|
O
|
|
O
|
|
OLEA EUROPEA vezi:MĂSLIN
|
|
O
|
|
OMAG (ACONITUM SP.) vezi IMAGINI:
|
|
Există mai multe specii de plante care aparţin genului Aconitum, familia Ranunculaceae. Dintre acestea, cale mai răspândite în flora spontană a ţării noastre sunt prezentate în tabelul de mai jos.
|
||
|
CARACTERELE GENERALE ALE GENULUI ACONITUM
|
||
|
Plantele acestui gen, sunt ierbacee, perene, cu tulpina dreaptă şi rigidă, pe care se inseră frunze scurt peţiolate, evident divizate. Florile, care prezintă un cioc sunt zigomorfe fiind adunate în raceme. Perigonul este petaloid, violet sau galben, cu un element în formă de coif. Partea subterană este tuberizată sau se prezintă sub formă de rizom. Toate speciile genului sunt foarte toxice.
|
||
|
CARACTERE INDIVIDUALE
|
||
|
Există o clasificare polimorfă a speciilor înrudite şi bogate în aconitină ale genului Aconitum. Astfel, se citează ca specie colectivă Aconitum napellus care cuprinde, pentru România 3 specii cu flori violet-închis (Aconitum romanicum, Aconitum tauricum şi Aconitum callibotryon). Secţia napellus este singura oficinală, având valoare, în acest sens Aconitum tauricum şi Aconitum callibotryon, plante introduse şi în cultură.
|
||
|
SPECIA
|
DESCRIERE SUCCINTĂ
|
OBSERVAŢII
|
|
Aconitum tauricum
|
Rădăcinile şi partea aeriană se dezvoltă dintr-un tuber alungit. Bracteele inferioare sunt mai lungi decât florile. Tepalele (5) sunt neregulate şi au culoarea violet închis. Elementul superior al perigonului este emisferic, cu calota mai înaltă decât diametrul maxim al semisferei, care portă bazal, spre exterior, un cioc.
Planta are 10-60 de cm. înălţime şi creşte spontan la munte. |
medicinală
|
|
Aconitum callibotryon
|
Specie asemănătore cu precedenta, dar cu tulpina mai subţire şi cu bractea inferioară mai scurtă decât floarea şi cu inflorescenţa mai rară.
|
medicinală
|
|
Aconitum moldavicum
|
Specie rară, endemică, ocrotită.
|
specie ocrotită
|
|
Aconitum anthora
|
Plantă asemănătore precedentelor, dar cu flori galbene
|
nemedicinală
|
|
Aconitum romanicum
|
Rară în Moldova, ocrotită.
|
specie ocrotită
|
|
Aconitum stoerckianum
|
Se asemănă cu A. tauricum dar creşte şi în zonele de deal.
|
nemedicinală
|
|
Aconitum toxicum
|
Se asemănă cu A. tauricum.
|
nemedicinală
|
|
Aconitum vulparia
|
Are flori gălbui cu tepala superioară puţin distinctă faţă de celelalte. Florile din inflorescenţă sunt mai rare decât la celelalte specii ale genului şi dispuse oblic pe ax (aplecate).
|
nemedicinală
|
|
TOXICITATE
|
||
|
Speciile genului Aconitum sunt deosebit de toxice. La plantele nemedicinale de Aconitum sunt prezente substanţe toxice (alcaloizi) fără nici o valoare terapeutică, nici chiar în doze bine precizate (licaconitina, antorina, etc). Totodată, speciile neoficinale sunt lipsite mai mult sau mai puţin de alcaloizii de tip aconitinic, care conferă valoare farmaceutică genului.
Intoxicaţiile cu omag medicinal sau nemedicinal se manifestă prin amorţială urmată de paralizie motorie. Temperatura corpului scade, inima bate neregulat, apare senzaţia de sufocare. Moartea în stările grave, survine prin asfixie.Principiile din omag nu afectează luciditatea, indiferent de doză sau de stadiul intoxicaţiei. Doza letală este de 1 mg. aconitină pentru adult. Speciile de omag nu trebuiesc utilizate în terapie în mod empiric. Încă de la recoltare pot apare probleme din cauza marii asemănări dintre reprezentanţii genului. Deorece omagul este întrodus în cultură şi la noi, materia primă necesară produselor homeopate şi al celor farmaceutice, poate fi asigurată fără a distruge speciile ocrotite ori fără a cădea pradă unor erori. |
||
|
OMAGUL DE CULTURĂ
|
||
|
Populaţiile locale ale speciilor secţiei Napellus se pot întroduce în cultură în zonele mai umede şi răcoroase ale ţării. Deorece nu există un interes serios, nici prezent nici de perspectivă, în scopul valorificării farmaceutice a omagului cultivat în România, nu s-au creat soiuri româneşti de Aconitum napellus. Culturile experimentale şi de mică producţie de la noi, au demonstrat că specia Aconitum, prin populaţiile medicinale ale sale, este pretabilă agriculturii, fiind productivă şi specifică terenurilor care dau o producţie agricolă, în ceea ce priveşte culturile tradiţionale, redusă.
|
||
|
EFECTE TERAPEUTICE
|
||
|
Extractele precis dozate care conţin aconitină, mai ales tincturile homeopate, au acţiune analgetică asupra nervilor trigemenului, înhibă reflexul de tuse determinat de iritaţia laringelui, sporesc secreţiile gastrice, cresc capacitatea funcţională a plămânilor prin mărirea amplitudinii respiratorii.
Homeopatia recomandă omagul în boli cu expectoraţie excesivă şi în cazul ticurilor nervoase. Produsele farmaceutice (deobicei siropuri[Sirogal, Tusomag, etc.]) pe bază de omag se administrează în boli respiratorii de origine bacteriană sau virală. |
||
|
Familie botanică pteridofită, car cuprinde câteva ferigi din clasa Filicatae.
|
|
CARACTERE GENERALE
|
|
Ophioglossaceaele au o singură frunză, despărţită în doi lobi; unul asimilator lăţit, celălalt subţire, spiciform sau paniculiform, sporifer.
|
|
REPREZENTANŢI
|
|
FAMILIA OPHIOGLOSSACEAE
|
|
O
|
|
OPHIOGLOSSUM VULGATUM vezi:LIMBA ŞARPELUI
|
|
O
|
|
O
|
|
ORBALŢ (ACTAEA SPICATA) vezi IMAGINI:
|
|
Orbalţul este o plantă ierboasă care aprţine familiei Ranunculaceae.
|
|
DESCRIERE
|
|
Palntă înaltă de 50-75 cm., erbacee, vivace, perenă, erectă, cu frunze sectate şi resectate a căror lobi sunt triunghiulari. Florile albe, mici urât mirositoare, sunt adunate în spice. Fructele sunt bace (o raritate pentru familia Ranunculaceae) negre şi eliptice. Specia înfloreşte în mai-iunie, iar seminţele se formează în iulie-august.
Întreaga plantă degajă un miros carcteristic, neplăcut. Creşte în pădurile de foioase de la munte. |
|
TOXICITATE
|
|
Orbalţul este o specie extrem de toxică. Planta conţine substanţe neurotoxice şi cardiotoxice. Utilizarea în "farmacia casei" a speciei a cauzat numeroase decese.
|
|
UTILIZARE TERAPEUTICĂ
|
|
În medicina tradiţională românească, orbalţul se folosea în tratamente interne doar ca remediu veterinar, ca purgativ violent.
Infuzia şi decoctul din rizomii şi din părţile aeriene ale plantei, se aplicau pe piele în diferite afecţiuni şi leziuni cutanate, precum şi în reumatism. În unele părţi ale ţării, precum şi în fitoterapia altor ţări, Actaea spicata se mai utilizează şi azi în scopuri externe. Diluţiile foarte mari, sunt valorificate de către homeopatie, atât ca remedii interne cât şi interne în diferite forme de artrite (reumatism, gută) şi nevralgi. |
|
ALTE UTILIZĂRI
|
|
În Europa de Vest Actaea spicata se utilizează ca insecticid natural.
|