|
||
|
Gulia (Brassica oleraceae var. gongylodes) este o formă a speciei Brassica oleraceae, care prezintă mai multe varietăţi, dintre care cele mai cunoscute sunt varza (Brassica oleraceae var. capitata) şi conopida (Brassica oleraceae var. botrytis). Guliile sunt plante ierboase, care cresc doar cultivate, de la ele consumându-se ca legume sau zarzavaturi, partea îngroşată a tulpinii care este cărnoasă şi globuloasă (coletul), precum şi frunzele. |
||
|
Partea comestibilă a guliilor cu o perioadă de vegetaţie mai mică de 90 de zile (soiuri extratimpurii) şi cele cu o perioadă vegetativă de 90-130 zile (soiuri timpurii) sunt numite în mod curent gulioare, în timp ce cele cu o perioadă de vegetaţie mai mare de 130 zile sunt numite gulii. După culoare, se cultivă soiuri de gulii şi gulioare albe, respectiv albastre. |
||
|
Organele vegetale ale soiurilor de gulie (tulpini îngrăşate, frunze), se folosesc în alimentaţia omului şi în furajarea animalelor. Pe lângă, proprietăţile alimentare, guliile şi gulioarele, prezintă efecte dietetice, condimentare şi curative. |
||
|
Preparatele din gulie pregătite termic au o valoare nutritivă şi terapeutică relativ scăzută. Din cauza temperaturilor ridicate, o mare parte din principiile active ale plantei se pierd. Multe persoane se balonează de la gulia gătită, dar oricum, digestibilitatea preparatelor culinare pregătite pe seama acestei plante este satisfăcătoare, întrecând alte alimente vegetale gătite din rândul cruciferelor (varza, conopida) sau a leguminoaselor (fasolea, soia) . Datorită conţinutului ridicat de fibre şi inulină, gulia fiartă stimulează tranzitul intestinal şi constituie un balast necaloric util în bulimie şi în diabet. Cele mai pretabile pentru pregătirea termică sunt guliile târzii, care sunt fibroase şi nu se pot consuma crude. Dintre formele prelucrate termic, cele mai sănătoase sunt supele de gulie. Dacă guliile sunt fierte mult în apă (supă, decoct), zeama rezultată prezintă proprietăţi antidiareice. |
||
|
Gulia se utilizează, în numeroase cazuri, ca ingredient secundar în aromatizarea supelor şi ciorbelor, putând fi considerată, din acest punct de vedere, a fi un condiment. |
||
|
Gulioarele crude şi frunzele acestora sunt nutritive, mult mai sănătoase proaspete decât fierte. Ele conţin minerale, vitamine şi enzime care stimulează digestia şi metabolismul (mai multe despre compoziţia guliei). Date prin răzătoare, gulioarele şi frunzele lor, împreună cu alte crudităţi, formează salate deosebit de sănătoase şi de gustoase (vezi salate de gulioare). Gulioarele proaspete sunt diuretice, antiscorbutice, declorurante şi depurative, ajutând la eliminarea din organism, odată cu urina, a produşilor toxici acumulaţi, inclusiv a acidul uric şi a uraţilor şi întărind, în acelaşi timp, imunitatea. Prin cantităţile mici de acizi arsenici şi de săruri ale acestora, gulia proaspătă prezintă un efect protector asupra tiroidei şi reduce riscul malignizării celulelor acestei glande, mai ales la cei care suferă de afecţiuni tiroidiene de orice fel. Gulia consumată crudă, mai prezintă efecte favorabile în acnee. Guliile proaspete, prin derivatul vitaminic E4, stimulează, la femei, hipotalamusul, acţionând asupra centrilor nervoşi responsabili cu inducerea excitabilităţii sexuale şi cu fertilitatea. Se crede că vitamina E4 creşte probabilitatea naşterilor masculine. Prin prezenţa unor compuşi sulfuraţi, guliile tinere crude prezintă efecte uşor hipoglicemiante, fiind indicate în alimentaţia celor care suferă de diabet. |
||
|
Gulioarele şi guliile târzii pot fi utilizate şi sub formă de suc. Acesta se consumă imediat după stoarcere. Sucul proaspăt de gulie este de mare ajutor în enterite, colite, obezitate precum şi în cazul polipilor intestinului gros. De asemeni, pe timp călduros şi în caz de febră, un astfel de suc, răcoreşte organismul. Sucul de gulie combate acidoza renală şi inflamaţiile vezicii urinare, fiind util în cistită şi în litiaza urică. Sucul de gulie are efecte favorabile şi în aplicaţii externe. Se tamponează cu acest extract zonele cutanate afectate de furuncule, eczeme, degerături. Pentru întărirea oaselor precum şi pentru stimularea funcţiei biliare, se recomandă prepararea unui suc obţinut din stoarcerea guliilor, a rădăcinilor de păpădie şi a celor de morcovi (în părţi egale). Dacă păpădia se înlocuieşte cu ţelina, se obţine un suc care combate hiperaciditatea gastrică (L. Gheorghe, I. Tudor, M. Minoiu, C. Ianţa). |
||
|
Pentru combaterea unor boli respiratorii (afecţiuni pulmonare, sinuzită, guturai), doctorul Jean Valnet, recomandă prepararea unui sirop de gulie. Acesta se pregăteşte scobind gulia şi umplând cavitatea cu zahăr, sau mai bine cu miere naturală. Siropul care se formează se administrează cu linguriţa. |
||
|
Frunzele soiurilor de gulie, prin conţinutul ridicat de fibre, enzime, vitamine şi cupru , dacă sunt consumate proaspete, refac digestia, reglează glicemia, încetinesc procesele de îmbătrânire, combat oboseala şi neutralizează hiperaciditatea gastrică. |
||
|
Seminţele guliei se formează în al doilea an în silicve. După uscare, acestea devin materie primă pentru unele ceaiuri oficinale. Seminţele se macină doar înainte de utilizare. Dintr-o linguriţă de pulbere de seminţe şi o linguriţă de flori de tei, se prepară o infuzie (250 ml) recomandată în litiaza urică, în gută, în răceli şi în bolile cardiace. Sub formă de Infuzie concentrată, în amestec cu teiul (o lingură de pulbere de seminţe şi o lingură flori de tei), se foloseşte în gargarisme, în cazul amigdalitei. |
||
|
Pentru a putea beneficia de efectul curativ al acestor legume, este necesar să se efectueze cure cu gulii (200-300g zilnic proaspete sau stoarse), de cel puţin 7 zile consecutive pe lună, dar nu mai mult de 14. Aceste zile de cură, este bine să se repete mai multe luni. Depăşirea cantitativă sau de durată a curelor pe bază de gulie, poate avea efecte neplăcute asupra glandei tiroide. |
||
|
|
POZIŢIE
|
||||
 |
||||
|
|
||||
|
|
||||
|
|
Gulia
|
|||
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
|
|
CUVINTE CHEIE
|
|
|
