|
A
|
|
AGLUTINARE
|
|
Aglutinarea este un proces de alipire, de conglomerare, a celulelor (în special a hematiilor), a microbilor din sânge, sau al altor substanţe străine sau nespecifice, sub acţiunea unor anticorpi numiţi aglutinine induşi de antigene numite aglutinogeni.
În urma aglutinării se formează grămezi din cauza adernţei deosebite produse de ataşarea anticorpului la antigen. Când celulele, virusurile, paraziţii, bacteriile sunt aglutinate, ele aderă unele la altele şi se aglomerează, ceea ce uşurează mult îndepărtarea lor. În 1901 Landsteiner şi Wiener au descoperit că în globulele roşii există un aglutinogen care prezintă două variante; A sau B, iar în ser sunt două aglutinine; α şi β. Ei au stabilit că aglutinina A este compatibilă (tolerantă) doar cu aglutinogenul β şi invers. Pe baza descoperirii antigenelor şi anticorpilor sanguini, s-a stabilit compatibilitatea grupelor sanguine, importantă în transfuzii, în relaţia donator-primitor. |
|
REPRODUCEREA FENOMENULUI ÎN LABORATOR
|
|
Astăzi, prin reproducerea aglutinării în laborator, se fac o serie de teste pentru:
-determinarea grupelor sanguine -diagnosticul unor boli infecţioase (reacţia Wrigt în bruceloză, reacţia Weil-Felix în tifosul exantematic, reacţia Bordet-Wassermann în sifilis, etc) |
|
AGLUTINAREA SUBSTANŢELOR DIN HRANĂ
|
|
După teoria Dr. J. D'Adamo, autorul cărţii "Alimentaţia adecvată celor 4 grupe sanguine", unele lectine din alimente nu hidrolizează sub acţiunea sucului şi acidului gastric şi trec barierele intestinale regăsindu-se în sânge cu structura nemodificată. Acţiunea antigenică a acestor compuşi exogeni, este mult mai slabă decât al celora care induc reacţiile de aglutinare prin incompatibilitate de grupă sanguină, dar totuşi capabile să determine probleme de sănătate şi de creştere în greutate.
Lectinele descrise de D'Adamo pot fi de tip anti A sau anti B, adică cu capacitatea de a iniţia reacţii de apărare din partea anticorpilor β respectiv α. Unele lectine pot fi folositoare. De exmplu lectina din linte, având o specificitate deosebită pentru celule canceroase, este utilă în dieta celor care suferă de neoplasm, deoarece realizează aglutinarea celulelor care formează ţesutul tumoral (fapt confirmat ştiinţific). Această teorie pe cât de mult este susţinută pe atât de mult este şi combătută, şi se pare că adevărul este undeva la mijloc. Nu se poate nega că anumite substanţe exogene cu putere antigenică, care trec prin stomac, pot ajunge cu structura nemodificată în sânge. Cercetările efectuate asupra traistei-ciobanului de pildă, au demonstart că planta înghiţită creşte leucocitoza şi determină febră. Pe de altă parte există factori de adaptare individuală şi locală, care dau o sensibilitate mai mică sau mai mare pentru o substanţă alimentară sau pentru alta, şi care chiar dacă determină reacţii imune, nu implică în mod obligatoriu fenomenul de aglutinare, deci nu au legătură cu hematiile, în consecinţă nici cu grupa sanguină. Studierea teoriei alimentaţiei după grupele sanguine merită atenţie, deoarece poate da date orientative importante şi interesante, inclusiv asupra evoluţiei omului din acest punct de vedere, dar ea nu poate avea un carcter general, ieşit dintr-o istorie locală, familiară şi chiar culturală care a cizelat şi ea în mare măsură "zestrea" adaptării alimentare. |