|
||
|
Încă din antichitate s-a constata că aplicarea căldurii exact în anumite puncte de pe suprafaţa tegumentului, aduce o ameliorare simţitoare a stării pacientului. Medicina tradiţională orientală foloseşte în acest scop moxa - metoda numindu-se moxibustie, timp ce medicina tradiţională europeană recurge la ventuze, care sunt (în mod tradiţional) în prealabil încălzite. |
||
|
Ventuzele terapeutice reprezintă nişte ustensile, în mod tradiţional din sticlă, având forma unor pahare, care se aplică pe piele, în diferite puncte din zona spatelui. Ventuzele au reprezentat odinioară, piese de bază ale recuzitei de care dispuneau tratamentele naturiste. Ventuzele corect aplicate, acţionează ca nişte pompe de vid, realizând aspiraţia punctuală a tegumentului. În aceste condiţii, capilarele superficiale se sparg, iar circulaţia sângelui în cercul desemnat de gura ventuzei, care se exteriorizează ca o pată rotundă înroşită, creşte semnificativ (mai multe despre ventuzele terapeutice). |
||
|
Moxibustia reprezintă o metodă a medicinii tradiţionale orientale (China, Coreea), care constă din aplicarea punctuală (în anumite puncte de pe meridiane), a moxei (o mică grămăjoară realizată din frunze uscate şi mărunţite, care se aprinde arzând mocnit). Moxibustia tradiţională veritabilă, nu este o combinaţie între acupunctură şi moxă, aşa cum se aplică uneori azi în occident, ci o metodă terapeutică recomandată în anumite afecţiuni, în care acupunctura este contraindicată. În vechile tratate de medicină chinezească sau coreeană, folosirea concomitentă a acupuncturii şi a moxibustiei, este cu desăvârşire contraindicată. Cea mai explicită descriere a moxibustiei, apare în 1610, în cartea Dongeuibogam (Oglinda Preţioasă a medicinii Orientale), semnată de medicul coreean Hur Jun, personaj legendar în orient, care a devenit eroul serialului tv. "Legendele palatului Dr. Hur Jun" (vezi: asemănări şi deosebiri între medicina tradiţională chineză şi cea coreeană. • Moxa tradiţională Moxa tradiţională este realizată din frunzele superioare uscate şi mărunţite de pelin negru (Artemisia vulgaris), plantă din familia Asteraceae, comună şi în flora României, dar care este mai puţin cunoscută şi utilizată în fitoterapie, în comparaţie cu pelinul alb (Artemisia absinthium). Se acceptă, ca materie primă pentru moxă, doar frunzele superioare recoltate de la plantele ce cresc în zone cu mult soare, deci care, au acumulat multă căldură. Grămăjoarele de drog, în formă de moviliţe, se aşează pe felii de usturoi sau de ghimbir (în unele cazuri se aplică direct pe piele sau pe mici discuri de lemn), după care se aplică pe piele, în puncte bine stabilite. Apoi, aceste mici muşuroaie, sunt aprinse în capătul superior, arzând încet şi mocnit, deci fără flacără. |
||
 |
||
|
Astăzi, există pe piaţă o serie de moxe, să le spunem artificiale, mai mult sau mai puţin eficiente. • Efectele şi recomandările moxibustiei Moxibustia, faţă de acupunctură, deşi este mai stresantă, prin faptul că acţionează mai profund şi în timp îndelungat, prezintă efecte terapeutice certe în unele boli cronice sau în afecţiunile acute cu evoluţie lungă şi care se pot croniciza, dar numai dacă este corect aplicată (metoda este complicată şi cere multe cunoştinţe şi experienţă). Efectul terapeutic rezultă atât din efectul termic local (stimularea punctelor de acupunctură, provocarea unui aflux de sânge capilar zonal sporit), cat si prin difuziunea principiilor active din plante prin piele. În principiu, moxibustia este folosită atunci când acupunctura este contraindicată, de obicei urmărindu-se mobilizarea mai lentă, dar de durată, a elementelor regeneratoare ale organismului. Se ştie că aplicarea acelor de acupunctură în anumite puncte, are darul, nu de a stimula, ci de a inhiba un exces energetic. Când se urmăreşte diminuarea unor plusuri energetice, nu se recurge la moxibustie. De obicei, se apelează la moxe, în caz de reumatism sau în alte afecţiuni cauzate sau amplificate de frig sau de umezeală, în unele forme de cancer, în cazul unor boli pulmonare (astm bronşic, bronşită cronică). De asemenea, moxibustia se dovedeşte de efect în formele de oboseală cronică sau epuizare (surmenaj, astenie, neurastenie). În cazul unor boli digestive sau renale cu evoluţie lungă, folosirea terapeutică a moxelor se poate dovedi benefică. • Contraindicaţii |
||
|
|
||
|
Folosirea moxei, conform tratatelor de medicină asiatice, este contraindicată în majoritatea bolilor şi simptomelor acute. Nu se recurge la moxibustie în afecţiunile considerate a fi "de foc": ulcer, inflamaţii infecţioase, hiperexcitabilitate nervoasă, febră, etc.. |
||
|
|
POZIŢIE
|
|||
 |
|||
|
|
|||
|
|
Aplicarea punctuală a căldurii (ventuzele terapeutice şi moxibustia)
|
||
|
|
|
APROFUNDAT
|
|
|
|
CUVINTE CHEIE
|