
L
  Speciile genului Lycopodium, singurul al familiei Lycopodiaceae, se aseamănă între ele. Pentru evitarea unor confuzii, trebuiesc urmărite câteva caractere.
LYCOPODIUM - DIFERENŢELE DINTRE SPECII vezi IMAGINE ŞI EXPLICAŢII:
L