|
L
|
|
LENEA
|
|
Atitudine psihologică carcterizată prin ostilitate pentru muncă, efort şi chiar acţiune, în ciuda faptului că forţa necesară desfăşurării activităţii există. Lenea se raportează deseori activităţilor curente ale vieţii, pentru care leneşul are o reacţie psihologică adversă. Pasivitatea în lene este o stare agreabilă, de satisfacţie chiar de fericire şi nicidecum jenantă, fiind astfel foarte justificată, chiar şi în ciuda căderii morale, sociale sau materiale. Din acest motiv, lenea se împleteşte adesea cu: nesimţirea, sfidarea normelor morale şi a legilor biologice, furtişagul mărunt (găinăria), iar dacă stabilitatea materială este precară, cu cerşitul şi vagabondajul (ca mod de viaţă).
Lenea se află la graniţa patologicului. Nu se poate nega existenţa, în lene a unui dezechilibru psihic, carcterizat prin ergofobie (vezi tabel fobii), în lene. De cele mai multe ori leneşul nu este nici slab şi nici prost, constatându-se doar o diminuare a potenţialului psihic (a energiei psihice) de mobilizare a forţelor, a elanului. Cu alte cuvinte leneşului îi lipseşte scânteia de declanşare a energiei vitale ci nu energia însăşi. Lenea poate fi constituţională (înăscută) sau dobândită (educaţie, anturaj). |
|
L
|
|
LEVURI
|
|
Levurile sunt specii de drojdii parazite, care provoacă boli la om şi animale.
|
|
|
UNII REPREZENTANŢI
|
|
|
LEVURA
|
CE PROVOCĂ LA OM
|
|
Cryptococus neoformans
|
Criptococoză
|
|
Candida albicans
|
Candidoza
|
|
Torula hystolitica
|
Diverse forme de micoze
|
|
L
|
|
LIMFEDEM vezi IMAGINI:
|
|
Limfedemul (edemul limfatic) este o formă circumscrisă de edem, care apare, de cele mai multe ori, din cauza unor obstrucţii a vaselor limfatice urmate de transudarea limfei.
Dereglajul este localizat, aproape întodeauna, la extremităţi, un limfedem afectând cu precădere membrele. Limfaedemul este localizat, aproape întodeauna, la extremităţi, fiind cu precădere afectate membrele. Edemul este alb, nedureros, moale la început, apoi elastic şi mai departe dur. |
|
|
TIPURI DE LIMFEDEM
|
|
|
LIMFEDEM PRIMAR
|
Apare la naştere sau mai târziu având cauze necunoscute
|
|
LIMFEDEM SECUNDAR
|
Cauze:
-traumatisme limfatice -excizii chirurgicale -radioterapie -unele tratamente medicamenroase -imobilism prelungit |
|
CORECTAREA DRENAJULUI LIMFATIC
|
|
|
Pentru reducerea limfedemului este necesară o corectare a drenajului limfatic. Acest lucru se realizează prin sprijinirea membrului afectat, obligatoriu pe un suport, într-o poziţie cât mai relaxantă, mai odihnitoare, la un nivel situat deasupra inimii.
Se poate executa un masaj foarte fin, evitându-se orice compresie a ganglionilor limfatici. Exerciţiile fizice blânde corectează deasemnea drenajul limfatic, având acţiune favorabilă în limfedem. |
|
|
Afecţiune caracterizată prin apariţia unor formaţiuni dure, sub forma unor concreţiuni solide, la nivelul căilor urinare sau chiar în parenchimul renal, rezultate din precipitarea unor săruri.
|
||
|
FRECVENŢĂ
|
||
|
15% din populaţie, cu predominenţă la sexul masculin (B/F=3/1)
|
||
|
CAUZE
|
||
|
-iinfecţioase (sărurile precipită în jurul exudatelor, în jurul unei matrice organice)
-stagnarea lichidelor (stază urinară) din cauza unor obstacole (inflamaţii,tumori, chisturi, anomalii ale căilor urinare, etc) sau prin scăderea diurezei. -scăderea capacităţii de solubilizare a urinei -scăderea capacităţii urinii de înhibare a cristalizării -nivelul crescut al concentraţiei unor substanţe -modificări ale pH-ului urinar (apar din diverse cauze metabolice, endocrine sau infecţioase) -secundare (factori predispozanţi): hipercalcemii, alcaloze de aport (sindromul lapte-alcaline), hipervitaminoze A, D sau C, debit cardiac redus, deshidratare de aport sau prin pierderi, hrană bogată în săruri sau acizi cu potenţial litiogen, sedentarism sau imobilism prelungit, diverse boli renale, boli endocrine (hiperparatiroidism, boala Cushing), etc. -aportul insuficient de lichide sau pierderile mari prin transpiraţie, diaree, vărsături (urina devine hiperconcentrată şi sărurile precipită mai uşor) |
||
|
SIMPTOME
|
||
|
Calculoza urinară şi calculoza renală se manifestă variat, prin inflamaţii ale căilor urinare sau a rinichilor sau prin obstrucţia acestor căi. De mai multe ori, litiaza urinară produce crize foarte dureroase (colice renale), determinate de migrarea pietrelor.
Colica renală este o durere violentă, ce se mainifestă după o dreptă cu originea la locul de inserţie a ultimei coaste dorsale la coloana vertebrală şi care are sensul de propagare spre abdomen, vezică urinară, scrot sau labie mare, rădăcina coapsei. Colica renală este însoţită de febră numai dacă există o infecţie la nivelul aparatului excretor, semn foarte important în diagnosticul corect a afecţiunii. Hematuria (prezenţa microscopică sau macroscopică a sângelui în urină), însoţeşte în mod obligatoriu colica renală. Microlitiaza urinară (nisib, gravelă) nu se manifestă prin colică, iar calculii imobili produc, mai degrabă senzaţii jenante decât dureroase. Cca. 25% din pacieţii care suferă de macrolitiază, acuză dureri lombare difuze, accentuate de mişcare, efort sau zdruncinare, fără crize de colică. De cele mai multe ori, la aceşti bolnavi, formaţiunile sunt prea mari pentru a putea fi antrenate în uretere. Micţiunea este mai mult sau mai puţin afectată de la caz la caz. |
||
|
COMPLICAŢII
|
||
|
Cele mai frecvente complicaţii sunt: îngreunarea sau suprimarea micţiunii, pielita, nefrita, hidronefroza, pielonefroza, infecţia urinară.
|
||
|
LITIOGENEZA
|
||
|
Formarea concrescenţelor solide se poate face doar dacă urina e suprasaturată în elemente litiogene şi numai dacă intervin factorii care iniţiază cristalizarea. Formarea unui calcul urinar are loc în etape succesive după schema:
|
||
|
NUCLEU DE CONDENSARE → CREŞTEREA NUCLEULUI → AGREGAREA SĂRURILOR ÎN JURUL NUCLEULUI → CALCUL
|
||
|
Litiogeneza este înhibată de două categorii de factori:
-factori care favorizează solubilizarea sărurilor urinare -factori care înhibă cristalizarea |
||
|
MĂRIMEA FORMAŢIUNILOR LITIAZICE
|
||
|
TIPUL
|
MĂRIMEA
|
|
|
nisip
|
sub1mm.
|
|
|
gravelă
|
1-2mm.
|
|
|
calculi
|
peste 2mm
|
|
|
COMPOZIŢIA FORMAŢIUNILOR LITIAZICE
|
||
|
SAREA
|
TIPUL DE LITIAZĂ
|
|
|
oxalat de calciu, mai rar alte săruri ale acidului oxalic
|
||
|
fosfatul de calciu
|
litiaza fosfatică
|
|
|
săruri ale cistinei (aminoacid)
|
litiaza cistinică
|
|
|
uraţii de calciu, mai rar alte săruri ale acidului uric
|
litiaza urică
|
|
|
carbonaţi (sărurile, deobicei calcice sau fosfocalcice ale acidului carbonic)
|
litiaza carbonică
|
|
|
litiaze mixte
|
litiaza fosfato-carbonică
litiaza fosfato-oxalică (este cea mai frecventă) litiaza fosfato-amoniaco-magneziană |
|
| ABORDAREA GENERALĂ A LITIAZEI URINARE | ||
|
LITIAZA URINARĂ vezi IMAGINE:
|
|
L
|
|
L
|
|
Acest tip de litiază urinară apare în hiperoxalurie, fenomen ce se caracterizează prin creşterea concentraţiei de săruri ale acidului oxalic în sânge şi urină sau numai la nivelul aparatului excretor.
Litiaza oxalică este mai puţin influienţată de pH-ul urinar decât celelalte forme de calculoză. |
|
|
FRECVENŢĂ
|
|
|
Oxalatul de calciu reprezintă 30% din totalul litiazelor urinare, iar forma mixtă fosfo-oxalică apare ca cel mai întâlnit tip de calculoză.
|
|
|
TIPURI DE HIPEROXALURIE
|
|
|
TIP
|
DETERMINISM
|
|
primară
|
Deficit enzimatic (se constată în urină cantităţi crescute de acid glicoxalic sau de acid gliceric)
|
|
secundară
|
-aport exogen crescut de alimente oxalifore
-tulburări în metabolismul bazelor azotate pirimidinice (tiamina, uracilul, citozina) sau a vitaminei B6 -diferite afecţiuni intestinale (enterocolopatii, rezecţii intestinale, boala Crohn, colita ulceroasă), hepatice (ciroză), pancreatice (pancreatită), renale (acidoză tubulară) -s-a constatat existenţa unei corelaţii între litiaza oxalică şi metabolismul glucidelor, pornindu-se de la observaţia frecvenţei mai ridicate a afecţiunii în rândul bolnavilor de diabet. -deoarece majoritatea cristalelor sunt oxalaţi de calciu, precipitarea acestora poate fi favorizată şi de tulburări ale glandelor paratiroide. |
|
LITIAZA URINARĂ OXALICĂ
|
|
L
|
|
Efectul litotritic (acţiunea litotritică) se carcterizează prin dezintegrarea calculilor aparatului excretor. Acestă proprietate se datoreză existenţei unor principii capabile să înhibe factorii de cristalizare care conduc la apariţia litiazei urinare.
Acţiunea litotritică a preparatelor biofarmaceutice este mai puţin evidentă în cazul calculozei renale şi a calculozei urinare de natură oxalică (litiaza urinară oxalică) sau fosfatică (litiaza fosfatică), fiind mai pronunţată pentru litiaza urică. |
|
PLANTE MEDICINALE CU ACŢIUNE LITOTRITICĂ
|
|
-Coada racului (Potentilla anserina)
-Cinci degete (Potentilla reptans) -Merişorul (Vaccinum vitis-idae) -Feriguţa dulce (Polypodium vulgare) |
|
MENŢIUNI
|
|
Termenul LITOTRIC este o particularizare a termenului LITOLITIC.
|
|
LITOTRITIC
|
|
L
|
|
Efectul litolitic se caracterizează prin proprietatea unor principii active de a înhiba procesele care conduc la formarea calculilor. Litoliticele frânează şi previn factorii capabili să genereze litiaze (calculoze).
În fitoterapie, de cele mai multe ori, prin proprietate litolitică se înţelege efectul dezintegrant al unor principii active din plante, exercitat asupra calculilor biliari şi al calculilor urinari. Litoliticele urinare se numesc litotritice. Cele mai eficiente litolitice vegetale sunt turiţa mare (Agrimonia eupatoria) şi armurariul (Silybum marianum) |
|
LITOLITIC
|
|
L
|