|
I
|
|
INHALAŢIA
|
|
Inhalaţia este un procedeu bazat pe inspirarea unor vapori de apă încărcaţi cu principii active de origine vegetală, sau a unor alţi compuşi volatili.
Pătrunderea acestor substanţe, se face prin căile respiratorii. Substanţele cu acţiune curativă, provin din unele plante medicinale care se încălzesc sau se fierb în apă. Materia primă vegetală folosită la inhalaţii, poartă denumirea de inhalant. Inhalantul este deobicei un drog bogat în uleiuri eterice sau chiar uleiuri esenţiale gata extrase, existând excepţii de la această regulă. Inhalaţia acţionează direct asupra căilor respiratorii, uşurând expectoraţia, întărind bronhiile şi calmând mucoasele căilor respiratorii. Procedeul terapeutic se face cu ajutorul unor aparate numite inhalatoare, sau prin mijloace mai simple. Se poate aplica un cornet de hârtie deasupra vasului încălzit, dirijând astfel vaporii spre gură şi (sau) spre nas. Deasemenea, pacientul se poate poziţionea deasupra vasului, acoperindu-şi capul cu un prosop, astfel încât să realizeze un spaţiu izolat care să cuprindă vasul de inhalaţie şi capul persoanei care inspiră vaporii. Inhalaţia are efecte favorabile, uneori uimitoare, în: bronşite, viroze respiratorii cu tuse uscată, astm bronşic, emfizem pulmonar, traheite, laringite. Plantele folosite pentru inhalaţii trebuiesc alese în funcţie de scopul urmărit. Deasemeni, este bine ca inhalaţia să fie îndrumată de persoane competente, care să poată dirijeza ritmul şi intensitatea respiraţiei. |