Plante medicinale - CICOAREA

  Cicoarea este o plantă spontană, utilizată încă din antichitate ca plantă medicinală şi alimentară, din care omul a creat şi diverse forme cultivate (andive, cicoare pentru frunze, cicoare pentru rădăcini).
  Specia spontană de cicoare - Cichorium intybus (vezi descriere detaliată), se întâlneşte frecvent în locurile fără umbră,  cu lumină multă. Ea se recunoaşte uşor după florile albastre, care apar toată vara, pe nişte tulpini destul de înalte (0,3- 1,2 m), fibroase şi ramificate, aproape lipsite de frunze.

Cicoarea în fitoterapie

  Cunoscută sub numele grecesc de kichorian şi de cel roman de intibus, cicoarea se regăseşte printre plantele cele mai vechi utilizate în fitoterapie. Vituţiile sale sunt la fel de respectate de către fitoterapia modernă.

CÂND SE RECOLTEAZĂ CICOAREA?

  În funcţie de organele plantei, colectarea se realizează după următorul calendar:

Calenadar recoltare plante medicinale (tabel)
Specia
Partea care se colectează
Perioada de recoltare (lunile anului)
I
II
III
IV
V
VI
VII
VIII
IX
X
XI
XII
  rădăcina [Radix chicorii]
  partea aeriană [Herba chicorii]
  frunze [Folia chicorii]
  flori [Flores (flos) chicorii]

PROPRIETĂŢI, RECOMANDĂRI

  Cicoarea este o plantă recunoscută pentru efectele sale curative, încă din antichitate. Fitoterapia utilizează rădăcina, partea aeriană întreagă, frunzele şi uneori florile cicorii.
  Principiile active care intră în compoziţia cicorii, stimulează digestia, curăţă ficatul şi splina, detoxifică organismul, scad colesterolul şi glicemia, calmează uşor sistemul nervos, au efect uşor laxativ, stimulează, dar şi inhibă pofta de mâncare. Proprietăţile depurative ale acestei plante sunt remarcabile, Jean Valnet subliniind faptul că cicoarea = sânge curat.
  Tandemul de acţiune tonic aperitiv - anorexigen poate fi valorificat, într-un sens sau în altul, în funcţie de  metoda de administrare. Dacă se apelează la preparate pe bază de cicoare înainte de mese, atunci apetitul va creşte, iar dacă aceste preparate se iau în timpul meselor, efectul va fi contrar (apetitul va diminua). De aceea cicoarea se dovedeşte utilă atât în cazul în care se constată că pofta de mâncare este scăzută, cât şi atunci când apetitul este exagerat. Acţiunea anorexigenă a preparatelor obţinute din  rădăcina de cicoare este superioară extractelor obţinute din părţile aeriene ale plantei.

  Prin faptul că sunt anorexigene şi laxative, rădăcinile de cicoare, sub formă de decoct sunt indicate în obezitate (Bojor, O., Popescu O).
  Preparatele din cicoare, rădăcini sau părţi aeriene, se recomandă în cazul unor afecţiuni digestive (gastrite, hepatite, boli ale vezicii biliare, staze sau spasme hepato-biliare, constipaţi, enterocolite uşoare, helmintiaze (viermi intestinali), hemoroizi),  metabolice (ateroscleroză, diabet, rată metabolică scăzută) sau cutanate (acnee, furunculoză). De asemenea, cicoarea se dovedeşte eficientă după boli (convalescenţă) sau după ce   s-a consumat o hrană necorespunzătoare (reface digestia şi ajută la eliminarea toxinelor).
  Cicoarea se mai recomandă, ca adjuvant, în insomnie, melancolie, nevroză.
  Mai multe despre efectele exercitate de către cicoare.

CONTRAINDICAŢII, REACŢII ADVERSE

  Cicoarea, la persoanele sensibile, poate determina fenomene de intoleranţă sau alergie. Există oameni care suferă de alergii la contactul cu această plantă, care se manifestă prin reacţii cutanate. Alţii manifestă hipersensibilitate la administrarea internă a cicorii. De cele mai multe ori, persoanele sensibile la cicoare nu tolerează nici alte Asteraceae (andive, salata verde).
  De curând s-a izolat în cicoare o proteină alergenă care poate determina reacţii imunitare violente, încrucişate, dacă relaţionează cu anumiţi compuşi din pelin (Artemisia absinthum). De aceea, cele două plante nu trebuiesc administrate împreună (A. Duke, M. J. Bogenschutz-Godwin, J. duCellier, P. A. K. Duke).
  Planta nu conţine principii toxice. Doar la o administrare de peste 100g de cicoare pe zi apar fenomene secundare (bradicardie).

PREPARARE, ADMINISTRARE

  Organele uscate ale plantei se pot utiliza sub formă de praf sau sub formă de decoct. De asemenea, rădăcinile proaspete de cicoare, după stoarcere, lasă un suc lăptos cu proprietăţi oficinale.

  • Praful (pulberea) de cicoare

  Pulberea obţinută prin măcinarea fină (se macină cu râşniţa de cafea) a părţii aeriene ale cicorii, dacă se administrează de 2-3 ori pe zi, câte un vârf de cuţit, pe lângă exercitarea proprietăţile mai sus menţionate, se mai dovedeşte a fi un bun supliment de fier precum şi un regenerator şi protector al celulelor ficatului.
  Praful obţinut din măcinarea fină a rădăcinilor prezintă excelente calităţi depurative precum şi efecte prebiotice. Se administrează ca şi pulberea obţinută din partea aeriană.

  • Cafeaua (surogatul) de cicoare

  Din pulberea de rădăcină, dacă se prăjeşte, se obţine surogatul (cafeaua de cicoare), care stimulează şi întăreşte stomacul şi poate înlocui cafeaua. Se prepară din 3 linguriţe de pulbere prăjită la 150 ml apă. După ce se strecoară, lichidul rezultat se poate amesteca cu lapte.
  Produsele instant din cicoare (cafea instant de cicoare), se obţin prin liofilizare, procedeu prin se distrug o mare parte din principiile active, prezentând doar valoare alimentară.

  • Decoctul (ceaiul) de cicoare

  Din rădăcinile şi din părţile aeriene, separate sau în amestec,  se prepară prin decocţie (2-3 linguri de materie primă mărunţită grosier la 750 ml apă) un ceai care se consumă porţionat pe parcursul unei zile. Timpul de fierbere a apei este de 15 minute, sau până când o treime din cantitatea de apă se evaporă.


  • Infuzia (ceaiul) de cicoare

  Sub formă de infuzie, se folosesc frunzele şi florile uscate de cicoare. Ceaiul de frunze (3 g drog mărunţit la o ceaşcă de apă, câte 2 ceaiuri pe zi), combate febra, alină durerile reumatice, depurează organismul şi tratează bolile hepatice. Infuzia de flori uscate (2 linguriţe la o cană cu apă) calmează durerile de stomac (C. Pârvu).

  • Sucul de cicoare

  Sucul obţinut din stoarcerea rădăcinilor proaspete, se amestecă cu lapte (50 ml suc, 100 ml lapte) şi se bea dimineaţa pe stomacul gol sau seara înainte de culcare. Acest suc lăptos, pe lângă efectele specifice cicorii, prezintă şi o acţiune antioxidantă puternică. De asemenea, preparatul se constituie într-un pansament gastric alcalin, util în caz de ulcer gastric sau duodenal.

Valoarea dietetică şi curativă a părţilor verzi şi proaspete ale cicorii

  Părţile proaspete şi verzi ale cicorii prezintă de asemenea valoare curativă şi dietetică. Ele se folosesc în curele de primăvară precum şi în tratamente specifice. Frunzele de cicoare consumate proaspete, ca atare sau ca şi componente ale unor salate de crudităţi, revigorează organismul, au acţiune favorabilă asupra ficatului şi ajută la eliminarea din organism a unor compuşi toxici. De asemenea, frunzele proaspete au proprietăţi favorabile în litiaza biliară. Frunzele plantei, se recoltează primăvara devreme din rozeta bazală. Gustul lor este destul de amar. Dacă primăvara, înainte de recoltare, rozetele cicorii se acoperă cu borcane de sticlă timp de cateva zile, gustul neplăcut dispare.
  Proprietăţi similare frunzelor de cicoare, însă cu ceva mai diminuate, prezintă andivele, plante legumicole îndeaproape înrudite (mai multe despre andive).

  CUVINTE CHEIE: Cicoarea, Cicoare, Ceai de cicoare, Cafea de cicoare, Tratament cicoare

BIOTERAPII ® este o marcă înregistrată la OSIM. Toate drepturile rezervate 2006 - 2016. Utilizarea acestui site, impune respectarea unor termeni şi condiţii (mai multe).
  POZIŢIE

Cicoarea
  APROFUNDAT

  TEME ASEMĂNĂTOARE

  ARTICOLE

  Cicoare
  BLOG

  EXPRESII CHEIE


Protected by Copyscape DMCA Takedown Notice Infringement Search Tool
  STATISTICI