|
||
|
Toporaşii (Viola odorata), cunoscuţi şi sub numele de violete, tămâioare sau viorele - a nu se confunda cu specia Scilla bifolia, sunt plante care îşi desfac florile violete şi parfumate primăvara devreme. Deşi este mai puţin cunoscut din acest punct de vedere, toporaşul a fost şi este utilizat cu succes în fitoterapie. |
||
|
||
|
ACŢIUNE, EFECTE, RECOMANDĂRI Florile toporaşului prezintă efecte emoliente, fluidificante şi expectorante la nivelul plămânilor, recomandându-se ca adjuvant, în tratamentul unor boli pulmonare (bronşită, pneumonie, astm bronşic). Infuzia concentrată de flori (5 linguriţe la o cană cu apă) se poate utiliza ca apă de gură - datorită proprietăţilor odorizante sau ca gargarism în caz de amigdalită. Frunzele, sau frunzele amestecate cu flori (Herba Violae odoratae), se recomandă de asemenea, de a fi utilizate, în mixturi cu alte plante, în boli pulmonare. Ele mai prezintă efecte uşor sedative şi hipnotice, dovedindu-se de folos în stări de agitaţie şi în caz de insomnie. De asemenea, ceaiul de frunze sau de frunze şi flori, atenuează simptomele specifice migrenelor şi ale reumatismului. Părţile subterane ale toporaşilor - rădăcini şi rizomi, prezintă efecte expectorante, secretolitice, laxative, depurative şi hipotensive. Ele ajută la neutralizarea toxinelor din organism şi la eliminarea lor pe cale renală şi intestinală. Ceaiul de rădăcini şi rizomi de toporaş, se mai administrează în constipaţiile uşoare sau ocazionale, în cazurile uşoare şi medii de hipertensiune şi în afecţiunile pulmonare. Decoctul mai concentrat realizat din părţile subterane ale acestei plante, prezintă proprietăţi emetice. Ca adjuvant, ceaiul din rădăcini de toporaşi, se mai poate utiliza în completarea tratamentelor specifice leucemiei. Extern, medicina populară utilizează frunzele de toporaşi fierte în oţet, sub formă de cataplasme, în gută, aplicându-se în zonele afectate de această boală. PRECAUŢII, CONTRAINDICAŢII Saponozidele, prezente mai ales în părţile subterane ale violetelor, prezintă efecte uşor hemolizante, conducând, într-o oarecare măsură, la scăderea nivelului eritrocitelor din sânge. De aceea se indică ca tratamentele cu toporaşi să nu dureze mai mult de 10 zile consecutive dintr-o lună. În anemiile avansate, este bine să se evite recurgerea la această plantă. Preparatele din rădăcină de toporaşi, fiind uşor iritante pentru stomac, nu se indică a fi folosite de către bolnavii de gastrită sau ulcer gastric. La o dozare incorectă, ceaiul de toporaşi provoacă vărsături, chiar şi persoanelor cu aparatul digestiv sănătos şi intact. PREPARARE, ADMINISTRARE Florile, frunzele sau florile şi frunzele, se prepară sub formă de infuzie (1-2 linguriţe de materie primă la o cană cu apă). Se beau 2 astfel de ceaiuri pe zi. Rizomii şi rădăcinile se pregătesc sub formă de decoct (1 lingură de material la o cană cu apă - se fierbe până ce apa scade la jumătate). Din acest preparat, păstrat la temperatura camerei, se administrează, pe parcursul unei zile, 4-5 linguri la adulţi şi 3-4 linguri la copii, îndulcit cu miere (Ovidiu Bojor 2003). Dacă se mizează pe efectul emetic, decoctul se va bea dintr-o dată, cât este cald (C. Pârvu). |
||
|
În scopul îngrijirii tenului, din florile toporaşului, se poate prepara o loţiune nutritivă, care se potriveşte oricărui tip de piele. Pentru pregătirea soluţiei, se pune la foc mic 500 ml lapte. Când laptele începe să fiarbă, se adaugă un pumn de flori de violete, după care focul se stinge, vasul se acoperă şi se lasă să se răcească. După 15 minute lichidul se strecoară şi cu soluţia obţinută, cu ajutorul unui tampon, se aplică pe ten. |
||
|
Din florile de toporaş se poate prepara siropul de violete (Sirupus violae) [C. Pârvu]. Siropul de violete se utilizează ca îndulcitor al ceaiurilor alimentare sau oficinale ori ca desert. Reţeta de preparare a siropului de violete, este postată aici. |
||
|
|
POZIŢIE
|
|||
 |
|||
|
|
|||
|
|
Toporaşul
|
||
|
|
|
|