|
FUMĂRIŢA
|
||
|
Fumăriţa (Fumaria sp.), este o plantă medicinală consacrată pentru medicina populară românească. În tradiţia fitoterapeutică de la noi această mică vegetală, are reputaţia de a fi cel mai puternic elixir al tinereţii. |
||
|
Fitoterapie
|
||
|
PROPRIETĂŢI, RECOMANDĂRI Fitoterapia tradiţională şi cultă, foloseşte, în scopuri oficinale, părţile aeriene ale fumăriţei. Proprietăţile atribuite de tradiţie ierbii de fumăriţă (diuretice; depurative, stimulente ale funcţiei hepatice, biliare şi gastrice; tonice asupra metabolismului), au fost confirmate de cercetările ştiinţifice. Cercetările moderne efectuate asupra fumăriţei, au scos în evidenţă, acţiunea hipotensivă, antispastică şi stimulatorie asupra respiraţiei şi a inimii (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun). Asupra inimii, preparatele pe bază de fumăriţă acţionează pe două căi; ca relaxant miocardic - prin efectul alcaloizilor şi ca antagonist al serotoninei - prin acidul fumaric şi a derivaţilor fenantrenici (bulbocapnina şi dicetrina). Împreună cu traista ciobanului, fumăriţa reglează tensiunea arterială, atât dacă acesta e prea mică cât şi dacă e prea crescută, fluidifică uşor sângele, optimizează funcţia cardiacă şi ajută la combaterea aterosclerozei. Alte cercetări recente, au evidenţiat efectele diuretic-depurative, antispastice biliare şi generale, coleretice şi colagoge, antialergice, antidermatopactice şi antiacneice (Ovidiu Bojor 2003). Asupra sistemului nervos, alcaloizii din fumăriţă acţionează în tandem, exercitând atât un efect stimulent cât şi unul calmant (sedativ). Graţie tuturor acestor proprietăţi, fumăriţa poate fi utilizată în diverse afecţiuni, ca: - boli cutanate şi subcutanate (acnee, eczeme, furuncule, celulită, scrofuloză, psoriazis, cojunctivită, urticarii alimentare), - afecţiuni hepato-biliare (diskinezii, litiază, bilă în exces sau în deficit, colică biliară), - dereglaje şi simptome digestive (flatulenţă, dispepsie, greaţă, crampe), - afecţiuni pulmonare (astm bronşic alergic), - boli ale sistemului circulator (tensiune oscilantă, hipotensiune, hipertensiune, aterosleroză, aritmie cardiacă), - dereglaje metabolice (obezitate), - stări psihice alterate (melancolie, depresie, agitaţie, iritabilitate, insomnie), - altele (toxemie reziduală, retenţie hidrică, surmenaj, astenie, cefalee, alergii, artrite). Fitoterapia mai utilizează fumăriţa în tratamentul unor forme de cancer (cancer de colon, cancer al intestinului subţire, cancer hepatic, cancer uterin) (A. Duke, M. J. Bogenschutz-Godwin, J. duCellier, P. A. K. Duke). CONTRAINDICAŢII, REACŢII ADVERSE În dozare corectă, fumăriţa nu prezintă efecte secundare. Nu s-au raporta contraindicaţii, în cantitate mică, planta putându-se administra şi în timpul sarcinii şi alăptării. Orice depăşire cantitativă sau de durată în tratamentele cu această plantă, instalează fenomene de intoxicaţie. În cazul copiilor, bătrânilor şi persoanelor debilitate se cere precauţie şi o îndrumare calificată a tratamentelor care folosesc fumăriţa. Fumăriţa nu se va administra împreună cu alte extracte cu compuşi de tip papaverinic. Este contraindicat să se folosească această plantă concomitent cu alte specii oficinale, care conţin alcaloizi asemănători, cum ar fi rostopasca, macul roşu de câmp, macul galben, macul iranian. TOXICITATE Administrată în cantitate mai mare de 3 g de iarbă uscată zilnic, în cazul adulţilor, fumăriţa poate conduce la fenomene de toxicitate. De asemenea, folosită îndelungat, prin faptul că în organism se pot acumula alcaloizi, planta se poate dovedi periculoasă sănătăţii. Intoxicaţia se manifestă, în funcţie de gravitate, prin arsuri gastrice, vomă, tremur, moleşeală, halucinaţii, încetinirea respiraţiei şi, în cazuri severe, chiar stop respirator. PREPARARE, ADMINISTRARE Nu se recomandă utilizarea exclusivă a fumăriţei în tratamentele interne, preferându-se prepararea unor mixturi (amestecuri de ceaiuri), în care să se regăsească, conform reţetei, şi această plantă. Un amestec simplu, se realizează din traista ciobanului + fumăriţă (în părţi egale). Dintr-o linguriţă din acest amestec mărunţit, se prepară o infuzie, într-o cană cu apă, care se bea treptat, în 3 - 4 reprize, pe parcursul unei zile. Fumăriţa se mai poate amesteca, în mod chibzuit, cu diverse alte plante medicinale (splinuţă, hamei, coada şoricelului, mentă, etc.), după scopul urmărit. Din planta proaspătă se poate prepara tinctura (conc. 10% in alcool de 70%). Se administrează 3x10 picături zilnic, în amestec cu alte extracte hidroalcoolice sau apoase. În bolile de piele, fumăriţa se administrează intern, concomitent cu aplicaţiile externe, care se realizează prin badijonarea locală, cu o infuzie concentrată (2 linguri de plantă uscată la 200 ml. apă). CALENDARUL TRATAMENTELOR Curele interne cu fumăriţă vor ţine 8 - 10 zile consecutive, urmând 20 de zile de pauză, după care tratamentul mai poate fi reluat o dată sau de două ori, urmând apoi o pauză mai lungă, de cel puţin 40 de zile. |
||
|
Homeopatie
|
||
|
Fumăriţa (Fumaria officinalis), se întrebuinţează în homeopatie, sub forma unor diluţiii, ca drenor tegumentar. |
||
|
|
POZIŢIE
|
|||
 |
|||
|
|
|||
|
|
Fumăriţa
|
||
|
APROFUNDAT
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
|
|
|