|
||
|
Ceaiurile cu proprietăţi terapeutice, numite şi ceaiuri curative, sunt preparate obţinute din plante medicinale. Ele se realizează şi se administrează după anumite reguli care trebuiesc respectate. Ceaiurile terapeutice, în funcţie de reţetă, se administrează intern sau se aplică extern. Terapiile cu ceaiuri nu se fac la voia întâmplării, ci după un anumit calendar, care stabileşte perioadele de cură şi cele de pauză, astfel încât să se evite atât acumularea unor principii cu potenţial toxic în organism, cât şi pentru a se preîntâmpina fenomenul de rezistenţă sau obişnuinţă a corpului la substanţele active din preparat. Materia primă utilizată pentru prepararea unui ceai, poate fi alcătuită din componentele unei singure plante medicinale sau din combinaţia mai multor specii vegetale cu proprietăţi oficinale. Materia primă compusă din mai multe plante medicinale, poartă denumirea de mixtură. Mixtura nu se realizează hazardat, ci după criterii care stabilesc proporţia dintre plantele care intră în amestec. O importanţă majoră în ceea ce priveşte prepararea ceaiurilor curative este aceea legată de cantitatea de materie primă şi raportul acesteia la volumul de apă folosit. S-a observat încă din vechime că, în cazul plantelor medicinale lipsite de toxicitate, administrarea ceaiurilor alcătuite din surplus de materie primă, nu aduce niciun beneficiu în plus organismului faţă de administrarea unor extractele chibzuit alcătuite. În cazurile ceaiurilor obţinute din plante care au un anumit conţinut de principii toxice, nerespectarea cantităţilor prescrise poate avea consecinţe negative asupra organismului. |
||
|
Ceaiurile alimentare sunt extracte plăcute la gust sau aromate, fără proprietăţi terapeutice deosebite, sau cu principii medicinale nerestricţionate (ce se pot administra în cantităţi mari şi nu au contraindicaţii). Cele mai multe ceaiuri alimentare se prepară sub formă de infuzie. Ceaiurile alimentare naturale sunt cel mai sănătoase surse de lichide. Ele pot înlocui cafeaua, sucurile industriale, apa din reţelele publice, etc.. Mulţi oameni cu o sănătate de fier, folosesc ca sursă de apă ceaiurile alimentare. Deşi nu se mizează pe efectul curativ al acestor ceaiuri, ele aduc o stare de echilibru organismului, contribuind la hidratarea ţesuturilor şi la eliminarea toxinelor. De aceea sunt recomandate şi în pauzele dintre curele cu ceaiuri medicinale, precum şi pe parcursul unor tratamente alopate. Este indicat ca atât ceaiurile alimentare cât şi cele terapeutice să se consume fără îndulcire sau cel puţin să fie îndulcite cu miere de flori sau de mană, dar numai după ce lichidul a scăzut la mai puţin de 40 de grade (mierea devină toxică când se dizolvă în lichide fierbinţi). Cele mai cunoscute ceaiuri alimentare sunt cele din frunzele arborelui de ceai (ceai negru, ceai verde, ceai rusesc, etc.). Mulţi oameni cred că ceaiurile din plante, altele decât cel realizate din frunzele arborelui de ceai, se folosesc numai în terapie. Nimica mai fals. Există numeroase formule de ceaiuri alimentare realizate din plante care cresc la noi în ţară. O reţetă simplă de obţinere a unui ceai alimentar, sub formă de infuzie, este următoarea: - frunze de zmeur (1 parte), - flori de salcâm (1 parte), - măceşe uscate.(1 parte). Din materia primă măcinată, se realizează o mixtură omogenă, din care se adaugă două linguriţe într-o cană, peste care se toarnă apă clocotită. Ovidiu Bojor (2003) propune o reţetă de ceai alimentar alcătuită din frunze de frag (Fragaria vesca), frunze de zmeur (Rubus idaeus) şi flori de bujor de munte (Rhododendron kotschyi). Modul de pregătire al acestui preparat este identic cu cel prezentat anterior. Este necesar să atragem atenţia, că denumirea populară de "bujor de munte" aşa cum se întâmplă adesea când nu se apelează la denumirea ştiinţifică a plantelor, poate atrage confuzii. Bujorul de munte numit şi smârdar, din reţeta de mai sus, nu este nici măcar o specie înrudită cu plantele pe care le numim noi în limbajul uzual "bujori" [vezi şi: Bujorul de munte (Paeonia daurica, P. mascula), mai multe despre acest subiect]. Fructele uscate, în special cele aromate provenite din flora spontană (măceşe, coarne, scoruşe, etc.) reprezintă întotdeauna o bază bună pentru pregătirea ceaiurilor alimentare. La ceaiurile naturale de fructe uscate, se pot adăuga flori de trifoi alb, petale de iasomie, frunze de roiniţă, etc.. O reţetă tradiţională de mixtură plăcută la gust, care se găseşte de zeci de ani între produsele "Plafar" sub denumirea de "ceai aromat", este alcătuită din următoarea formulă - frunze de frag (0,5 părţi), - frunze de roiniţă (1,5 părţi), - frunze de zmeur (2 părţi), - fructe de măceş (6 părţi). Din amestecul de plante, se prepară un decoct (se pun 2 linguriţe în 250 ml de apă, ţinându-se vasul pe foc 1-2 minute după ce apa a dat în clocot). Pe timp de un ceai alimentar, care posedă şi virtuţi antiscorbutice, se poate prepara din ace de brad sau de molid (vezi ceaiul siberian din ace de brad). |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Ceaiuri
|
|||
|
APROFUNDAT
|
|
|
|
|
|
CUVINTE CHEIE
|