A
B
C
D
E
F
G
H
I
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
T
U
V
W
X
Y
Z
T
TUIA ŞI ARBORELE VIEŢII (THUJA OCCIDENTALIS, THUJA ORIENTALIS) vezi IMAGINI:
  Speciile de tuia aparţin familiei Cupressaceae, fiind arbori răşinoşi, care cresc la noi ca specii ornamentale cultivate. Sub denumirea de “tuia”, sunt prezentate ambele specii sau numai Thuja occidentalis. Specia T. orientalis se identifică în mod curent prin denumirea populară de arborele vietii. Conotaţiile simbolisticii terapeutice şi spirituale ale acestui arbore sunt vechi, tămăduitorii şi alchimiştii evului mediu numindu-l ARBOR VITAE.
  Denumirea de arborele vieţii (arbor vitae) derivă din Geneză.
  Se spune că Regele Solomon, a construit templul Ierusalim din piatră şi lemn de tuia.
  În Egiptul antic, tuia era un arbore venerat, fiind considerat sacru.
  Vechii greci, egiptenii şi chinezii foloseau în terapeutică tuia încă de acum 3000 de ani.
Arborele vieţii şi tuia au frunze solzoase cu o gropiţă îngustă şi alungită pe spate, prezintă pseudobace (flori persistente, cărnoase care imită bacele) cu prelungiri în formă de coarne, au o creştere aşcendentă şi pot atinge o înălţime de 30 de metrii (tuia) sau 7 metrii (arborele vieţii). Thuja orientalis, datorită taliei mai mici şi a coroanei maleabile, poate fi plantată sub formă de garduri vii.
  Thuja orientalis este originară din China şi Japonia, iar Thuja occidentalis provine din America de Nord (sudul Canadei şi nordul S.U.A.). În ţările de origine, cele două specii , formează păduri dense.
ATENŢIE:
  Cetina speciilor de tuia se poate confunda cu cea a cetinei de negi, arbust deosebit de toxic.
PROPRIETĂŢI FITOTERAPEUTICE:
  În fitoterapeutică se folosesc terminaţiile ramurilor solzoase THUJAE FOLIUM precum şi psudofructele THUJAE FRUCTUS, numai în stadiul proaspăt.
  Tinctura şi infuzia, prezintă efecte bacteriostatice, antivirale, antifungice, antitumorale, antireumatice, hipofoliculemiante. Aceste preparate întăresc sistemul imunitar, ameliorează stările gripale, tratează înfecţiile incipiente ale aparatului respirator şi completează tratamentele specifice reumatismului.
  Extern, cetina proaspătă se foloseşte pentru combaterea celulitei.
  Medicina tradiţională chineză, foloseşte arborele vieţii în tratamentul cancerului.
T
T
TRIGONELLA COERULEA vezi:MOLOTRU ALBASTRU
THLASPI PERFOLIATUM vezi:PUNGULIŢA
T
TORULA
  Gen de drojdii cu reprezentanţi saprofiţii şi paraziţi.
UNII REPREZENTANŢI
  -Torula varietes
  Numită şi drojdie de Torula, această ciupercă se utilizează larg în furajarea animalelor, fiind mai puţin folosită ca supliment natural la om, deşii are o compoziţie asemănătoare drojdiei Saccharomyces cerevisiae.
  Drojdia de Torula creşte pe substaraturile lemnose umede, se mai găseşte în zer şi în sedimentul (zaţul) rezultat din fermentaţia vinului roşu.
  În condiţii casnice, drojdia de Torula, se obţine prin fermentarea anaerobă a unor fructe (zmeură, stafide, cocăze) în apă cu miere, la care se adugă pulpă de grapefruit. Cidrul rezultat prezintă acţiunea terapeutică a drojdiilor.
  -Torula hystolitica
  Este o levură.
  -Torula utilis
  Drojdie a cărei sistem enzimatic conţine lactaze. Produce fermentaţia alcoolică a unor lactate, mai ales a chefirului.
T
TROLLIUS EUROPAEUS vezi:BULBUCI
T
THALICTRUM vezi:RUTIŞOR
T
THALICTRUM FLAVUM vezi:RUTIŞOR GALBEN
T
TRIFOIAŞ DE BALTĂ (MARSILEA QUADRIFOLIA) vezi IMAGINI:
  Trifoiaşul de baltă este o specie spontană, hidrofilă, care face parte din familia Marsileaceae, ce cuprinde ferigi de apă fixate prin organe specifice în substrat.
DESCRIERE
  Trifoiaşul de baltă este o ferigă  submersă sau de pe marginea apelor, perenă, de 5-20 cm. înălţime, cu mai multe frunze cu patru foliole fiecare (asemănătoare trifoiului cu patru foi) lung peţiolate, cu aparenţa unor tulpiniţe (planta nu are tulpini). Organele sporifere, de culoare brun-roşiatică, se formează în august septembrie pe peţioli erecţi şi scurţi (1-3 cm.) la baza plantei.
ECOLOGIE
  Trifoiaşul de bată, creşte sporadic la marginea apelor stagnate de şes, pe maluri sau submers în apropierea acestora.
FITOTERAPIE
  Utilizarea internă a trifoiaşului de baltă trebuie să fie ocazională.
  Sucul proaspăt obţinut din stoarcerea plantei, administrat intern 50 ml. diluat cu 100ml. de apă, stimulează secreţiile gastrice, se comportă ca antidot în muşcăturile de şarpe sau de paianjeni, în înţepăturile de albină sau viespi, are efect depurativ şi răcoritor.
  Frunzele zdrobite sau sucul proaspăt, se aplică pe piele, în locurile cu abcese sau în cazul înţepăturilor de insecte sau acarieni.
  Atât din cauza toxicităţii cât şi a rarităţii speciei, se recomandă excluderea trifoiaşului de baltă din rândul plantelor oficinale autohtone.
TOXICITATE
  Această specie prezintă o toxicitate latentă asemănătore  ferigilor din familia Polypodiaceae. Utilizarea trifoiaşului de baltă în tratamente se poate dovedi, în timp, periculoasă.
T
TURBĂRIE
  Ecosistem specific, deobicei reltiv restrâns şi submontan, format sub influenţa excesului de umiditate şi a  muşchiului de turbă (Sphagnum sp.) [vezi muşchi frunzoşi].
T
TERMOFILĂ