|
||
|
Usturoiţa (Alliaria petiolata) - a nu se confunda cu leurda (Allium ursinum), specie denumită în unele locuri tot usturoiţă; este o plantă spontană ierboasă, spontană, care înfloreşte primăvara. |
||
|
Frunzele fragede ale usturoiţei, recoltate primăvara, înaintea sau la începutul înfloritului, în stare proaspătă, au gust uşor picant şi miros asemănător usturoiului, dar mai fin. Utilizarea plantei în scopuri condimentare este similară cu cea a năsturelului. |
||
|
||
|
Substanţele sulfurate din plantă prezintă efecte bacteriostatice, graţie cărora usturoiţa se poate administra în completarea tratamentelor specifice, în cazul unor infecţii pulmonare sau intestinale, în supuraţii şi chiar în cangrenele infecţioase. Usturoiţa proaspătă, mai completează cu succes tratamentele specifice ale bolnavilor de astm, bronşită, reumatism şi al celor care prezintă alergii la toxinele bacteriene. Prin conţinutul mare de vitamina C, organele verzi ale plantei, atunci când sunt consumate ca atare, combat scorbutul, întăresc imunitatea şi frânează procesele de îmbătrânire. La cei care suferă de diabet, curele cu usturoiţă ajută la prevenirea complicaţiilor specifice acestei boli.
Cercetări mai noi au demonstrat că principiile din planta proaspătă, ajută la fixarea calciului în oase. Din acest motiv, usturoiţa este recomandată mai ales adolescentilor (ajuta la creşterea armonioasă a scheletului) si femeilor (previne sau diminuează consecinţele osteoporozei). Curele cu usturoiţă, graţie proprietăţilor declorurante a principiilor existente în această plantă, protejează rinichii şi ajută la eliminarea din organism a uraţilor. Sucul obţinut din stoarcerea plantei proaspete, aplicat extern, contribuie la vindecarea rănilor, a cangrenelor şi a furunculelor, iar administrat intern,ca atare sau în amestec cu apă şi miere (50 ml suc de usturoiţă, 50 ml apă, o linguriţă de miere) prezintă efecte diuretice, depurative şi dezinfectante. Fitoterapia tradiţională mai foloseşte de la usturoiţă şi seminţele formate în fructe (silicve) asemănătoare cu cele ale muştarului. Acestea se recoltează vara, la deplina lor maturitate. Seminţele sânt vermifuge şi revulsive, utilizându-se intern pentru combaterea viermilor intestinali, iar extern, pentru alinarea durerilor reumatice. CONTRAINDICAŢII, REACŢII ADVERSE Usturoiţa este o plantă complet lipsită de toxicitate. Totuşi, nu este indicat ca plantă să se administreze celor care suferă de gastrită cronică. Deoarece principiile din plantă pot irita uşor parenchimul renal, nu se indică folosirea usturoiţei în caz de nefrită. Administrată în doze mari (peste 250 g), usturoiţa poate provoca catare la nivelul tubului digestiv. ADMINISTRARE, APLICARE Părţile verzi ale usturoiţei se utilizează sub formă de salată (mai ales frunzele). Datorită gustului plăcut, curele cu usturoiţă, nu întâmpină dificultăţi legate de administrare. Planta se consumă singură, asezonată cu alte plante depurative spontane de primăvară sau în combinaţie cu diferite zarzavaturi. Se mai poate utiliza sub formă de suc obţinut prin stoarcerea plantei. Pentru a da roade, curele cu usturoiţă trebuie să dureze cam 10 zile consecutiv, dar nu se recomandă să se administreze mai mult de 2 săptămâni pe lună. Extern, se aplică pe zonele afectate, frunzele zdrobite sau sucul obţinut prin stoarcere. Seminţele se folosesc după ce au fost în prealabil râşnite. Pulberea rezultată, se administrează câte un gram (un vârf de cuţit), de 3 ori pe zi, ca adjuvant în combaterea viermilor intestinali. Extern, se foloseşte după ce praful de seminţe s-a mestecat cu apa, obţinându-se o pastă. Pasta din seminţele râşnite de usturoiţă, sub formă de cataplasme, se aplică pe zonele afectate de reumatism. |
||
|
|
POZIŢIE
|
|||
 |
|||
|
|
|||
|
|
Usturoiţa
|
||
|
APROFUNDAT
|
|
TEME ASEMĂNĂTOARE
|
|
CUVINTE CHEIE
|
|
|
|
|