CUNOAŞTEREA ŞI AUTOCUNOAŞTEREA PACIENTULUI

  În abordarea oricărei terapii, cunoaşterea de sine, precum şi cunoaşterea pacientului au o însemnătate deosebită. Omul este o fiinţă mult prea complexă pentru ca pe baza supunerii sale la teste sau la aparate, oricât de sofisticate ar fi acestea, să se poată deduce altceva decât frânturi de informaţii, cu privire la dereglajele de care suferă. În fond, toate aceste analize indică, de multe ori sumar, "ceea ce acum este", cauzele reale rămânând ascunse. Desigur că metodele moderne de investigaţii aduc date deosebit de preţioase, dar luate singure, nu se pot constitui într-o bază sigură de abordare a afecţiunilor şi chiar pot să devină iatrogene.
  Oamenii în general şi pacienţi în special, nu pot fi testaţii şi evaluaţi ca nişte maşini. Tocmai abordări de genul acestea, dau apă la moară autonumiţilor vindecători, persoane care în ciuda totalului amatorism terapeutic, posedă abilitatea apropierii sufleteşti, speculând din plin nevoile psihologice ale celui aflat în suferinţă.
  Cunoaştere şi  autocunoaşterea, cu toată subiectivitatea emanată, completează în modul cel mai armonios OMUL, cu toate particularităţile sale fizice şi psihice. Atâta timp cât omul suferind este neglijat, boala sa fiind (în cel mai bun caz) mai importantă decât propria-i persoană, rezultatele terapeutice vor fi întârziate şi modeste. Atât terapeutul cât şi pacientul sunt persoane, nu personaje, fapt ce implică în primul rând, nu scenariu şi regie, ci cunoaştere şi autocunoaştere umană.
  POZIŢIE
Cunoaşterea şi autocunoaşterea pacientului
BIOTERAPII ® este o marcă înregistrată la OSIM. Toate drepturile rezervate 2006 - 2016. Utilizarea acestui site, impune respectarea unor termeni şi condiţii (mai multe).
  APROFUNDAT
  CUVINTE CHEIE